Fricile din cauza cărora creștinii nu vorbesc despre Iisus

Dumnezeu le-a dat creștinilor un mesaj pe care aceștia să îl răspândească. Întreaga Biblie vorbește despre creaţie, despre căderea lumii în păcat, dar și despre existenţa unui Mântuitor, în persoana lui Iisus Hristos.

15 decembrie: data de înfiinţare a unei biserici ucrainene independente

Președintele Petro Poroșenko a anunţat că în data de 15 decembrie Catedrala „Sfânta Sofia” va fi gazda unui sinod bisericesc, ce se va întruni pentru înfiinţarea unei Biserici Ortodoxe independente şi pentru alegerea liderului ei, anunţă Agerpres.

Protestul lui Luther nu s-a încheiat

În ianuarie 2014, într-un gest pe care site-ul catholic.org l-a numit istoric, Papa Francisc le-a trimis un mesaj de unitate, înregistrat cu telefonul mobil, liderilor charismatici și penticostali, care participau la o conferinţă organizată de Kenneth Copeland Ministries1.

Jumătate dintre americani sunt în căutarea unei noi biserici

Deși pentru creștinii români poate să pară ceva ciudat, se pare că pentru americani este ceva obișnuit să nu poposească prea mult în sânul unei comunităţi religioase. De fapt, un raport al Centrului de Cercetare Pew arată că 49% dintre adulţii americani și-au căutat la un moment dat o nouă comunitate.

Majoritatea protestanţilor practică abstinenţa de la alcool

Deși numărul creștinilor protestanţi care nu consumă băuturi alcoolice este în scădere, adepţii abstinenţei sunt încă majoritari în bisericile protestante americane: 59% aleg să nu bea, chiar dacă mult mai puţini cred că Biblia condamnă ferm alcoolul.

Vatican: Evanghelia prosperităţii este o pseudoevanghelie

Teologia prosperităţii „umbrește Evanghelia lui Hristos” și Îl prezintă pe Dumnezeu „după chipul și asemănarea oamenilor”, au avertizat recent consilierii pentru comunicare ai papei Francisc. Această falsă Evanghelie prezintă distorsionat sărăcia, boala și nefericirea, ca un semn al lipsei credinţei autentice, aducând în prim-plan exemple de succes, ca o dovadă a favorii divine, scriu Antonio...

Religia nu mai este foarte importantă pentru americani

Un important studiu asupra societăţii și familiei americane care urmărește trendurile din societate pentru a identifica valorile importante pentru simţul identitar al americanilor tocmai a fost publicat. În mod surprinzător, doar 43% dintre americani spun că religia este importantă pentru identitatea americană.

Dictatura toleranţei

„Creaturile Borg[1]. O specie extrem de evoluată de prădători. Nu au conștiinţă. Nu au moralitate. Foarte probabil, ţi-au infestat deja comunitatea, școala și chiar copiii. Această ameninţare din lumea reală se numește «noua toleranţă», două cuvinte simple ce descriu o doctrină modernă complexă.“[2] (Josh McDowell)

Religia păgână e tot mai populară în Islanda

În timp ce islandezii părăsesc rândurile celei mai mari instituţii religioase din ţară, Biserica Evanghelică Luterană, care este biserica de stat a Islandei, numărul adepţilor religiei păgâne Ásatrú crește, informează World Religion News.

Exorciștii se întorc la lucru

Louisa Muskovits era la psiholog când a trecut prin ceea ce la prima vedere a părut să fie un atac de panică, cu hiperventilaţie, spaimă și incapacitatea de a se liniști. Apoi a început să ţipe, să mârâie și să își smulgă părul din cap. Își mișca capul dintr-o parte în alta, în faţă și...

America, vizată de o propagandă antisemită

Un discurs al urii, în special împotriva evreilor, este tot mai prevalent în spaţiul american al social media, iar consecinţele trec de mediul virtual și se resimt în viaţa reală. Un raport al Ligii Anti-Defăimare (ADL) pare să indice însă că o bună parte dintre mesaje nu sunt reale și că opinia publică americană este...

Cât de generoși sunt de fapt creștinii și ce îi motivează

facilitează cea mai mare debandadă de shopping din an –, americanii vor să revină la sentimente mai altruise, cu Giving Tuesday, o zi în care să îţi tragi sufletul după ce ai umblat după cele mai bune reduceri și să te gândești dacă ţi-au mai rămas resurse financiare pentru a-i ajuta și pe alţii. Cu...
Nu duc toate religiile la Dumnezeu

Nu duc toate religiile la Dumnezeu?

E comod, dar superficial, din nefericire, să spui că toate religiile sunt la fel. Și, de multe ori, o astfel de atitudine durează până în momentul în care cineva ajunge să vadă diferenţa în propria-i viaţă.

Declaraţii controversate în Irlanda – Botezul copiilor, o violare a drepturilor omului

Fosta președintă a Irlandei, Mary McAleese, este autoarea unei declaraţii deconcertante pentru un catolic: botezul copiilor mici, practicat de Biserica Catolică, încalcă drepturile omului.

Doar o minoritate a americanilor pun credinţa pe primul loc

Ce dă sens vieţii? Un creștin practicant nu ar ezita să spună că credinţa sa îi conferă un sens vieţii, însă se pare că majoritatea creștinilor americani se gândesc prima dată la altceva.

Universitate din SUA, dată în judecată pentru discriminarea creștinilor

Universitatea de Stat din Colorado, situată în Colorado Springs, SUA, a fost acţionată în judecată de către Ratio Christi, organizaţie care se ocupă cu formarea cluburilor de apologetică creștină pentru studenţi și profesori în campusurile universitare din SUA, pentru că a blocat înregistrarea unui club în campus, pe motiv că Ratio Christi nu promovează diversitatea...

Misionar creștin, ucis de membrii unui trib din India

John Allen Chau, un misionar creștin în vârstă de 27 de ani, a fost ucis de un trib de vânători de pe o insulă izolată din arhipelagul indian Andaman. Potrivit poliţiei, Chau, paramedic de meserie, mai vizitase în trecut insulele Andaman și Nicobar.

Tot mai mulţi americani cred că pornografia este acceptabilă

Deși viziunea liberală în ce privește pornografia încă nu este majoritară în Statele Unite, totuși procentul americanilor care susţin că pornografia este acceptabilă din punct de vedere moral a urcat la 43%, faţă de 36% anul trecut – o creștere anuală mai mare decât cea înregistrată în toţi anii ultimului deceniu, arată un recent studiu...

Christianity Today: Nigerienii „nu mai au niciun obraz pe care să îl întoarcă”

Nigerienii „nu mai au niciun obraz pe care să îl întoarcă”, titrează Christianity Today, care publică o analiză despre dubla persecuţie la care sunt supuși creștinii din ţara africană. Hăituţi de Boko Haram, gruparea care vrea să instaureze Șaria în regiune, dar și de radicalii islamiști de etnie fulani, creștinii nigerieni se luptă să își...

Cum a renunţat Stephen Colbert la ateism

Stephen Colbert este un comic, scriitor, producător și moderator TV american. Este gazda talk show-ului de televiziune „The Late Show with Stephen Colbert”, difuzat de CBS, și a fost inclus de două ori de revista Time în topul celor mai influente 100 de personalităţi.

PMB alocă alte 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

O nouă rectificare bugetară de dezbătut în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti de pe 22 noiembrie vizează alocarea a încă 10 milioane de lei de la bugetul Primăriei pentru lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului.