Păcat

În anul 1961, Londra este locul de debut al piesei de teatru „Luther”, scrisă de John Osborne (1929-1994). Autorul nu-şi propune redarea vieţii lui Luther din punct de vedere istoric, iar întreaga piesă e doar un pretext pentru promovarea ideilor ce frământau mintea de căutător disperat a lui Osborne.

Tatăl meu mi-a spus odată că înţelege de ce am ales să cred într-un dumnezeu – sunt o fire mai slabă și am nevoie să mă ancorez în lucruri care să dea un sens suferinţelor și greutăţilor vieţii. Pe de o parte, avea dreptate – viaţa e mai ușoară când crezi că nu se termină...

Spiritul dialectic al ecumenismului naște, printre altele, o întrebare al cărei răspuns deplin se lasă încă așteptat. Cum se face că spiritul critic și raţionalismul de origine iluministă, coroborate cu punerea Bibliei la dispoziţia omului de rând, au dus la atâtea schisme?

Această întrebare aparent inocentă, probabil, a produs, în ultimele 2000 de ani, mai multă tulburare decât oricare alta. Ea este, de fapt, un ecou al preocupării evreilor antici de a stabili dacă Israel era, sau nu, singurul popor al lui Dumnezeu pe pământ. Reprezintă, de asemenea, ecoul istoriei care a fost martora războaielor născute din...

Prima mea Biblie mi-a fost oferită de pastorul Damian Zamfir, în iarna anului 1972. Pastorul Zamfir, omul care mi-a condus cei dintâi pași pe calea către Hristos, m-a invitat să-l vizitez în casa parohială a bisericii adventiste de pe strada Rodnei din Târgoviște.

Motto: „Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului. Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviţi încoace și încolo, ca să caute cuvântul Domnului, și...

Maestrul Pleșu ne duce în ispita unei discuţii despre atractivitatea comparativă a două opţiuni morale. De ce răul este mai atractiv?

Nicio altă instanţă pe pământ nu poate judeca un om așa de eficient cum o face sau ar trebui să o facă propria lui conștiinţă. Înainte și îndată după ce răul a fost comis începe „nemilosul“ proces.

Papa Francisc permanentizează permisiunea acordată preoţilor doar pe parcursul anului jubiliar, de a putea ierta credincioșii care au efectuat un avort. Decizia Papei modifică doar periferic practica bisericească, însă transmite lumii un mesaj central despre crezul catolic.

Poate că nu ai încredere în forţele proprii sau vezi numai partea goală a paharului în orice situaţie, ori poate pur şi simplu nu te poţi abţine să nu observi chiar şi cel mai mic defect al cuiva, pe care apoi să îl dezbaţi cu prima persoană care îţi iese în cale. Sunt câteva obiceiuri...

Marea atracţie a lumii virtuale vine tocmai din posibilitatea evadării pe care i-o oferă vizitatorului, care simte că acolo își poate ascunde identitatea, își poate satisface orice fantezie fără a suporta, adesea, vreo consecinţă. Posibilitatea ascunderii identităţii oferă sentimentul de libertate, dorinţă deloc rea în sine, până la urmă. Dar, este posibilă libertatea de acţiune...

În faţa sutelor de confesiuni creștine care există în prezent, eforturile ecumenice ale ultimelor decenii au născut, invariabil, câteva întrebări complementare și deopotrivă legitime: Este posibil dezideratul lui Hristos: „toţi să fie una”?

Una dintre dilemele contemporane discută, în spirit dialectic, realitatea complexă a Bibliei și modul secular de a privi „teroarea istoriei”: Este Dumnezeu o sursă de moralitate superioară umanismului sau nu?

Anul viitor se va împlini un sfert de veac de la cutremurătorul genocid din Rwanda. În acea dezlănţuire de patimi ucigașe au fost și oameni, africani sau străini, care au stat în calea urii și a vărsării de sânge.

Din perspectiva multor creștini, toate păcatele sunt la fel de grave, crima fiind pe același nivel cu minciuna. Cu toate astea, în practica creștină, un criminal nu este privit cu aceeași ochi cu care este privit un mincinos.

Unele păcate au „devenit” atât de mici sau minore încât nu mai atrag atenţia în niciun fel. Le acceptăm, îmbrăţișându-le ca și cum fac parte din ordinea firească a lucrurilor.

„Eu am o misiune din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu mi-a spus: «George, du-te și luptă-te cu acești teroriști din Afganistan.» Și așa am făcut. Apoi Dumnezeu mi-a zis: «George, mergi și pune capăt tiraniei din Irak.» Și așa am făcut...”

Sociologul și psihologul german Erich Fromm a caracterizat istoria recentă a relaţiei dintre societăţile umane și Dumnezeu astfel: „Dacă în secolul al XIX-lea problema a fost că Dumnezeu este mort, în secolul al XX-lea problema este că omul e mort.”1

Judecata lui Dumnezeu este cea mai mare demonstraţie a dreptăţii lui Dumnezeu în univers – cealaltă parte a medaliei care poartă efigia Crucii. La Dumnezeu, „harul și adevărul se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută”1 (Psalmii 85:10).

Mult timp m-a deranjat povestea lui Iov și nu am putut să trec de ideea că Dumnezeu și Satana ar putea pune un pariu a cărui urmare directă să fie pierderea unor vieţi omenești.

Era un sfârșit torid de iunie când adolescenta Muawia Bibi a crezut că și-a văzut visul cu ochii. Deși ai ei se opuseseră vehement, reușise în sfârșit să se mărite cu Sajjad Ahmed, un tânăr cu opt ani mai mare decât ea. N-a apucat să-și conștientizeze însă împlinirea, că visul ei s-a și transformat în...