Revista

Termenul „natural” nu este întotdeauna reglementat și nu garantează că produsul este sănătos.

Când spunem „cuplu”, ne gândim la unitate și armonie, la doi oameni care privesc în aceeași direcţie, pregătiţi să înfrunte orice obstacol. Adevărul este că probabil numai în unele filme, cărţi sau, mai nou, pe reţelele de socializare, viaţa de cuplu este o lume perfectă.

„«Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel (...) şi mă vor întreba: ’Care este Numele Lui?’, ce le voi răspunde?» Dumnezeu a zis lui Moise: «Eu sunt Cel ce sunt.»“ (Exod 3:13-14) Doar Dumnezeu ar fi putut să poarte un astfel de nume. Eu nu pot spune despre mine că sunt cel ce...

Nu suntem niciodată mai ușor de manipulat ca atunci când nutrim convingerea că suntem prea inteligenţi pentru a cădea în capcana propagandei.

După ce, în primele două articole, a fost urmărită evoluţia istorică a învăţăturii creştine despre revenirea lui Iisus Christos, în al treilea articol, cel care precedă articolul de faţă, am făcut o minimă trecere în revistă a unor curente filozofice, politice, religioase, esoterice, importante pentru a înţelege lumea în care au apărut trezirile milenariste din...

Atunci când un proces se presupune că este prea lent sau nepractic pentru a fi verificat experimental, știinţa simulării este o unealtă valoroasă pentru a-i verifica validitatea. Evoluţia vieţii este, prin excelenţă, un astfel de proces: prea lent pentru observaţii directe concludente și prea vast în timp pentru o abordare empirică practică. Poate fi evoluţia...

Ce garanţii avem că textele de pe care s-au făcut traducerile moderne ale Bibliei reflectă originalul?

În 1867, când Edson White avea 18 ani și lucra la tipografia adventistă din Battle Creek a avut o discuţie cu domnul Bell, care avea să-l redefinească.

Cu secole în urmă, teologul şi filosoful german Gottfried Wilhelm Leibniz folosea pentru prima dată termenul „teodicee”1 – „justificarea lui Dumnezeu”. Prin teodicee, Leibniz se referea la realitatea ultimă a justificării, o dată pentru totdeauna, a lui Dumnezeu şi a tuturor căilor Lui înaintea întregului univers.

Prezentă în numeroase religii şi culturi, credinţa în viaţa după moarte a fost întotdeauna un ajutor important pentru o mai uşoară acceptare a realităţii dramatice a morţii. Totuşi, Biblia vorbeşte nu despre nemurirea intrinsecă a sufletului, ci despre viitoarea înviere a morţilor. 

Cuvintele „Dumnezeu nu mă ascultă! Nu îmi răspunde!” reprezintă esenţa uneia dintre cele mai tulburătoare plângeri. Există oare un răspuns suficient de bun încât să ne scoată din negura unei asemenea îndoieli, permanent actuale?

Probabil că au trecut 15 de ani de atunci, dar de când am citit primele articole ale lui Nathan Brown am fost frapat de concizia și de francheţea scrisului său, de curajul cu care lua în discuţie prejudecăţile și superficialitatea din religie și de naturaleţea cu care își invita cititorii să trăiască o viaţă spirituală...

Experienţa omului pe pământ este una a durerii. Căderea în păcat a însemnat că Adam și Eva au atras asupra fiecărui om care se naște rușine și frică, trudă, suferinţă, dependenţă faţă de oameni, o luptă constantă cu puterea păcatului și promisiunea morţii, care poate veni în orice clipă. Creştini fiind, nu punem la îndoială...

„Rogu-te, despre cine vorbește prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?“ (Fapte 8:34).

Sintagma „Crede și nu cerceta“ a devenit, de-a lungul secolelor, o armă tăioasă, folosită în mod deliberat de criticii creștinismului pentru a-i răni și discredita pe susţinătorii acestei religii, acuzându-i de îngustime a minţii și de bigotism.

Miturile își fac loc în viaţa noastră precum bacteriile. Sunt mult mai multe decât ne imaginăm și, în general, sunt „invizibile“ și relativ inofensive – nu se moare din orice bacterie „înghiţită“. Din păcate însă, există bacterii și, deopotrivă, mituri de largă circulaţie, care ne schimbă (și uneori ne scurtează) viaţa.

În timpul pandemiei, propria casă a devenit refugiul fiecăruia dintre noi. În acest context, pentru mine, călătoritul în altă ţară e înspăimântător – o aventură în prezenţa unui dușman nedetectabil și terifiant, doar pentru recreere. De ce ar face cineva așa ceva?

„Fără îndoială că egalitatea între oameni în ce priveşte bunurile e un lucru drept: dar neputându-se face ca omul să asculte de dreptate, s-a făcut drept ca el să asculte de forţă şi, neputându-se întări dreptatea, s-a justificat forţa, pentru ca justiţia şi forţa să fie împreună şi pentru ca să existe pace, căci ea...

Problema originii și fundamentării îndemnului de a consuma minimum opt pahare de apă pe zi a fost abordată pentru prima dată în mod serios într-o publicaţie știinţifică de Heinz Valtin.

Viaţa lui Rembrandt van Rijn a fost marcată de suferinţă și singurătate – și-a pierdut soţia, mai mulţi copii și a trecut prin faliment. În loc să devină cinic, a transformat durerea în compasiune artistică.

Când a realizat că bebelușii din orfelinatul pe care îl vizita nu plâng, s-a mirat. Însă când a înţeles că nu plâng pentru că și-au dat seama că oricum nu le vine nimeni în ajutor, și-a găsit vocaţia.