The Essentials of Christian Thought. Seeing Reality through the Biblical Story

Scrisă de bine-cunoscutul istoric bisericesc Roger E. Olson, profesor de teologie la Universitatea Baylor (SUA), „The Essentials of Christian Thought“ explorează metafizica implicită din spatele naraţiunii biblice.

Evadarea din braţele monstrului de fum

„Înregistrează un video cu tine înainte ca toate aceste lucruri să ţi se întâmple. Citește o poveste pentru copii. Cântă un cântecel de legăn. Aș vrea ca eu să fi făcut aceste lucruri, pentru că singura voce pe care nepotul meu o știe este cea pe care o am acum.”

Uitaţi de oameni, dar nu și de inima Lui

Într-o lume marcată de nedreptăţi și indiferenţă, exemplul lui Iisus Hristos definește iubirea aproapelui și rămâne reperul iubirii active, care se apleacă asupra celor marginalizaţi, restabilind demnitatea și valoarea fiecărei fiinţe.

Alergarea (im)posibilă

Infirmitatea, atunci când nu demobilizează complet, aduce nevoia de a compensa în alt domeniu. Pe Wilma Rudolph însă, paralizia de la piciorul stâng a determinat-o să devină cea mai rapidă femeie din lume.

Dumnezeul iubirii. Dumnezeul drept

Cu secole în urmă, teologul şi filosoful german Gottfried Wilhelm Leibniz folosea pentru prima dată termenul „teodicee”1 – „justificarea lui Dumnezeu”. Prin teodicee, Leibniz se referea la realitatea ultimă a justificării, o dată pentru totdeauna, a lui Dumnezeu şi a tuturor căilor Lui înaintea întregului univers.

Calorii dulci și amare

Deși toate caloriile pot furniza aceeași cantitate de energie, ele nu sunt egale în ce privește conţinutul de nutrienţi și modul în care afectează organismul.

2010 – O lungă convalescenţă

Care sunt principalele provocări şi tendinţe pentru anul 2010 la nivel global? Rata mare a şomajului va fi una dintre principalele dificultăţi cu care se vor confrunta majoritatea ţărilor, amploarea fenomenului depinzând de severitatea crizei şi de caracteristicile locale ale pieţei muncii.

Are sau nu are viaţa sens?

Zăbovind asupra afirmaţiei că „viaţa are în mod potenţial sens în orice condiţii, chiar și în cele mai nefericite[1], îmi revine în minte povestea unei femei anonime care m-a impresionat profund cu privire la două stări existenţiale: a fi și a avea.

Dovezi ale existenţei lui Dumnezeu | Recenzie de carte

Cartea „Dovezi ale existenţei lui Dumnezeu“ descrie experienţa lui Richard Wurmbrand, care în temniţele ororilor comuniste transformă condiţia suferinţei într-un pedagog de mare succes al caracterului şi al cuvintelor bine cumpănite.

La ce bun cultura generală?

„Niciun om nu poate fi numit neprietenos dacă Îl are pe Dumnezeu și are compania cărţilor bune.” (Elizabeth Barrett Browning, poetă britanică)

Misionarul anului nu va fi milenial

Apatici spiritual și hiperconștienţi de impactul de imagine al credinţei lor, creștinii mileniali își lasă credinţa redusă la o tăcere care nu le face cinste.

Patru sute nouăzeci

Iertarea a devenit o virtute arhaică aproape, care până să ajungă la noi s-a pipernicit într-o expresie a neputinţei sau a exasperării: „Te-am iertat o dată, de două ori, dar până când?”

Care sunt și cum citim semnele sfârșitului?

Aveam opt ani când stăteam în faţa casei împreună cu părinţii mei și ne uitam la Sputnik (primul satelit lansat de om pe orbita Pământului) mișcându-se cu o viteză surprinzătoare pe cerul nopţii. La scurt timp de la acel moment am auzit un credincios sincer spunând că „Dumnezeu nu-l va lăsa niciodată pe om să aterizeze...

Sindromul deficienţei de integritate

„Integritatea fără cunoaştere este slabă şi inutilă, iar cunoaşterea fără integritate este periculoasă şi cumplită” - Samuel Johnson.

Acum 20 de ani, despre mântuire

Când aveam 20 de ani, viaţa mea spirituală era ca un examen la care îmi picase subiectul pentru care nu mă pregătisem.

Ce înseamnă minunile lui Iisus?

Este greu să citești descrierea vieţii lui Iisus Hristos în evanghelii și să nu te întrebi ce înseamnă astăzi, pentru noi, mulţimea de vindecări supranaturale și alte minuni săvârșite de El. C. S. Lewis spunea că minunile sunt chiar inima creștinismului.

Religia este ce am eu în suflet. Adevărat sau fals?

„Religia este ce am eu în suflet. Ce este acolo, nu-ţi poate lua nimeni. Dar în spaţiul public trebuie să ne conformăm...“

Poate știinţa explica totul? | Recenzie de carte

Cartea Poate știinţa explica totul este o introducere accesibilă la relaţia dintre știinţă și religie. Ştiinţa poate oferi anumite răspunsuri la întrebări de tipul „cum?“...

Burundi – Drama unei povești cu final fericit

Pe 13 mai 2019, Ted Wilson, președintele Organizaţiei Mondiale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, cerea comunităţii mondiale de credinţă să se roage pentru adventiștii din Burundi care se confruntau cu probleme serioase în privinţa respectării libertăţii religioase – 23 de membri din conducerea bisericii fiind arestaţi fără a fi încălcat vreo lege penală.

Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse

Depresie, tristeţe, melancolie, amărăciune, disperare – toate aceste stări sufletești general umane au creat în jurul lor o cultură aparte.

Școala părinţilor: etapa valorilor

Tranziţia actului educaţional de la nivelul familial la cel public, instituţional, tinde să influenţeze percepţia socială cu privire la factorii responsabili în educaţia copiilor. În conștiinţa comună a părinţilor se regăsește din ce în ce mai des ideea conform căreia grădiniţa, școala și biserica sunt primordial responsabile de educarea copiilor lor.