Revista

Colegilor din redacţia Semnele timpului le solicit minimum 3 surse pentru știri și minimum 2 cărţi pentru subiectele de analiză: una pro și una contra. Într-un proces normal, din lectura primelor două cărţi se va naște dorinţa de a căuta încă două, cel puţin, pentru ca distincţiile să fie mai clare. După aceea se va...

Să ajung întâi acolo unde îmi doresc. O să vină apoi și timpul schimbării. Atunci o să fiu mai atent la lucrurile care nu sunt chiar în regulă în viaţa mea. Deocamdată, mai pot aștepta.

Când un reporter de la New York Times l-a întrebat pe George Mallory de ce s-a apucat să escaladeze Everestul, alpinistul a răspuns sec: „Pentru că era acolo.”

Pentru claritatea și eficienţa argumentării, vom restrânge definiţia schimbării la acele transformări care afectează obiceiurile de viaţă și de muncă. Obiceiurile stau cel mai des în calea reușitei și a performanţei.

Curajul e o virtute aparte: spre deosebire de alte virtuţi ce se pot forma și șlefui treptat, curajul nu-și face simţită prezenţa decât spontan și pe deplin în situaţii în care se și cere să acţionezi, dovedindu-l.

„Calea către Hristos“ reprezintă o chintesenţă a convingerilor autoarei şi a modului în care a înţeles relaţia omului cu Dumnezeu.

Cât poate să încapă într-o viaţă de om? Lilya Wagner abia împlinise zece ani când a ajuns refugiată de război și participantă la misiunea familiei sale. Trăise pe trei continente și vorbea patru limbi. Învăţa să cânte la pian și făcea planuri să înfiinţeze un orfelinat în Bolivia.

Sunt voci care afirmă că, dintre toate părerile pe care le putem avea în viaţă, cea mai importantă este părerea despre noi înşine.

Putem greși în multe feluri cu privire la ceea ce credem că am înţeles, de o parte sau de alta a graniţei dintre credinţă și necredinţă. Timpul ne va spune cât și când am greșit. Nu este însă nevoie, până atunci, să trăim în incertitudine.

De cele mai multe ori, nu e uşor să faci primul pas şi să începi o relaţie cu cineva.

Viaţa este ceva ce omul primește cu împrumut de la Doamne-Doamne. E concluzia lui Oscar, eroul copil al romanului Oscar și Tanti Roz.

„Circumstanţele nu contează atunci când ai un vis.“ Acesta pare să fie mesajul central al poveștilor celor care au reușit în ciuda unor obstacole inimaginabile. Se pot naște însă visuri în mijlocul luptei pentru supravieţuire, în depravare și mizerie? Și, chiar dacă se nasc, au vreo șansă de supravieţuire?

Pentru că Andrews și familia lui au decis să străbată oceanul împotriva curentului vremii, multe adevăruri uitate au fost scoase la lumină, multe speranţe au renăscut și multe visuri s-au împlinit.

Paul Kurtz, profesorul de filosofie considerat „părintele umanismului secular", propunea înfiinţarea aşa-numitelor „centre de investigare" - o alternativă seculară a bisericii - în care persoanele nereligioase să găsească un cadru adecvat satisfacerii nevoilor emoţionale şi descoperirii sensului vieţii fără a apela la „superstiţii religioase".

Acest articol abordează cele două aspecte, adesea conflictuale, ale parusiei: apropierea și întârzierea acesteia.

Abordarea evanghelistică a lui Finney era profund înrădăcinată în teologia sa. El susţinea că omul are o natură total decăzută și că este salvat prin har, doar prin credinţă.

De-a lungul secolelor s-au creat tensiuni puternice, dar artificiale, între Evanghelia lui Pavel (clamată în special de Augustin și de mulţi protestanţi) și „legalismul” scriitorilor biblici Iacov, Petru, Iuda etc., cu care s-au apărat, de regulă, teologii catolici și ortodocși. Miza acestor tensiuni este autoritatea poruncilor lui Dumnezeu și, prin urmare, datoria sau obligativitatea ascultării...

Statistici recente, vehiculate de presa internaţională, construiesc în mod perseverent o imagine tot mai negativă a creștinului și a creștinismului. Cât de fondată este această imagine și cum ar trebui să o trateze cei vizaţi de ea?

Consider că îndoiala este o componentă a credinţei și nu opusul ei. Mi-au trebuit mulţi ani ca să pot spune asta fără o mare vinovăţie.

„Ai auzit ce a făcut?...“ , „Ghici ce am aflat despre noul nostru coleg!“ Și totuși, persoana care râde zgomotos și încearcă să capteze atenţia celor din jur prin informaţiile pe care le are nu este atât de fericită precum pare.

Devon[1] are 12 ani și îi plac la nebunie dulciurile – de fiecare dată când are ocazia își dă toate alimentele nutritive din pachetul său de prânz la schimb pentru bomboane, fursecuri sau alte minunăţii cu zahăr, iar o bună parte din banii pe care îi câștigă făcând treburi prin casă îi cheltuie încercând să-și...