Redefinind imposibilul
Amestecul de sentimente prin care trece o familie atunci când așteaptă un copil este minunat și înfricoșător, deopotrivă.
Revenirea lui Iisus | Dumnezeul care Se întoarce
Vechiul Testament conţine numeroase referiri la ocazii în care Dumnezeu li Se arată fiinţelor umane, fie în vise (Geneza 20:3), fie prin intermediul unui mesager (Judecători 6:11), fie prin manifestări ale prezenţei Sale, numite teofanii (din gr. theos [„Dumnezeu”] și phaino [„a apărea”]) (Exodul 19:9).[1]
Contextul narativ iudaic al cuvintelor lui Iisus
Maniera de a comunica a lui Iisus nu putea fi străină de contextul iudaic al vremii. Într-o cultură eminamente orală, naraţiunile ocupau un loc important.
Merg prin credinţă
Nu știu vreun timp în care să mă fi îndoit că, dincolo de limitele lumii vizibile, atât de acaparatoare, există o altă realitate, la care are acces doar cel care silabisește alfabetul credinţei.
Vaccinul anti-COVID – riscuri și beneficii. Recomandări și precauţii
Vaccinarea permite crearea unei apărări eficiente și de durată a organismului în faţa bolii. În confruntarea cu pandemia de COVID-19, momentan vaccinarea este una dintre soluţiile pe care știinţa le-a oferit omenirii, cu plusurile și minusurile ei.
Tot ce e relevant să știi despre argumentul irelevant
Ceea ce numim „argument irelevant” este o eroare de argumentare prin care cineva plasează, într-o controversă sau într-un discurs, un argument care doar pare să aibă legătură cu o idee pe care vrea să o susţină, dar care mută atenţia pe altceva.
Surpriza din noapte(a aceasta)
Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine şi zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strîng rodurile.“ „Iată“, a zis el, „ce voi face: îmi voi strica grînarele, şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strînge toate rodurile şi toate bunătăţile mele; şi voi zice...
Îngerul fără aripi
Nicio scenă care Îl înfăţișează pe Isus nou-născut nu e completă fără îngeri.
Harul de a avea un Dumnezeu vulnerabil
„Toţi au nevoie de Tine, chiar cei ce nu știu: cei ce nu știu mai amarnic ca cei ce știu. Flămândul își închipuie că umblă după pâine: dar îi e foame de Tine; însetatul crede că vrea să bea apă: dar îi e sete de Tine; bolnavul se mângâie că râvnește sănătate: dar boala lui...
Amintirile Tatălui sunt ceea ce am uitat noi
Amintirile tatălui sunt ceea ce noi am uitat și cheia care dă neînţelesului sensuri noi, clare și profunde.
Retrospectiva ST 2010 – noiembrie
În penultima lună a anului cele cele mai importante evenimente au venit din continentul asiatic. Un summit G20 organizat pentru prima oară într-o ţară care nu e membră G8, eliberarea activistei San Suu Kyi din Burma, premiată Nobel pentru pace și cel mai grav incident din peninsula coreeană. Dezvăluirile Wikileaks și cartea cu un interviu...
Tautismul, maladia însingurării
Societatea informatizată dispune de numeroase tehnologii menite să faciliteze comunicarea la nivel global. Însă aceeași societate le răpeşte indivizilor timpul, iar tehnologiile de comunicare le diminuează capacitatea de a relaţiona calitativ şi durabil.
Regimul vegan poate asigura necesarul de vitamina B12. Adevărat sau fals?
Pentru că vitamină B12 joacă un rol vital în organism, iar lipsa ei poate avea consecinţe grave este necesar să ne informăm din surse veridice.
Identitatea G20 şi noua ordine mondială
Agenţia Reuters cita Casa Albă, într-o analiză sumară a summitului G20 din septembrie 2009: „Grupul celor 20 va deveni organismul principal de coordonare pe probleme economice globale, reflectând o nouă ordine economică mondială".
Ce știe Google despre tine? | Importanţa și impactul reputaţiei online
Ţi-ai căutat vreodată pe Google numele sau organizaţia cu care ești asociat? S-ar putea să fii surprins de ceea ce descoperi.
E creștinismul doar o experienţă emoţională?
„Da, mâncăm iarbă, şi suntem mândri de asta, pentru că demonstrează faptul că, prin puterea lui Dumnezeu, suntem în stare să facem orice“, aceasta este declaraţia și convingerea tinerei Rosemary Phetha, într-un reportaj Times Live.
Sfântul care Îl ura pe Dumnezeu
Martin Luther credea că știe precis ce așteaptă Dumnezeu de la el și, în strădania lui neobosită de a-I face pe plac, ajunsese – culmea – să Îl urască.
Nepasionat. Povestea unui hobby
Când eram copii eram experţi în găsirea unui nou hobby. Cu trecerea timpului, însă, am renunţat destul de mult să mai visăm, să fim spontani și joviali.
Economia încălzirii globale – cum se vinde aerul de deasupra noastră
Potrivit unui raport dat publicităţii de Europol, tranzacţiile frauduloase cu permise de emisii de carbon, efectuate în Uniunea Europeană în ultimele 18 luni, au generat pierderi în valoare de peste 5 miliarde de euro. În unele ţări, cca 90% din rulajul pieţelor de certificate reprezintă rezultatul unor fraude.
Între guerila marxistă și catedra creștină
Între sutele de interviuri pe care le-am realizat până acum, acesta este singurul în care invitatul, dr. Ana Lucrecia Salazar Rodriguez, a fost cândva luptător – într-o grupare revoluţionară marxistă.





























