Familia pe film de 35 mm
Ne plac poveştile, iar Hollywoodul ştie bine cum să le dramatizeze. Totuşi, nu ar trebui pierdut din vedere că Hollywoodul este în primul rând o industrie care urmăreşte audienţa şi profitul. Copiii sunt mai vulnerabili şi mai dispuşi decât adulţii să preia modele identitare din lumea filmului.
Dezrobirea unui om liber
Louis Zamperini a simţit de foarte multe ori mirosul straniu al morţii. Supravieţuind însă, a ales să ierte impardonabilul, și să inspire o lume întreagă.
Sfârșitul lumii în conul de umbră al filosofiei
„Logica suferă de-un mare viciu logic: ea crede că însăşi realitatea e de natură logică. Dacă întâlneşte ceva ce nu se poate înţelege în chip logic, ea va susţine că acest ceva nu există, ci e numai aparenţă…” (Lucian Blaga, Zări și etape)
Retrospectiva lunii ianuarie
A început era Trump în SUA și în lume
La 5 zile după intrarea în anul 2017, oficiali ai serviciilor de informaţii americane afirmau că...
Vizită în Narnia
Pe 22 noiembrie 1963, atenţia întregii lumi a fost reţinută de tragicul asasinat în care a murit președintele american J.F. Kennedy. În aceeași zi a încetat din viaţă, aproape neobservat, unul dintre cei mai influenţi creștini ai secolului XX, scriitorul și apologetul britanic C.S. Lewis.
Înţelegerea bazelor nutriţionale
Importanţa alimentaţiei adecvate este deseori subestimată. Nutrienţii din alimente furnizează energie, contribuie la construcţia și repararea ţesuturilor și reglează procesele fiziologice. În funcţie de vârstă și de starea fizică, nevoile nutritive variază.
Acordul, o artă ce merită deprinsă
Prin ferestrele largi ale apartamentului lor, lumina de după-amiază se prelinge lent, cuprinzându-i într-o aură caldă. Andreea răsfoiește broșuri de călătorii, în timp ce gândurile îi zboară la dosarele de la serviciu. Cu fiecare pagină, simte cum pragmatismul ei de avocat se ciocnește de dorinţa de a explora lumea alături de Daniel.
Tânărul care ne-a adus oglinda
În cazul popularului conflict dintre biserică și tineri, nu e posibilă decât o singură concluzie. Nu e greu de aflat ce ne lipsește. E greu de acceptat. Și de-o parte, și de cealaltă.
COVID după vaccin. Cât de protejaţi suntem prin vaccinare?
De ce persoane vaccinate se pot îmbolnăvi/pot muri de COVID?
Şcoala fericirii
Chestiunea educaţiei generează discuţii aprinse şi numeroase controverse. Dialogul cu prof. Steve Dickman, directorul unui liceu privat din Savannah, Tennessee, prezintă un model de educaţie probat de-a lungul timpului. Obiectivul nu stă numai în însuşirea de cunoştinţe, ci şi în deprinderile de a le aplica în viaţa reală, pentru binele propriu şi binecuvântarea altora. Produsul...
Redefinirea care a cucerit lumea
Pentru Carl Sagan, renumit astronom și ateu militant, locul lui Dumnezeu în univers era cert: „Tot ce există, tot ce a existat și tot...
Dezastrul care a schimbat totul fără să schimbe nimic
Ani întregi de bunăstare, înghiţiţi de câteva luni de recesiune – așa s-ar rezuma criza economică mondială care a început în anul 2007. În esenţa ei, cea mai mare recesiune de după perioada interbelică s-a dovedit a fi o oglindă în care nu ne place să ne privim.
Retrospectiva lunii iulie
Atacuri SI în lanţ, violenţe rasiste, o lovitură de stat și penurie de hrană – iată reperele sumbre ale lunii iulie. Două summituri au avut loc, în încercarea de a se găsi soluţii la nivel politic, militar și economic.
Aplicabilitatea și pericolele gândirii critice
Gândirea critică nu este un panaceu, deși se dovedește foarte utilă în gestionarea, clarificarea și/sau soluţionarea unor probleme de alegere, a unor dispute de idei și convingeri, a unor impasuri decizionale care ne preocupă.
Nu totul este de vânzare
Fără o abordare a tuturor factorilor legislativi, sociali, educaţionali şi spirituali care o întreţin, nici legalizarea, nici incriminarea ei nu rezolvă nimic. Acceptarea în Occident a prostituţiei ca formă normală de muncă a avut loc în contextul instituţionalizării globale a industriei sexului.
Iisus, o nădejde mai bună
Cultul sfinţilor este o tradiţie foarte veche în creștinism. Numeroși creștini nu-și pot concepe religia fără apelul la sfinţi, cărora le cer povăţuire, ocrotire, vindecare și mijlocire.[1] Mai puţin preocupaţi de corectitudinea teologică, oamenii căută compania sfinţilor din pricina solitudinii, nevoilor, bolilor, temerilor, vinovăţiilor, dezamăgirilor.
Boala din livadă
„Totuși la tine să nu fie niciun sărac, căci Domnul te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o
va da de moștenire Domnul, Dumnezeul tău.“ (Deuteronomul 15:4, subl. ad.)
Făcătorii de pace – primul an al lui Obama
„Probabil că dilema cea mai tulburătoare legată de primirea acestui premiu este faptul că sunt comandantul suprem al unei naţiuni aflate în două războaie", declara preşdintele american Barack Obama în discursul rostit cu ocazia primirii Premiului Nobel pentru Pace, la sfârşitul anului 2009.
Sensul vieţii în momente de incertitudine
Plecăm. Chiar dacă nu trebuia, am ales și se întâmplă. Ne mutăm iarăși. E a opta oară în unsprezece ani de căsătorie.
Holocaustul – matematica unei istorii absurde
Pe 7 aprilie 2013 a fost Yom Hashoah sau Ziua Amintirii Holocaustului1. În Israel locurile de distracţie sunt închise de la apus la apus, sirenele sună prelung, iar cele șase torţe tradiţionale sunt aprinse, simbol al celor aproape 6 milioane de oameni care au pierit în timpul holocaustului.
Iadul nu durează pentru totdeauna
„El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21:4)






























