Precum 200 de avioane care se prăbușesc
Aveam mai puţin de șapte ani când am pus prima ţigară în gură, dar îmi amintesc și acum senzaţia. Era ușor alunecoasă și mirosea atât de dulce a fructe, încât n-am mai rezistat și am scos-o repede din hârtie ca să o mestec.
Carnea, corelată cu apariţia diabetului de tip 2
Un studiu al Universităţii Loma Linda, din Statele Unite, a arătat că nu consumul de ouă este asociat cu riscul crescut de apariţie a diabetului de tip 2 (T2D), ci consumul de carne.
Mai aproape de un leac pentru vindecarea diabetului
Deși poate fi ţinut sub control, diabetul este și astăzi o boală incurabilă de care suferă sute de milioane de oameni din toată lumea. Situaţia s-ar putea schimba în viitor și o parte dintre aceștia ar putea fi vindecaţi, după ce experţii americani au descoperit unul din mecanismele care conduc la dezvoltarea afecţiunii.
Un tratament revoluţionar pentru boli renale le aduce speranţă diabeticilor
O substanţă activă concepută pentru scăderea nivelului de glucoză a reușit să reducă cu 33% riscul de insuficienţă renală, cu 30% pe cel de insuficienţă cardiacă și cu 20% riscul de apariţie a unor evenimente cardiovasculare, arată un test clinic de referinţă, efectuat de Institutul George pentru Sănătate Globală, din Sydney, Australia.
Frica și bolile pe care nu le vom avea niciodată
Fără să conștientizăm, apelăm de multe ori la presă ca la un profesor care ne predă realitatea. În domeniul sănătăţii tratăm știrile aproape ca pe niște veritabile consultaţii. Însă dacă lecţia care ni se predă e greșită și dacă ajungem să ne asumăm un diagnostic care, de fapt, nu ne aparţine?
Cele mai importante alimente pentru diabetici
Din momentul în care sunt diagnosticaţi, diabeticii sunt obligaţi să urmeze un program de alimentaţie strict. Ei știu foarte bine lista de alimente pe care nu mai au voie să le mănânce, dar nu toţi știu care sunt alimentele pe care este chiar benefic să le mănânce în cantităţi mari.
Românii rămân campioni europeni la fumat
România are cel mai mare număr de dependenţi de tutun din Europa în raport cu numărul de locuitori, arată datele oficiale. Potrivit experţilor, o treime dintre români fumează și aproape jumătate dintre aceștia încearcă să renunţe la acest obicei prin diverse metode.
O revoluţie care nu mai poate aștepta – obiceiurile alimentare
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, braţul Organizaţiei Naţiunilor Unite care se preocupă cu starea de sănătate pe glob de 60 de ani, tocmai a declarat război celui mai periculos tip de grăsimi alimentare – grăsimile trans artificiale. Miza? Să salveze 500.000 de vieţi anual.
Plimbarea de după masă te fereşte de diabet
Doar 15 minute de plimbare după ce ai terminat de mâncat ar putea fi cea mai simplă şi eficientă strategie pentru micşorarea risculului de apariţie a diabetului, sugerează un studiu american citat de Fox News.
Luptă pierdută? La fiecare 6 secunde, o persoană moare din cauza diabetului
Diabetul ucide o persoană o dată la fiecare șase secunde, iar numărul celor care suferă de aceasă afecţiune a atins anul acesta un nivel record, de 382 de milioane de bolnavi, arată statisticile Federaţiei Internaţionale pentru Diabet.
Copiii diabetici au un risc cu 40% mai mare să facă infarct la maturitate
Adulţii care au suferit de diabet din copilărie (adică de diabet de tipul I) prezintă un risc cu 50% mai ridicat să facă infarct, potrivit unui studiu efectuat de Centrul Naţional de Audit al Diabetului, din Marea Britanie.
„Dar o pastilă pentru lifestyle n-aveţi?” Un interviu cu dr. Zeno L. Charles-Marcel
Nu mai puţin de 650 de adventiști din toată Europa, dar și din afara continentului au participat, între 17 şi 21 aprilie, la Conferinţa Europeană de Sănătate, un eveniment de referinţă pentru Biserica Adventistă, a cărei tradiţie de activism în domeniul stilului de viaţă sănătos își are rădăcinile în secolul al XIX-lea.
Un medicament pentru piele ar putea vindeca diabetul de tip 1
Un medicament pentru tratarea bolilor de piele ar putea fi folosit şi pentru tratarea anumitor aspecte ale diabetului de tip 1.
Unul din 10 adulţi va suferi de diabet zaharat
Federaţia Internaţională a Diabetului avertizează că până în 2030, incidenţa diabetului zaharat va creşte în aşa măsură încât o persoană din 10 va primi acest diagnostic peste 18 ani.
La nivel global, obezitatea întrece foametea
Mâncăm ca să trăim sau trăim ca să mâncăm? Este o întrebare legitimă care ar trebui pusă după publicarea celui mai amplu studiu la nivel mondial referitor la o boală care afectează mai multe destine umane decât toate epidemiile la un loc. Obezităţii îi revine „cinstea” de a ocupa podiumul celor mai ameninţătoare afecţiuni din istorie.
Află cum îţi reduci riscul de a face diabet
Mijlocul de transport pe care îl foloseşti pentru a merge la serviciu ar putea să influenţeze riscul de a dezvolta diabet, sugerează un studiu britanic de mică amploare, citat de Prevention.
Medicamentele antidepresive „cresc riscul dezvoltării diabetului de tip 2”
Persoanele care urmează un tratament pe bază de medicamente antidepresive ar putea fi expuse riscului de a dezvolta diabet de tipul 2, susţin cercetătorii britanici citaţi de BBC.
Care este numărul optim de pași pe care trebuie să-i facem zilnic?
În ultimii ani, ideea celor 10.000 de pași s-a înrădăcinat adânc în cultura populară și o întreagă industrie a fost construită în jurul ideii că, pentru o stare de sănătate optimă, trebuie să facem 10.000 de pași zilnic.
Faţă în faţă cu diabetul
Diabetul nu este o boală deloc ușoară și poate conduce la complicaţii grave sau la o moarte prematură. Vestea bună în cazul diabetului, mai ales a celui de tip 2, este că bolnavii pot controla și diminua semnificativ riscul de complicaţii. Dar, ca de fiecare dată, ceea ce contează este determinarea și efortul personal.
Curcumina, o veste bună pentru diabetici
Curcumina, unul dintre cei mai puternici antioxidanţi din natură, ar putea avea un rol important în tratarea diabetului.
Studiu: Diabetul ar putea duce la pierderea auzului
Diabetul a fost deja legat de probleme renale şi cardiovasculare şi pierderea vederii, dar acum, un studiu japonez scoate în evidenţă faptul că ar putea cauza şi pierderea auzului.























