Una dintre cele mai sărace ţări oferă o lecţie în combaterea infecţiilor cu HIV

Este una dintre cele mai sărace 20 de ţări din lume, unde salariul mediu pe zi nu depășește 2 dolari (6,57 lei), însă peste 90% dintre pacienţii cu HIV beneficiază de tratament specializat (faţă de media de 54% la nivel global), scrie dr. Neil Gupta într-un articol pentru The Atlantic. Este vorba de Rwanda, ţara...

O minte frumoasă- binecuvântările unui autist

Săptămâna aceasta a devenit virală pe internet o poză cu un artist care desena în creion orașul New York, așa cum îl văzuse din elicopter. Sub poză este menţionat că Stephen Wiltshire este autist și că poate desena în detalii absolut uimitoare și corecte, din memorie, fără ajutorul fotografiilor, după ce a fost plimbat 20...

Studiu: Schimbul 3 crește riscul de… cancer la sân

Femeile care lucrează în ture de noapte, cel puţin 3 zile pe săptămână, sunt cu 40% mai predispuse riscului de cancer la sân, potrivit unui studiu, informează DailyMail.

Cum au reuşit elevii americani să slăbească

Pentru prima dată în ultimele trei decenii, rata obezităţii infantile a scăzut în Statele Unite ale Americii, ţara în care unul din trei copii suferă de obezitate.

Noua modă: tăierea degetului mic de la picior pentru a purta pantofi cu toc

Unele femei ar face orice ca să încalţe perechea preferată de pantofi cu toc, chiar dacă preţul pe care trebuie să-l plătească este echivalent cu tratamente de mii de dolari sau operaţii care să micşoreze degetele sau chiar să taie degetul mic de la unul sau ambele picioare.

Coca Cola, interzisă în Bolivia „din cauza apocalipsei"

Autorităţile au luat această decizie din cauza apropiatului final al calendarului mayaş, pe data de 21 decembrie, considerat de unii şi momentul sfârşitului lumii.

Bilingvismul îţi protejează creierul

Învăţarea şi utilizarea curentă a două limbi diferite de către o persoană, chiar şi la vârsta adultă, încetinește procesul de deteriorare cognitivă, potrivit unui nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Edinburgh.

Studiu global: Tot mai multe femei mor în timpul avortului

Numărul avorturilor periculoase este în creştere globală, după ce declinul în rata avorturilor din anii 1990 a început să piardă viteză, conform unei analize întreprinse de Institutul Guttmacher din Statele Unite, care a studiat acest trend comparativ cu raporturi globale făcute în 1995 şi 2003.

În Afganistan opiul este hrană sau medicament

În mai multe regiuni ale Afganistanului opiul slujește pe post de hrană, medicament sau calmant. Generaţii la rând de copii ce devin părinţi mărturisesc dependenţa de drog. 

Torino ar putea deveni primul oraș european vegetarian

Cum ar fi să votăm un primar care are ca obiectiv promovarea vegetarianismului? Cetăţenii din Torino sunt provocaţi acum să calce pe urmele proaspătului edil, care își îndeamnă alegătorii să facă din alimentaţia sănătoasă o prioritate a vieţii lor.

Decesele din cauza bolilor hepatice provocate de alcool au crescut alarmant

Decesele cauzate de afecţiunile hepatice generate de consumul de alcool au crescut alarmant în ultimii ani în Statele Unite, potrivit unui studiu publicat în British Medical Journal. Decesele cauzate de ciroza în stadiu avansat au crescut cu 65% între 1999 și 2016, iar decesele cauzate de cancerul la ficat s-au dublat, potrivit studiului.

Super alimente roşii şi verzi, în ton cu sărbătorile de iarnă

Chiar dacă sărbătorile de iarnă sunt de obicei legate de o dietă mai puţin sănătoasă, legumele din lista de mai jos pot fi incluse cu uşurinţă în meniul zilei, sau ca gustări separate, asigurând o doză bună de vitamine şi nutrienţi de care avem nevoie.

Cum îţi poate strica smartphone-ul vederea

Folosirea telefoanelor în exces ar putea fi un obicei dăunător pentru sănătatea ochilor, avertizează specialiștii în oftalmologie, conform BBC.

Solniţele dispar de pe mesele restaurantelor

Ministerul Sănătăţii din Argentina a ajuns la un acord cu hotelurile și restaurantele prin care acestea vor renunţa să mai pună pe masa clienţilor solniţe.

Pericolul „burţii de bere”

Aşa-numita „burtă de bere” pe care o au în special bărbaţii, în afară de faptul că este inestetică, este foarte periculoasă pentru sănătate, un motiv în plus pentru a scăpa de ea cât mai repede.

Aducanumab, medicamentul care ar putea încetini boala Alzheimer

O companie americană de medicamente susţine că a creat primul tratament care ar putea încetini boala Alzheimer, iar acum este gata să o scoată pe piaţă.

România pierde 15% din PIB din cauza sănătăţii precare

Sănătatea precară din România aduce pierderi de până la 18,6 miliarde de euro, respectiv 15 % din PIB-ul din anul 2010. În schimb, România ar economisi pănă la 6,7 milioane de euro dacă starea sănătăţii populaţiei ar ajunge la nivelul mediu din Uniunea Europeană, indică un studiu al Institutului de Prognoză Economică.

Pateurile vegetale – alimente periculoase?

Cum România este o ţară cu o populaţie majoritară creştin-ortodoxă, nu este de mirare că în perioada postului1 „vânzările de mezeluri sau pateuri vegetale se triplează“, iar cele ale altor produse de post, precum şniţele sau chiftele vegetale, se dublează. Preparatele pe bază de soia par să fie dominante într-o colecţie de alimente „de post“...

„Ce mai faci?” | Sănătatea mintală și gestionarea emoţiilor

Să presupunem că ne-am întâlni astăzi și te-aș întâmpina cu întrebarea atât de frecvent folosită: „Ce mai faci?”. Cum mi-ai răspunde? Ai avea curajul...

Cât de periculoasă este margarina?

Recent, declaraţiile unui cunoscut jurnalist român, având drept ţintă o mare sportivă româncă, cel puţin la fel de bine cunoscută, declanșau un scandal mediatic care a reînviat o dezbatere probabil necesară: cât de sănătoasă este margarina?

Stilul de viaţă corect, o soluţie salvatoare și pentru copiii cu ADHD?

Intervenţiile în favoarea copiilor cu ADHD implică adesea planuri școlare elaborate, terapii consumatoare de timp și medicamente invazive. Dar dacă există și alternative mult mai ușoare și poate chiar mai ieftine, dar prea adesea ignorate?