Incidenţa cancerului este în creștere la nivel global
În 2018 vor apărea 18,1 milioane de cazuri noi de cancer și se vor înregistra 9,6 milioane de decese din această cauză, faţă de 14,1 milioane de cazuri și 8,2 milioane de decese în 2012, estimează Agenţia Internaţională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC).
Studiu: Schimbul 3 crește riscul de… cancer la sân
Femeile care lucrează în ture de noapte, cel puţin 3 zile pe săptămână, sunt cu 40% mai predispuse riscului de cancer la sân, potrivit unui studiu, informează DailyMail.
Studiu: Oamenii darnici trăiesc mai mult
Dintotdeauna s-a spus că este mai ferice să dai decât să primeşti, dar acum ştiinţa demonstrează că beneficiile nu se limitează doar la mulţumirea sufletească, ci implică şi sănătatea fizică.
Bebeluș salvat prin tehnologia de imprimare 3D
La numai o săptămână de la naștere, Gabriel Dela Cruz a fost diagnosticat cu plagiocefalie anterioară, afecţiune manifestată prin deformarea craniului. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale, iar la succesul operaţiei a contribuit și revoluţionara tehnologie de imprimare 3D, care le-a permis specialiștilor să construiască modele ale craniului bebelușului, scrie Fox News.
Paradoxul diabetului şi demontarea unui mit
Boala lumii occidentale, obezitatea, intră din ce în ce mai frecvent în atenţia medicilor, a cercetătorilor şi a publicului. Însă un studiu recent, care urmărea să afle rata mortalităţii în cazul persoanelor bolnave de diabet (cauzat în 90% dintre cazuri de obezitate) a relevat concluzii îngrijorătoare pentru persoanele cu greutate normală.
Ţigări electronice cu aromă de bomboane
Gândite ca un ajutor pentru fumătorii care vor să renunţe la fumat, ţigările electronice au devenit rapid o industrie înfloritoare. Gama largă de arome și preţul, mai mic decât cel al ţigărilor tradiţionale, le fac să devină din ce în ce mai apreciate. Din păcate nu doar de fumători, ci și de adolescenţi. Conform unui...
A mânca sau a nu mânca produse organice?
Unii specialiști susţin că produsele bio sunt mai bogate în nutrienţi, au un gust mai bun, iar cei care le consumă sunt mai puţin expuși riscului de a ingera pesticide și alte substanţe chimice. Alţi experţi susţin însă că industria bio nu este sustenabilă, mai ales în regiunile sărace, iar consumul de alimente convenţionale nu...
Dincolo de ce pot ochii vedea
Sunt momente în care simţim că viaţa e grea şi că unele provocări sunt peste puterile noastre. Dacă privim însă în jurul nostru, la oameni precum Ben Underwood, realizăm că suntem prea puţin conştienţi de darurile pe care le-am primit, dar şi de puterea imensă de a ne bucura de viaţă chiar şi atunci când...
COVID-19: Timpul nu mai înseamnă bani
Pe peretele camerei, în adolescenţă, „postasem” un citat din Blaise Pascal. Era o cugetare cu care rezonam, nu fără oarecare trufie: „Nefericirea oamenilor provine dintr-un singur lucru: din acela că nu știu să rămână liniștiţi într-o cameră.”
Vegetalele ajută bolnavele de cancer mamar să supravieţuiască
Consumul de varză, broccoli şi legume crucifere cu frunze verzi creşte şansele de a supravieţui cancerului mamar, arată un studiu american, efectuat pe femei din China, informează AFP.
Vaccinul anti-metamfetamină, la un pas de realizare
Cercetătorii americani evaluează posibilitatea elaborării unui vaccin care să producă anticorpi anti-metamfetamină. Experimente desfășurate pe șoareci au arătat eficienţa a trei formule de vaccin.
Somnul influenţează performanţele academice
Adolescenţii care dorm mai multe ore pe noapte au rezultate mai bune la matematică şi la educaţie fizică, arată un studiu publicat în International Journal of Clinical and Health Psychology.
Cele mai importante motive de îngrijorare ale fumătorilor
Fumătorii sunt mai îngrijoraţi de faptul că ţigările le deteriorează aspectul exterior decât de problemele de sănătate la care se expun fumând, a arătat un sondaj citat de Daily Mail.
Testarea salivei îţi arată dacă te vei îmbolnăvi de cancer
Cancerul la sân sau de prostată ar putea fi depistat chiar înainte de a se instala în corp, graţie unui test care studiază materialul genetic si depistează dacă există gene care coduc la dezvoltarea acestei boli, informează The Telegraph.
Cercetătorii au inventat cannabisul care nu te droghează
Oamenii de ştiinţă din Israel au plantat o cultură de cannabis care arată, miroase şi are acelaşi gust ca planta originală, însă nu induce simptomele asociate cu consumul de marijuana, cauzate de tetrahidrocarbinol (THC).
Unul din 10 europeni moare din cauza bolilor de plămâni
Afecţiunile la plămâni ucid unul din 10 oameni în Europa, iar fumatul reprezintă unul din cei mai importanţi factori de risc care provoacă acest fenomen, arată un raport al Societăţii Europene pentru Afecţiuni Respiratorii, informează BBC.
Rosul unghiilor şi dependenţa de Internet, pe lista tulburărilor mentale
Asociaţia Americană de Psihiatrie a inclus rosul unghiilor pe lista tulburărilor mentale, în manualul pentru Diagnosticarea şi Tratarea Tulburărilor Mentale, ce va apărea la începutul anului următor.
Fertilitatea bărbaţilor, afectată de o dietă bogată în grăsimi
O dietă bogată în grăsimi saturate este responsabilă pentru o concentraţie mai slabă de spermă, adică o fertilitate scăzută a bărbaţilor, relevă o cercetare recentă publicată în The American Journal of Clinical Nutrition.
De ce nu ajută fructele și legumele la slăbit
Experţii de la Universitatea din Alabama au demontat popularul mit al dietelor, potrivit căruia creșterea consumului de fructe și legume ajută în lupta împotriva kilogramelor în plus.
Studiu: Obiceiurile care scad cu 60% riscul dezvoltării demenţei
După 35 de ani de cercetări, experţii britanici au descoperit care sunt cele cinci obiceiuri esenţiale care pot contribui în mod semnificativ la reducerea riscului de dezvoltare a demenţei, potrivit unui comunicat publicat pe Eurek Alert.
Populaţia bolnavă de Alzheimer se va tripla până în 2050
Din ce în ce mai multe studii avertizează cu privire la o epidemie de cazuri de Alzheimer în deceniile viitoare.


















