Tratament nou în schizofrenie

Un nou tratament în caz de schizofrenie ar putea îmbunătăţi semnificativ viaţa celor circa 80.000 de români afectaţi de această boală.

Magnatul farmaceutic John Kapoor, condamnat în criza opioidelor din SUA

Fondatorul companiei farmaceutice americane Insys Therapeutics, John Kapoor, a devenit primul lider din vârful industriei medicamentelor care a fost condamnat în urma unui proces legat de criza opioidelor din Statele Unite.

MyFitnessPal.com, un aliat online pentru un stil de viaţă sănătos

În majoritatea ţărilor dezvoltate, obezitatea este o problemă naţională. SUA bat, de departe recordul, dar lucrurile par că încep să se schimbe, iar asta cu aportul atât al autorităţilor publice, cât şi cu ajutorul unor iniţiative private precum MyFitnessPal.com.

Studiu: obezitatea rivalizează cu fumatul în ce privește apariţia cancerului

Chiar dacă fumatul reprezintă principala cauză evitabilă a apariţiei cancerului în Marea Britanie, obezitatea vine puternic din urmă: nu doar că este cauza principală a 13 tipuri de cancer, dar provoacă mai multe cazuri de anumite forme de cancer decât tutunul, potrivit raportului organizaţiei britanice Cancer Research UK.

Exerciţiile fizice reduc riscul de cancer la sân. Vezi cum.

Exerciţiile fizice luptă împotriva dezvoltării cancerului la sân la femei, datorită efectului acestora asupra horomonului sexual feminin, estrogen, arată un studiu american citat de Daily Mail.

Beneficiile renunţării la fumat apar mai repede decât se credea

Cercetătorii americani au descoperit că renunţarea la ţigări poate reduce riscul de deces din cauza bolilor de inimă până la nivelul unui nefumător mai repede cu șapte ani faţă de perioada preconizată pănă în prezent, scrie Reuters.

Spital bucureștean dotat cu tehnologie care depistează cancerul cu 6-18 luni înaintea altor proceduri

Spitalul Clinic Colentina pune la dispoziţia pacienţilor, în mod gratuit, cea mai modernă metodă de diagnostic imagistic, examinarea PET-CT, care poate detecta apariţia unor modificări oncologice cu aproximativ 6-18 luni înaintea altor tipuri de proceduri imagistice disponibile în prezent în România.

Dieta bogată în carne grăbeşte pubertatea la fete

O dietă bazată pe consumul de carne poate grăbi declanşarea pubertăţii la fete. Fetelor care mănâncă foarte multă carne în copilărie, le apare mai devreme menstruaţia, arată un studiu condus de cercetători britanici, citat de BBC.

Premieră medicală: Întinerirea unui organ, în corpul subiectului

Experţii de la Universitatea Edinburgh au reușit cu succes să regenereze un organ afectat, care este esenţial sistemului imunitar. Reușita este cu atât mai importantă, cu cât organul regenerat se afla, în timpul procesului, în corpul unui animal viu.

Arta de a nu face nimic

Aștept la ușa de la intrare a unei săli spaţioase, cu o pungă plină de pixuri în mână. Îmi zvâcnește capul de durere, ochii îmi sunt măriţi de frică, am un nod în stomac și simt că inima e pe cale să-mi sară din piept. Motivul? Am uitat să învăţ pentru un examen care e...

Succes de 100% al unui vaccin împotriva cancerului de piele

Cercetătorii au testat pe șoareci un nou vaccin experimental împotriva cancerului de piele, iar rezultatele au arătat o rată de succes de 100%.

La ce riscuri sunt expuși copiii născuţi târziu

Bărbaţii care devin părinţi când au deja peste 50 de ani riscă de două ori mai mult să aibă nepoţi care suferă de autism, conform unui studiu publicat în revista JAMA Psychiatry.

Consumat chiar și moderat, alcoolul poate provoca 7 forme de cancer

Alcoolul a fost pus în legătură directă cu șapte forme de cancer; chiar și persoanele care consumă o cantitate scăzută, până la moderată de alcool prezintă acest risc, conform unui nou studiu realizat de cercetători din Noua Zeelandă.

Numărul nașterilor prin cezariană s-a dublat

Numărul nașterilor prin cezariană aproape s-a dublat la nivel global începând cu anul 2000, ajungând astăzi la 21% din totalul nașterilor. În America de Nord și în alte 14 ţări, procentul a ajuns la 40%. Procentul considerat normal din punct de vedere medical este între 10% și 15% din totalul nașterilor.

Ce motive de optimism avem în miez de pandemie?

În ultimele 32 de zile, numărul cazurilor noi de COVID-19 a crescut cu 10 milioane, bilanţul total depășind 40 de milioane. Europa a trecut deja pragul de 1.000 de decese pe zi, COVID-19 devenind a cincea cauză de deces pe continent. Chiar dacă unii se tem că suntem martorii unui dezastru în derulare, motivele de...

Progrese semnificative în tratarea depresiei postpartum

Un medicament aflat deocamdată în fază experimentală ar putea fi primul care să trateze depresia postpartum. Cercetătorul neurolog Jamie Maguire, membru al Consiliului Consultativ Știinţific din cadrul institutului de cercetare biofarmaceutică Sage Therapeutics, Boston, SUA, a testat cu succes o formulă a alopregnanolonului, un metabolit al progesteronului numit brexanolon.

„Pandemia paralelă”: burnout și traumă în rândul cadrelor medicale

Trăim de aproape doi ani în menghina unei pandemii care a făcut mai mult de 5 milioane de victime și a adus aproape de colaps multe sisteme sanitare. Finalul crizei de sănătate nu se întrevede încă, dar personalul medical se confruntă cu o „pandemie paralelă” de burnout și de traumă, iar specialiștii spun că efectele...

„Fără grăsimi” nu înseamnă „mai sănătos”

Produsele alimentare care au un conţinut de grăsimi mai scăzut decât produsele normale, s-ar putea să aibă aceleași valori nutriţionale și chiar o cantitate mai mare de zahăr, conform unei analize de produse.

Simptomele demenţei variază în funcţie de limba maternă a pacienţilor

Pacienţii care suferă de demenţă au simptome diferite în ce privește dificultăţile de vorbire și de citire, în funcţie de limba pe care o vorbesc, a arătat un studiu realizat de cercetătorii de la Memory and Aging Center din cadrul Universităţii California din San Francisco și de la un centru de cercetare în domeniul neurologiei din...

Animalele de companie, ajutoare vii pentru o viaţă mai bună

Întotdeauna mi-au plăcut animalele de companie, dar de la distanţă. Crescută de o mamă convinsă că necuvântătoarele nu au ce căuta sub același acoperiș cu omul, am împrumutat o părere asemănătoare, de la care nu am făcut rabat mulţi ani de zile, în ciuda celor ce încercau să îmi demonstreze contrariul.

41 de droguri sintetice vândute legal în UE

Nu mai puţin de 41 de substanţe care imită efectele unor droguri precum ecstasy sau cocaina sunt vândute legal pe teritoriul Uniunii Europene, informează Euractiv.