Simptome ale unui mariaj sortit divorţului

În spatele preludiului unui divorţ se ascund patru mari comportamente distructive, care îi pot împiedica pe partenerii unui cuplu să își ţină promisiunea rostită cu entuziasm, de a rămâne împreună „la bine și la greu până când moartea ne va despărţi", este de părere dr. John Gottman, de la Universitatea din Washington.

Iubirea care distruge căsnicia

Știm ce se spune despre lucrurile care sunt în exces, că dăunează grav sănătăţii, fizice sau psihice. Orice dezechilibru, fie că este în sens pozitiv, fie negativ, rămâne tot dezechilibru. Însă când vine vorba de iubire, am învăţat totuși că parcă e cu atât mai bine cu cât se înmulţește. Unde dragoste nu e, nimic...

Cumpăna de după 40 de ani

Kate Spade și Anthony Bourdain. Un designer de modă și un chef/om de televiziune. Doi oameni faimoși, înstăriţi, care la vârsta de 55 și, respectiv, 61 de ani au hotărât să își ia viaţa, ambii luna trecută. Două cazuri care au șocat opinia publică și ne-au readus aminte că nu există multe garanţii împotriva suferinţei...

Lecţii preţioase despre căsătorie de la persoane divorţate

Uneori, lecţiile unui divorţ despre ce înseamnă cu adevărat o căsnicie sunt mult mai puternice decât cele oferite de căsătoria în sine, iar un studiu efectuat de experţii de la Universitatea din Michigan dezvăluie care sunt cele mai importante lucruri pe care persoanele divorţate le-au învăţat în urma unui mariaj eșuat.

Cum poţi fi fericit într-o căsătorie imperfectă

Ești nefericit în relaţie și crezi că oficializarea ei printr-un act va aduce, în sfârșit, fericirea? Rata tot mai ridicată a divorţurilor nu este întâmplătoare, iar specialiștii subliniază importanţa unei abordări realiste atunci când vine vorba de căsătorie.

Biserica Catolică regândește doctrina privind divorţul

În așteptarea Sinodului Extraordinar al Episcopilor pe Probleme de Familie, observatori ai Bisericii Catolice încearcă să anticipeze următoarele mutări doctrinare ale liderilor. Bazându-se pe discursurile recente ale unor reprezentanţi proeminenţi ai bisericii, mulţi speră la o „relaxare" a prevederilor privind divorţul.

Studiu: O căsnicie nefericită poate afecta grav sănătatea

Mariajele nefericite, marcate de conflicte frecvente, critici şi solicitări excesive, ar putea avea un impact negativ asupra sănătăţii, au avertizat psihologii.

Când toate indicatoarele au dispărut – cum să supravieţuiești unui adulter

Henri Nouwen a scris cândva despre niște acrobaţi la trapez care i-au devenit prieteni, subliniind sincronizarea perfectă dintre cei doi și încrederea deplină pe care o are cel care sare atunci când dă drumul trapezului și rămâne pentru o secundă în aer, așteptând să fie prins de coechipierul său. Dar, dacă în ultimul moment, când...

Ne face divorţul mai fericiţi decât continuarea unei căsnicii nefericite?

La 27 de ani am simţit pentru prima dată îngrijorarea că timpul trece prea repede. În următorii câţiva ani, viteza cu care majoritatea prietenilor mei s-au căsătorit a fost următoarea sursă de îngrijorare.

Înainte de a întrerupe o relaţie

Ce faci într-o relaţie când lucrurile nu mai merg aşa cum trebuie sau aşa cum te aşteptai? Încerci să le rezolvi sau mai degrabă ai vrea să renunţi? Iată câteva sfaturi care te-ar putea ajuta înainte de a lua decizia de a întrerupe o relaţie.

La bine și la greu – cum să iubești o viaţă întreagă

„Căsnicia este o carte în care primele capitole sunt scrise în poezie, iar următoarele, în proză.” (Beverley Nichols)

Biblia, despre căsătorie și divorţ

Potrivit modelului edenic de căsătorie, un bărbat și o femeie se „unesc” (evr. dabaq) unul cu celălalt într-o relaţie maritală permanentă (Geneza 2:24).

Când este divorţul păcat? (studiu)

Aproximativ o treime dintre americani consideră că divorţul este păcat, arată un studiu al NewLife Research.

Când regretele sunt prea târzii. Ce ar trebui să știi înainte de a divorţa

Într-o vreme când e mai ușor să divorţezi decât oricând, multe cupluri decid să-și separe inimile, bunurile și planurile de viitor, în speranţa că și-ar putea găsi fericirea mai degrabă separat decât împreună. Regretele cu care se luptă chiar și unii dintre cei care au iniţiat divorţul ar putea să ofere însă lecţii valoroase celor...

Vârsta „perfectă” pentru divorţul părinţilor nu sosește niciodată

„Dacă sunt onestă – până în punctul în care să devin vulnerabilă – aș spune că separarea părinţilor poate distruge lumea unui copil. Îţi distruge toate iluziile despre un loc care ar trebui să fie unul al siguranţei și stabilităţii: casa ta, familia ta”, afirmă jurnalista Rhiannon Lucy Cosslett, care a trăit experienţa devastatoare a divorţului...

Ce impact are divorţul asupra sănătăţii

Un divorţ îi afectează pe cei implicaţi mai mult decât psihologic, spiritual sau financiar. Ruperea unei căsnicii erodează puternic starea de sănătate fizică viitorilor foști soţi, arată studiile.

Cum să te vindeci după un divorţ

Dacă e întrebată despre momentul în care a ajuns cel mai aproape de moarte, jurnalista Andrea Gillies menţionează o problemă medicală cu care s-a confruntat cu mult timp în urmă. Dar, în sinea ei, cel mai critic moment rămâne acela în care soţul ei a anunţat-o, cu o seară înainte de a o părăsi, că...

Divorţul părinţilor, văzut prin ochii copiilor

Daisy Merriam avea numai 12 ani când părinţii ei au hotărât să pună capăt căsniciei lor. Chiar și după doi ani de la separarea lor, adolescenta resimte durerea destrămării familiei ei și se consideră responsabilă într-o anumită măsură de divorţ. În aceeași poziţie ca Daisy se află mulţi alţi copii care își pierd încrederea în...

Studiu: Căsătoria care exilează fericirea

Căsătoria îi face pe oameni să devină mai deprimaţi. Această afirmaţie surprinzătoare aparţine cercetătorilor de la  Universitatea Wisconsin-Madison. Concluzia lor este că cicălelile constante venite din partea partenerilor de viaţă pot determina apariţia unui stres deloc neglijabil, informează Daily Mail.

Când părinţii creștini divorţează

După ce studiile au arătat că familiile de creștini conservatori au o rată mai mare de divorţ decât cele din publicul general al Statelor Unite, un nou studiu relevă că cei mulţi copii sunt nevoiţi să trăiască în familii distruse de divorţ chiar în partea de sud a SUA, în aceeași ...

Până când divorţul ne va separa?

„Ascultă la mine, vei trece prin iad. Mintea îţi va face mult zgomot. Vei ţipa într-un prosop și vei vorbi cu pereţii. (…) Vei vedea cuplurile de pe Facebook felicitându-se la aniversarea a 10, 20, 30 de ani împreună și le vei urî. Uneori vei simţi că meriţi tot ce ţi se întâmplă – să...