India recunoaște al treilea gen: transsexualii
Curtea Supremă din India a luat decizia de a recunoaște existenţa unei noi categorii de sex, genul al treilea, pentru persoanele transsexuale, scrie The Guardian.
Ce putem învăţa din dispariţia clasei de mijloc americane
Victoria lui Donald Trump în Statele Unite încă ne preocupă. Toată ordinea globală este afectată de deciziile sale, care schimbă alianţe, afectează relaţii, au impact asupra mediului înconjurător. Încă ne întrebăm ce s-a întâmplat cu America de și-a ales un președinte atât de controversat.
La Torre de David: un zgârie-nori al vagabonzilor (video)
Centrul Financiar Confinanzas trebuia să fie, potrivit planului după care i-a fost demarată construcţia în 1990, un bloc de birouri, un hotel și un complex de apartamente în regim hotelier. Al treilea cel mai înalt zgârie-nor din Caracas (Venezuela). În 1994, construcţia a fost oprită, iar centrul abandonat. Azi este casa ilegală a peste 2.500...
Ultima dorinţă | O discuţie deschisă despre eutanasie
Când vrem să ne poziţionăm pro sau contra eutanasiei, trebuie să înţelegem că, pe lângă dimensiunea interioară există și aspecte exterioare de luat în...
Născut altfel sau născut din nou?
Religiile abraamice (iudaism, creştinism, islam) au avut tradiţional o atitudine de condamnare a actului homosexual (şi implicit a homosexualilor).
De ce să nu ne temem de criza vârstei de mijloc
Criza vârstei de mijloc poate da un frison neplăcut celor care se apropie de această etapă care (se presupune că) este marcată de anxietate, depresie, reevaluarea vieţii, pierderea iluziilor și trăirea dureroasă a tuturor schimbărilor care au loc în interior și în exterior. Dar dacă, în ciuda schimbărilor critice, vârsta de mijloc este una de...
Să fie Lumină? Atât de simplu?
Faţă în faţă cu stresul, sistemul nervos simpatic pregătește organismul pentru una din două posibile reacţii, luptă sau fugă, canalizând majoritatea resurselor către organele vitale și către mușchi. Iar necunoscutul și lipsa familiarului reprezintă o sursă majoră de stres.
Interzis la căsătorii pentru creştinii evanghelici din Israel
Sute de cupluri creştine evanghelice călătoresc în afara Israelului pentru a se căsători, din cauza faptului că guvernul israelian nu recunoaşte oficial confesiunea şi, implicit, căsătoriile, divorţurile, botezurile sau educaţia religioasă în cadrul acestei confesiuni.
Este SIDA pedeapsa lui Dumnezeu pentru homosexualitate?
Nu mai puţin de 14% dintre americani cred că da, dar numărul lor a scăzut considerabil din 1992, când procentul ajungea la 36%. Un studiu recent, realizat de Public Religion Reaserch Institute (PRRI — Institutul de Cercetare Religioasă Publică) a încercat să schiţeze părerea americanilor cu privire la comunitatea LGBT (Lesbian Gay Bisexual Transsexual). Rezultatele...
Teologi americani: „Căsătoria biblică nu e doar între un bărbat și o femeie”
Trei teologi din statul american Iowa au închiriat săptămâna aceasta un spaţiu editorial dintr-un ziar local, în care au susţinut că, în ciuda opiniei populare, Biblia nu definește căsătoria ca fiind doar între un bărbat și o femeie.
Fericirea stă sub semnul apropierii
Primele secunde sunt confuze: voci și siluete înceţoșate dănţuiesc în apropiere și mi se pare că mâini neîndemânatice încearcă să mă smulgă din acest zig-zag dintre somn și starea de veghe. Aud limpede glasul unei femei care anunţă că mă trezesc și, înainte să ies cu totul din această carcasă de moleșeală, îmi dau seama...
Apatia romantică împinge Japonia un pas mai aproape de prăpastia demografică
„A rămâne singur era văzut, cândva, ca eșecul suprem în viaţa personală. Însă tot mai mulţi oameni își dau seama că preferă acest statut", sintetizează Tomomi Yamaguchi, originară din Japonia, profesor de antropologie la Universitatea de Stat din Montana (SUA), într-o declaraţie acordată ziarului The Guardian. Yamaguchi e de părere că a alege să rămâi...
Ce se întâmplă cu noi când suntem geloşi?
Unii o văd ca pe o plagă a relaţiilor. Alţii o consideră o manifestare de iubire. Indiferent de conotaţia pe care o dăm geloziei, cert este că ea are capacitatea să ne schimbe. Un studiu ştiinţific publicat în Personal and Social Psychology Bulletin arată în ce constă schimbarea.
Cum să respectăm rezoluţiile pentru noul an
Sfârșitul unui an este, deopotrivă, o perioadă de bilanţ şi momentul cel mai prielnic pentru creionarea dorinţelor pentru anul ce abia începe. Problema apare însă atunci când ne amintim de rezoluţiile de anul trecut, care au rămas neîmplinite în lipsa unui plan concret.
Ce vârstă are tristeţea?
Tristeţea este trăirea omenească cea mai fertilă, cea mai inspiratoare pentru creaţiile variate din arte, din diverse discursuri teoretic-știinţifice.
O scrisoare oferă detalii despre credinţa lui A. Lincoln
O scrisoare care oferă o perspectivă asupra credinţei în Dumnezeu a fostului preşedinte american Abraham Lincoln, a fost dată publicităţii în ajunul aniversării a 150 de ani de la debutul Războiului Civil.
VIDEO: Licitaţie de „sclavi” pe Wall Street
Două femei și doi bărbaţi au fost scoși la licitaţie chiar pe treptele unei clădiri de pe Wall Street. Evenimentul a adunat atât curioși, cât și cumpărători interesaţi. Deși licitaţia face parte dintr-o campanie socială cu un puternic impact emoţional, un episod asemănător reprezintă realitatea pe care o trăiesc zeci de milioane de oameni din...
Reforma 2.0
Generaţiile de adulţi americani caracterizate în cea mai mare măsură de adeziunea la creștinism și de un devotament practic faţă de credinţa lor sunt în proces de îmbătrânire și dispariţie.1 Ele sunt „înlocuite” de generaţii de tineri mai puţin înclinate să se identifice cu religia creștină sau să devină creștini implicaţi.
FOTO: „De ce e România atât de săracă?”
Randal Olson, cercetător asistent la Universitatea de Stat Michigan, a publicat pe contul său de Twitter o fotografie prin care dezvăluie stereotipurile vehiculate la adresa ţărilor europene.
Bombardamentul de informaţie irelevantă provoacă depresie
Volumul uriaș de informaţie care asaltează astăzi omul obișnuit este, în cea mai mare parte, „distracţie lipsită de valoare", susţine dr. Andrew Weil, citat de Time Magazine. Medicul este de părere că informaţia irelevantă pe care o primim nesolicitat ne face să ne simţim deprimaţi.
„Sindromul Paris” și motivele pentru care îi lovește pe japonezi
Societatea globalizată a adus cu ea multe beneficii de ordin politic și economic. Însă aspectul social al globalizări și necesitatea de a relaţiona într-o lume multiculturală nu a reușit să fie încă asimilat.






















