Fericire

„A merge cu un prieten prin întuneric este mult mai bine decât a merge singur prin lumină.” (Hellen Keller)

„…ceea ce contează nu e sensul vieţii în general, ci mai degrabă sensul specific al vieţii omului la un anumit moment…” (Viktor E. Frankl)

Ea este o pensionară care locuiește vizavi de mine, însă rareori ne întâlnim. Ani la rând a stat în casă din cauza numeroaselor probleme grave de sănătate cu care se lupta.

Amestecată în mulţimea care traversa o stradă aglomerată din Tokyo, mă simţeam invizibilă. Unii oameni vorbeau cu prietenii lor. Alţii erau cu ochii în telefon. Nu era nimeni căruia să-i pese de mine.

Slaba concentrare a minţii asupra a ceea ce trăim într-un moment anume are darul de a umbri fericirea unei zile, chiar și atunci când subiectul gândurilor călătoare e unul cât se poate de agreabil.

Am crescut în Finlanda, într-un orășel numit Kivijärvi, într-o familie adventistă minunată. Încă din anii adolescenţei, am început să am frământări și lupte legate de chestiunea fericirii.

„Dacă există ceva mai sfâșietor decât un trup care se prăpădește din lipsă de pâine, acela e un suflet care se stinge din lipsă de lumină.“ (Victor Hugo)

Un act neașteptat de bunătate ne poate schimba ziua, dacă suntem destinatarii lui, dar și dacă suntem cei care îl iniţiază. Iar schimbarea poate reverbera dincolo de graniţele unei zile, pentru că, măsurându-le prin efectele lor, actele de bunătate nu sunt vreodată, dincolo de limbajul care le-a consacrat, cu adevărat mici.

Poveștile de iubire au modalitatea lor de a se insinua în prim-plan și de a ne convinge că debutul lor scânteietor e doar uvertura unei căsnicii ce va reaprinde mereu, la altă intensitate, același foc de artificii al începuturilor. Însă repeziciunea cu care ambalajul strălucitor al iubirii începe să se ponosească strecoară bemoli pe portativul...

Adesea ne trăim vieţile ca și cum nu ar exista niciun scop special gândit pentru ele, ca și cum responsabilitatea pentru obţinerea unui dram de fericire ne-ar reveni cu totul.

Nu m-am așteptat vreodată ca slujba mea să-mi afecteze sănătatea mintală. La început, am fost încântată de noua mea clasă, de copiii cărora urma să le predau și de mediul pe care îl cream pentru aceste minţi tinere.

Zvonuri dantelate pluteau prin campusul studenţesc din Sagunto (Valencia, Spania): unul dintre băieţii americani, veniţi în Spania pentru un an de studiu, Devin, se întâlnea cu Teresa, studenta din anul II de la Teologie, pe care era greu să nu o remarci: frumuseţea izbitoare și firea ei veselă atrăgeau privirile ca un magnet. Nimeni nu...

Una dintre primele amintiri pe care le am se leagă de muzică. Îmi amintesc că obișnuiam să mă așez pe podea și să-mi ascult tatăl cântând la pian.

Ne naștem echipaţi pentru a râde. Bebelușii încep să râdă pe la vârsta de 3 luni – cu mult înainte de a vorbi.

Dacă în urmă cu aproape șapte decenii Hans Selye introducea noţiunea de stres în limbajul știinţific, astăzi conceptul a prins rădăcini solide în vocabularul nostru, invadând toate etajele cotidianului. O cauză frecventă a stresului, deși inegal distribuită între muritori, împletește suficiente fire în ţesătura ei complicată, pentru a nu putea fi evitată pe de-a-ntregul: relaţia...

Fericirea este un cântec pe care îl iubim, dar pe care arareori îl mai cântăm.

Criza vârstei de mijloc poate da un frison neplăcut celor care se apropie de această etapă care (se presupune că) este marcată de anxietate, depresie, reevaluarea vieţii, pierderea iluziilor și trăirea dureroasă a tuturor schimbărilor care au loc în interior și în exterior. Dar dacă, în ciuda schimbărilor critice, vârsta de mijloc este una de...

Nimeni nu poate trăi o viaţă fără regrete. Există totuși câteva reguli pentru o viaţă pe care să o privești retrospectiv fără prea multe păreri de rău.

Primele secunde sunt confuze: voci și siluete înceţoșate dănţuiesc în apropiere și mi se pare că mâini neîndemânatice încearcă să mă smulgă din acest zig-zag dintre somn și starea de veghe. Aud limpede glasul unei femei care anunţă că mă trezesc și, înainte să ies cu totul din această carcasă de moleșeală, îmi dau seama...

Îmi aduc aminte ziua de 26 ianuarie 2016 de parcă ar fi fost ieri. Aici, „la antipozi”, este Ziua Australiei – sărbătoarea noastră naţională care celebrează constituirea naţiunii pe care o considerăm casa noastră. Totuși, în această ocazie particulară, eu și soţia mea nu eram la grătar, la plajă sau angajaţi în vreuna din activităţile...

Aplecat în mine, înlăturam energic rădăcinile noduroase și umede. Pe măsură ce gândurile îmi ajungeau mai aproape de izvorul firav și totodată viguros de sub ele, un cuvânt mi-a intersectat căutarea ca un fascicul intens de lumină. Armonia. Simţeam că atinsesem cu vârfurile gândurilor izvorul trăirii pe care căutam să o descifrez – fericirea. Înaintea fericirii...