Fericirea stă sub semnul apropierii

Primele secunde sunt confuze: voci și siluete înceţoșate dănţuiesc în apropiere și mi se pare că mâini neîndemânatice încearcă să mă smulgă din acest zig-zag dintre somn și starea de veghe. Aud limpede glasul unei femei care anunţă că mă trezesc și, înainte să ies cu totul din această carcasă de moleșeală, îmi dau seama...

„Banii sau viaţa”. De la ameninţare la întrebare existenţială

Povestea lui Brad Florescu e un clișeu. Absolvent de jurnalism și publicitar cu succes tip „Dumnezeu pe Pământ”, cum se descria singur, s-a revoltat împotriva lui însuși, a demisionat și a plecat pentru un an în Thailanda ca să se dezveţe de toate minciunile în care trăia și să se întoarcă cu adevărul.

Filosofii greşite şi filosofii corecte despre fericire

Adesea, maximele despre fericire nu ţin cont de studiile ştiinţifice făcute pe această temă. Aşa se face, scrie Alice Boyes, în Psychology Today, că multe dintre ele nu sunt valide.

Dumnezeu este bun. De ce atâta suferinţă?

De nimic altceva nu este legat numele lui Dumnezeu în discursul uman așa cum este legat de suferinţă și izbăvire. Acest locus este un fel de uriașă și complicată intersecţie a existenţei noastre.

Dragostea nu dezertează, indiferent de prognoză

Zvonuri dantelate pluteau prin campusul studenţesc din Sagunto (Valencia, Spania): unul dintre băieţii americani, veniţi în Spania pentru un an de studiu, Devin, se întâlnea cu Teresa, studenta din anul II de la Teologie, pe care era greu să nu o remarci: frumuseţea izbitoare și firea ei veselă atrăgeau privirile ca un magnet. Nimeni nu...

VIDEO: Ce îi face pe oameni fericiţi (conform unui studiu de 75 de ani)?

Fiecare generaţie pornește în viaţă cu o definiţie a fericirii care este dată de contextul geografic, temporal și social din care face parte. Unii au învăţat că fericirea este depășirea limitelor și eliberarea de normele morale (în special sexuale) ale societăţii. Alţii au învăţat că trebuie să îţi ucizi sinele pe altarul familiei, iar alţii,...

Obiceiuri care hrănesc nefericirea

Fericirea este un subiect din ce în ce mai dezbătut şi una dintre cele mai importante ţinte ale culturii şi societăţii noastre. Cu toate acestea, puţini oameni pot spune că sunt fericiţi. De ce oare?

De ce este mai importantă atitudinea decât inteligenţa

Când vine vorba de succes, este mai ușor să credem că oamenii înzestraţi cu un coeficient de inteligenţă mai ridicat au cele mai mari șanse de reușită, însă noi dovezi ale cercetătorilor de la Universitatea Stanford arată că lucrurile nu stau chiar așa.

De ce este iertarea cea mai puternică dovadă de iubire

Iertarea? Există răni care par imposibil de uitat și nedreptăţi care cer răzbunare. Din fire, inima omului se agaţă de resentimente și caută echilibru prin pedeapsă. Și totuși, în mijlocul durerii, există o forţă care schimbă logica omenească: iubirea lui Dumnezeu.

Învaţă să fii fericit cu tine însuţi

Dacă atunci când te priveşti în oglindă sau te analizezi prin introspecţie, primele gânduri care îţi trec prin minte sunt negative, legate de eşecurile tale, de minusurile şi de defectele pe care le ai, înseamnă că nu ai reuşit să te accepţi aşa cum eşti, lucru care te-ar putea împiedica să te dezvolţi ulterior. Sigur,...

Fericirea care ne pune piedici

Trăim având convingerea că știm ce ne-ar face fericiţi. Știm că dacă am avea acea casă, diplomă, familie sau acel lucru la care am visat dintotdeauna am fi mult mai fericiţi. Dar dacă nefericirea și sentimentele de neîmplinire de acum vin tocmai din faptul că nu știm ce e fericirea?

De ce adolescenţii olandezi sunt cei mai fericiţi din lume

Olanda se află în fruntea clasamentului ţărilor OCDE (Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) după gradul de satisfacţie în rândul tinerilor, se arată într-un nou studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

De ce cred în Dumnezeu

„Totuşi stau pe malul acestui râu; acesta este un fapt. Şi din moment ce mă aflu aici, trebuie să fi venit de undeva.” Wistawa Szymborska „Dincolo de fenomenele care se prezintă ca atare, după cum obişnuia să spună vechiul şi cerebralul meu prieten Chauncey Wright, marele empirist de la Harvard al tinereţii mele, nu există nimic.”...

Cadoul perfect de Crăciun

Să faci lucrurile așa cum ești obișnuit de-o viaţă este cea mai la îndemână alegere. Mi-am dat seama de asta în preziua aniversării mele, când mi-a fost limpede că întroienirea în același model de a sărbători își pierde – treptat, dar sigur – gustul.

Curajul de a simţi lumea

Închide ochii, acoperă-ţi urechile şi imaginează-ţi că toată viaţa va fi nevoie să te descurci aşa, fără să vezi şi fără să auzi mare lucru. Simplul gând îţi dă fiori şi în niciun fel nu poţi asocia o astfel de viaţă cu bucuria, independenţa sau călătoriile. Tony Giles este unul dintre cei care reuşesc să...

Beneficiile unui „mulţumesc”

Căutăm tot felul de „reţete” şi metode de a fi fericiţi, de a ne simţi mai bine, însă de multe ori uităm una dintre cele mai la îndemână instrumente: recunoştinţa. Iată câteva dintre beneficiile unui „mulţumesc”.

Ce facem cu eșecurile care ne urmăresc

„O mare liniștită nu a dat niciodată un marinar iscusit”, spunea Franklin D. Roosevelt, sugerând că, fără greutăţi, provocări și chiar eșecuri, nu putem deveni cea mai bună variantă a noastră.

Singurătatea – pe marginea văii sau pe vârful muntelui?

Contrar opiniei generale, există câteva faţete ale singurătăţii care nu sunt nici pe departe atât de sumbre cum ne-am aștepta. Deși sunt mai puţin explorate, ele par să ne ajute să obţinem din singurătate un maximum de câștig și, de aceea, merită analizate și evaluate.

De ce să așezi somnul pe lista de priorităţi

„Dacă mi-ai fi întrebat în dimineaţa în care m-am prăbușit: «Arianna, ce mai faci?» Aș fi spus: «Bine». Pentru că a fi mereu obosită a devenit noua normalitate.“

Sunt suficient de materialist pentru a rezista materialismului?

Bannere atractive pe site-uri cu trafic mare, campanii de promovare, reduceri reale sau iluzorii, oferte care se epuizează cu viteza minutului sau a secundei. Liste cu produse, aprigă vânătoare de preţuri, trezirea cu noaptea-n cap. Start furat, vânzări de milioane de dolari, clienţi extaziaţi sau nemulţumiţi, colete livrate cu întârziere, bugete care o iau razna....

Cine nu are nepoţi, să-și cumpere. Avantajele statutului de bunic

Bunicii care se implică în creșterea nepoţilor culeg o serie de avantaje pentru sănătatea și bunăstarea personală, inclusiv o viaţă mai lungă și fericită, spun studiile.