Fericire

Când lucrurile se strică în viaţă, nostalgia devine ispita care ne consolează. Începem să privim cu alţi ochi trecutul. Ne gândim că am fost prea exigenţi cu noi înșine, cu ceilalţi, cu lumea. Că aveam de toate și voiam totuși mai mult. Că eram într-o permanentă căutare de altceva, fără să ţinem cont de esenţă.

Incredibila biografie a lui Desmond Doss, semnată chiar de soţia eroului, spune istoria care stă la baza filmului „Hacksaw Ridge”, dublu premiat cu Oscar, și poate fi acum comandată chiar din pagina acestui articol.

Anul Nou reprezintă pentru mulţi catalizatorul schimbărilor pentru care nu și-au făcut timp sau nu au cheltuit suficientă energie în anul precedent. Pe 1 ianuarie listele cu rezoluţii se rotunjesc promiţător, însă respectarea lor – în devălmășia de probleme și de termene cotidiene – degenerează uneori într-un adevărat supliciu. Statisticile arată că, încă dinainte de...

Fericirea este un cântec pe care îl iubim, dar pe care arareori îl mai cântăm.

Deși se pot produce schimbări în forma și în materia cărţilor, totuși, în esenţa și în funcţionalitatea sa, „cartea va rămâne ceea ce este”[1]. Aceasta este opinia celebrilor oameni de litere Jean-Claude Carrière[2] și Umberto Eco[3], exprimată în 2009, într-o serie de dialoguri sub titlul: Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi.

În ultimii ani, ideea celor 10.000 de pași s-a înrădăcinat adânc în cultura populară și o întreagă industrie a fost construită în jurul ideii că, pentru o stare de sănătate optimă, trebuie să facem 10.000 de pași zilnic.

Una dintre cele mai plăcute și, totodată, mai chinuitoare îndeletniciri ale minţii este să viseze la o viaţă mai bună. De câte ori nu căutăm schimbarea în bine printr-o achiziţie, prin noi prieteni, printr-o nouă casă, o nouă slujbă, o nouă relaţie sau alte idei pentru un nou început?

Acesta este rezultatul primului raport al indicelui fericirii, realizat de Universitatea Columbia (SUA) la cererea Organizaţiei Naţiunilor Unite, relatează Huffington Post.

Se spune că meseria este brăţară de aur, însă modul în care ne raportăm la aceste bijuterii pare să sugereze că brăţările cele aurii sunt mai degrabă niște cătușe acceptabile social, pe care ne-am păcălit să le purtăm cu mândrie.

„Era odată un Om care trăia în Ţinutul Rarităţii. După multe aventuri și o lungă călătorie prin Știinţa Economică, s-a întâlnit cu Societatea de Abundenţă. S-au căsătorit și au avut o mulţime de nevoi.” (Jean Baudrillard)

Când îţi plac două tricouri şi nu ştii pe care să-l cumperi, cumpără-le pe amândouă! - este o replică din romanul postmodernist White Noise, scris de Don DeLillo. Acest mod de gândire surprinde foarte bine unul dintre aspectele esenţiale ale consumerismului: mai mult înseamnă mai bine.

De curând am urmărit o emisiune TV în care invitatele, profesoare și psihoterapeute, fiind întrebate despre idealul de feminitate în lumea contemporană, au lansat o opinie ce mi-a părut stranie: aceea potrivit căreia un astfel de ideal nu ar mai fi reperabil sau nu și-ar mai găsi rostul, astăzi...

„Căsnicia este o carte în care primele capitole sunt scrise în poezie, iar următoarele, în proză.” (Beverley Nichols)

Puterea cuvintelor este deopotrivă o taină și o banalitate. Prin forţa lor, cuvintele pot fi cea mai letală armă inventată vreodată sau cel mai eficient medicament.

Un important studiu asupra societăţii și familiei americane care urmărește trendurile din societate pentru a identifica valorile importante pentru simţul identitar al americanilor tocmai a fost publicat. În mod surprinzător, doar 43% dintre americani spun că religia este importantă pentru identitatea americană.

Aplecat în mine, înlăturam energic rădăcinile noduroase și umede. Pe măsură ce gândurile îmi ajungeau mai aproape de izvorul firav și totodată viguros de...

„Felul în care le vorbim copiilor devine vocea lor interioară.” (Peggy O’Mara)

Ea este o pensionară care locuiește vizavi de mine, însă rareori ne întâlnim. Ani la rând a stat în casă din cauza numeroaselor probleme grave de sănătate cu care se lupta.

Când o jaluzea neridicată devine un SOS trimis de cei obișnuiţi să trăiască singuri, dar se tem să moară în singurătate, ceva s-a modificat fundamental într-o societate care nu demult preţuia valoarea relaţiilor umane.

Cinci secunde. Și totul miroase a cer, a iarbă udă și fericire.

În urmă cu o lună, am decis să iau o măsură radicală de introvertire digitală: mi-am dezactivat contul de Facebook. La finalul experimentului, am ajuns la câteva concluzii suficient de importante cât să merite împărtășite și cu alţii. Din fericire.