În căutarea partenerului ideal. Cum știu că am găsit persoana potrivită?

Începutul unei relaţii romantice este, de regulă, presărat cu lapte și miere. Noutatea, entuziasmul și emoţia descoperirii imprimă o stare de bine incompatibilă cu îndoiala. În faza incipientă, fiecare dintre cei doi îndrăgostiţi are grijă să-și tempereze punctele slabe și să-și evidenţieze atuurile.

Invazia gândurilor care ne amână fericirea la nesfârșit

Slaba concentrare a minţii asupra a ceea ce trăim într-un moment anume are darul de a umbri fericirea unei zile, chiar și atunci când subiectul gândurilor călătoare e unul cât se poate de agreabil.

Cum să gestionăm mânia

Nu eram într-o dispoziţie bună atunci când am intrat în biroul șefului meu. De câţiva ani încercam să jonglez cu un loc de muncă cu normă întreagă și unul cu jumătate de normă, să-mi termin studiile de masterat, să-mi susţin soţul în cariera lui și să am grijă de trei copii. Cu o lună înainte,...

Te iubesc și pentru defecte

Iubirea este cel mai frumos și, poate, cel mai neînţeles lucru din lume. O regăsim în filme și în cărţi, în tăria da-ului de la starea civilă, în îmbrăţișarea care îi leagă pe soţi la sfârșitul unei zile de muncă.

O nouă șansă la fericire

În vara acestui an, oficiali chinezi anunţau că rata divorţurilor în China a ajuns la 13%, adică 3,5 milioane de cupluri și-au depus documentele pentru...

(A) Unde greșesc bărbaţii într-o relaţie

La fel ca femeile, și bărbaţii au modurile lor caracteristice de a greși într-o relaţie. Sunt moduri deseori născute pe fondul diferenţelor dintre sexe, greșeli pe care le fac de multe ori fără să își dea seama, dar care, dacă nu sunt evitate sau corectate, pot influenţa distructiv cuplul.

Cum să te cerţi inteligent în cuplu

Cuplurile nu se despart pentru că se ceartă, ci pentru că nu știu să se certe, spun terapeuţii relaţionali, întărind componenta funcţională a divergenţelor dintre parteneri.

Toxice sau sănătoase? Cum ne diagnosticăm relaţiile de prietenie

Prieteniile au un aport substanţial la dezvoltarea noastră, cel puţin atâta vreme cât se menţin pe un făgaș sănătos. Arta de a gestiona relaţiile nu este înnăscută, de aceea avem nevoie de informaţii, repere și abilităţi care să ne ajute să navigăm în siguranţă printre prieteniile sănătoase și cele toxice.

Cel mai important ingredient al relaţiilor de succes, observat la lucru

Da, comunicarea e importantă și partajarea gusturilor în diverse domenii contează. Dar când vine vorba de a face relaţia să dureze, bunătatea și generozitatea se arată de un ajutor crucial. Cel puţin așa susţin psihologii.

Cele mai citite articole despre relaţii din 2014

Pe lângă domeniul sănătăţii, cel al relaţiilor suscită un interes deosebit printre cititori. Permanent sunt descoperite noi și noi secrete ale unei comunicări eficiente, ale unei relaţii fericite și sănătoase, ale unei familii împlinite etc. Pe cele mai urmărite 10 articole pe aceste subiecte, le puteţi citi în prezentarea care urmează.

O prietenie „nedreaptă”, dar autentică

„Fratele meu, m-am rugat pentru tine. Te-am iertat. M-am rugat să te văd din nou." Acestea au fost cuvintele pe care Anthony Colon nu i le-a spus fratelui lui de sânge, ci omului care i-a împușcat mortal fratele.

Dragostea nu renunţă

Iubim oamenii pentru ceea ce sunt. Există însă un fel de dragoste prea înaltă ca să-i putem cuprinde cu adevărat toate nuanţele, un fel de dragoste care se manifestă faţă de oameni indiferent de ceea ce sunt sau au devenit. O astfel de dragoste rezumă frumos povestea lui Ian și a Larissei.

Acel un lucru pe care să îl iei cu tine din anul vechi în cel nou

Sfârșitul de an se apropie cu inevitabilele lui evaluări și promisiuni că la anul va fi mai bine. Pentru fiecare, acest „mai bine” înseamnă altceva. Pentru mulţi dintre noi însă poate însemna același lucru: să facem loc în viaţa noastră iertării, dacă nu dintr-o responsabilitate religioasă, măcar pentru că psihologii nu contenesc să enumere beneficiile...

(A) Lucruri pe care orice cuplu trebuie să le știe, pentru o relaţie de succes

Cine se gândește, la începutul unei povești de dragoste, la altceva în afară de „fluturașii din stomac” și entuziasmul de a-și revedea partenerul? Cu timpul, însă, când cei doi împart tot mai multe, inevitabil apar și primele provocări care le pot eroda armonia în relaţie. În aceste momente de cumpănă, partenerii își pot salva relaţia,...

Monogamia: naturală sau învăţată?

Numărul de căsătorii în lumea dezvoltată scade vertiginos, în timp ce numărul de divorţuri crește pe măsură. Este o situaţie care aduce în centrul atenţiei problema monogamiei, care, fiind impusă artifical de societate, pare să fie direct responsabilă pentru această durere a lumii moderne, acuză unii. Alţii, în schimb, apără ideea că ne-am născut să...

Adolescenţă cu capcane

O adolescentă de 14 ani, din Ploiești, a fost lovită cu palmele, pumnii și picioarele de două fete de vârstă apropiată care au ameninţat-o și au forţat-o să îngenuncheze și să le sărute mâinile.

6 secrete ale cuplurilor fericite

Se ţin de mână la fel de strâns ca în prima zi a relaţiei lor, chipul li se luminează de fiecare dată când se revăd și păstrează entuziasmul și curiozitatea unor proaspăt îndrăgostiţi chiar dacă povestea lor de dragoste a început acum mulţi ani. Cum reușesc? Află câteva din secretele care menţin o relaţie romantică...

Cum să îţi croiești prieteniile dintr-un material care rezistă

Vârtejul de activităţi și termene-limită în care ne aruncă viaţa de adult ne face adesea refractari la apropiere. Abandonăm vechi prietenii și neglijăm construirea de noi relaţii, până când, inevitabil, vine și ziua în care începem să ne simţim apăsaţi între zidurile de singurătate pe care le-am ridicat cu mâinile noastre.

Gânduri toxice pentru relaţia de cuplu

Există multe lucruri care pot distruge relaţia de cuplu, însă printre acestea se află şi ceva mai greu de bănuit și de depistat: gândurile toxice.

Creștinul mânios. Cum ne eliberăm de mânia distructivă

„Un om este la fel de mare ca lucrurile care îl mânie.” (Winston Churchill)

Cum poate religia să dezbine un cuplu

„Au fost mai multe lucruri care au dus la erodarea iubirii noastre, dar cel mai important motiv rămâne cel legat de religie, pentru că era singurul asupra căruia nu cred că am fi găsit niciodată un numitor comun", așa sună justificarea unei decizii de despărţire după 15 ani de căsătorie. Dacă religia promovează iubirea, atunci...