Comunicarea în cuplu: „De ce nu mă înţelegi?”
Comunicarea în cuplu poate deveni dificilă chiar și atunci când ambii parteneri au intenţii bune. De ce apar neînţelegerile dintre femei și bărbaţi și cum pot fi depășite? Diferenţele dintre nevoia de intimitate și cea de independenţă, dar și dintre dorinţa de empatie și căutarea unei soluţii, pot explica o parte dintre conflictele cotidiene.
Singurătatea – pe marginea văii sau pe vârful muntelui?
Contrar opiniei generale, există câteva faţete ale singurătăţii care nu sunt nici pe departe atât de sumbre cum ne-am aștepta. Deși sunt mai puţin explorate, ele par să ne ajute să obţinem din singurătate un maximum de câștig și, de aceea, merită analizate și evaluate.
Inegalitatea între genuri – Naturală sau contrafăcută?
Președintele Turciei, Recep Erdogan, a cauzat o furtună mediatică luni, după ce a declarat că femeile nu pot fi aduse pe picior de egalitate cu bărbaţii, pentru că așa ceva ar fi „împotriva naturii”. Declaraţia a fost făcută chiar la o întâlnire pentru drepturile femeilor.
Prieteniile după 30 de ani
Te-ai întrebat vreodată de ce adulţilor le este mai greu să întemeieze prietenii decât adolescenţilor şi de ce acestea sunt atât de diferite? Psihologii oferă o explicaţie.
Suntem diferiţi, deci facem compromisuri? Diferenţele în viaţa de cuplu
Când spunem „cuplu”, ne gândim la unitate și armonie, la doi oameni care privesc în aceeași direcţie, pregătiţi să înfrunte orice obstacol. Adevărul este că probabil numai în unele filme, cărţi sau, mai nou, pe reţelele de socializare, viaţa de cuplu este o lume perfectă.
O lună de bunătate
Dacă fiecare dintre noi am face o faptă bună pentru fiecare ajutor pe care îl primim de la cineva, lumea ar fi, cu siguranţă, un loc mai bun. Știm lucrul acesta și ni se pare de dorit, doar că în tăvălugul necazurilor noastre zilnice, deși am vrea să îl punem în aplicare, avem tot felul...
5 secrete pentru o relaţie durabilă şi fericită
Fiecare cuplu are propria sa "reţetă" pentru armonie şi fericire în relaţie pentru că ambii parteneri ajung să se cunoască în timp unul pe celălalt poate mai bine decât oricine altcineva din lume. Pe lângă aceste "ingrediente" care ajută la menţinerea unei legături puternice şi pe care numai cei doi le cunosc, există şi câteva...
Cele mai mari obstacole în calea fericirii în cuplu
Într-o relaţie există trei mari obstacole care îi împiedică pe parteneri să își rezolve problemele de cuplu și astfel să fie fericiţi, este de părere Robert Taibbi, expert în terapie de cuplu și familie.
Soacre și nurori. Ingredientele unei interacţiuni pozitive
Relaţia dintre soacre și nurori pare a sta sub semnul unor sensibilităţi deosebite. Care sunt probleme frecvente și cum pot fi soluţionate?
Cuplurile cu aceeaşi religie sunt mai fericite
Un studiu a demonstrat că fericirea familiei depinde mult de viaţa religioasă a partenerilor, în cazul în care aceștia practică religia împreună. În același timp, studiul a arătat că partenerii care nu împărtășesc aceeași identitate religioasă au mai mult de suferit, raportează Washington Post.
De ce să le împărtășești prietenilor secretele tale
În 2004, Frank Warren, un om de afaceri american, a avut „o idee nebunească”, după cum o etichetează chiar el. A tipărit 3.000 de cărţi poștale, a scris adresa lui pe ele și o serie de instrucţiuni, apoi a lăsat spaţiu liber pe verso pentru a găzdui secrete pe care expeditorul nu le împărtășise nimănui,...
Relaţia pe care nu am cerut-o: Ce este adulterul emoţional
Puţine persoane care se implică într-o relaţie extraconjugală își planifică asta dinainte. La un moment dat în căsnicia lor trec printr-o perioadă în care nu mai este amuzant, în care se simt izolate și frustrate. În acel moment, chiar dacă nu caută să înceapă o altă relaţie, în mod inconștient sunt pregătite pentru una, vor...
CJUE: „noţiunea de «soţ» se aplică și soţilor de același sex”
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat marţi privind libertatea de circulaţie a partenerului non-european dintr-un cuplu alcătuit din parteneri de același sex, al cărui statut a fost legalizat prin căsătorire în Belgia.
Ştii sigur că te iubeşte dacă…
O relaţie romantică poate porni de la o simplă privire, un zâmbet ştrengăresc, o îmbujorare neintenţionată, o atingere inocentă... Putem, totuşi, să nu avem certitudinea că persoana care ne-a cucerit este alesul sau aleasa noastră. Cum ne dăm seama dacă am făcut alegerea corectă?
În numele iubirii: o creștină alege să poarte burqa
Unitatea în diversitate este un slogan care pare tot mai dificil de concretizat. Tensiunile de pe scena politică, dar și cele de pe stradă arată cât de dificilă este implementarea acestui concept. În lipsa unor soluţii politice, centralizate, oamenii aplică propriile idei, din ce în ce mai inedite.
Stresul unuia dintre parteneri dăunează şi sănătăţii celuilalt
Stresul provenit de la partenerul de viaţă e contagios și scurtează viaţa, susţine un studiu recent, efectuat pe păsări. Prof. Pat Monaghan, de la Universitatea din Glasgow susţine că „un partener problematic poate dăuna grav sănătăţii."
Femeile și pornografia – Între libertate și frustrare
Există vreo legătură între femei și pornografie? Pentru multă vreme s-a crezut că singura legătură este că femeile sunt o victimă a acestei industrii, prin felul în care sunt reprezentate în filmele XXX și, deci, și în mintea bărbaţilor care se uită la ele. Însă tot mai multe statistici le arată pe femei în rolul...
Capătul iubirii
Când sunt obosită nu pot iubi! De multe ori am trăit această realitate și chiar am calificat-o ca justă, ca fiind capătul iubirii.
Apatia romantică împinge Japonia un pas mai aproape de prăpastia demografică
„A rămâne singur era văzut, cândva, ca eșecul suprem în viaţa personală. Însă tot mai mulţi oameni își dau seama că preferă acest statut", sintetizează Tomomi Yamaguchi, originară din Japonia, profesor de antropologie la Universitatea de Stat din Montana (SUA), într-o declaraţie acordată ziarului The Guardian. Yamaguchi e de părere că a alege să rămâi...
Regina micilor plăceri vinovate ale vieţii
„Ai auzit ce a făcut?...“ , „Ghici ce am aflat despre noul nostru coleg!“ Și totuși, persoana care râde zgomotos și încearcă să capteze atenţia celor din jur prin informaţiile pe care le are nu este atât de fericită precum pare.
Și dacă nu dragostea este secretul?
Cel mai important ingredient într-o căsnicie nu este comunicarea, nu este încrederea reciprocă, și nu este nici măcar dragostea.





























