Noi nu vrem rezultate!

Nu vrem încă salariile și pensiile care ne-ar fi de ajuns. Nu vrem încă spitale fără infecţii și fără plicuri, nici școli moderne și eficiente.

Disperarea de a pleca din România

Violate, bătute, exploatate – aceasta este drama româncelor plecate să muncească la ferme în Italia, ne anunţă The Guardian. Și bine că ne anunţă o publicaţie de circulaţie internaţională, pentru că oricum știm de câţiva ani, dar nici că ne pasă.

Foto: Oraşul care a fost înghiţit de gunoaie

E supranumit "Oraşul gunoaielor" şi asta nu este doar o metaforă. Comunitatea Manshiet Nasser din Cairo, capitala Egiptului pare efectiv o staţie urbană de sortare a deşeurilor.

Strategia care ar putea salva lumea de foamete

O cantitate fabuloasă de alimente, uneori numai bune de mâncat, ajunge în fiecare an direct în coșul de gunoi, lucru care dacă s-ar schimba ar putea contribui la asigurarea necesarului de hrană pentru populaţia planetei, sugerează experţii de la Organizaţia pentru Alimentaţie și Agricultură (FAO) a ONU.

Cum afectează sărăcia creierul uman

Sărăcia se perpetuează singură în moduri pe care oamenii de știinţă abia încep să le descopere. Deși pentru cei mai mulţi dintre noi este tentant să credem că sărăcia ar fi un rezultat al deciziilor nefericite, există tot mai multe dovezi care indică spre faptul că tocmai lipsa banilor este cea care ne afectează în...

Alfredo Moser: inventatorul litrului de lumină

Creaţia lui Alfredo Moser, sticla de plastic care poate înlocui becul eletric, a adus, începând cu anul 2002, lumină în întreaga lume. „Este un semn divin!” declara Moser pentru BBC, continuând: „Dumnezeu ne-a dat tuturor soarele, aşa că sunt de părere că fiecare om are dreptul său la lumină. Cine îşi doreşte invenţia mea,...

Salvarea de la marginea şinelor de tren

Sunt puţine zilele care ne feresc de a vedea suferinţa altora. Am învăţat să lăsăm sentimentul neputinţei să ne spele conştiinţa şi trecem mai departe, uitând că nu ni se cere să vindecăm suferinţele întregii omeniri, ci să facem zi de zi tot ce putem cu ce avem la îndemână. În cazul Normei Romero Vásquez,...

Europa: Cea mai severă secetă din ultima sută de ani. Urmează criza alimentară?

„Pentru prima oară în istoria generaţiei noastre se vorbește de foamete fără ocolișuri”, scrie jurnalistul Cătălin Striblea, analizând triada crizei sanitare, a crizei economice și a secetei extreme care a lovit Europa.

Economia în 2017: Câte un nou miliardar la două zile

Este acel timp al anului. La Davos, în munţii elveţieni, a început ediţia anuală a Forumului Economic Mondial (FEM), unde liderii mondiali și capetele luminate din lumea afacerilor și finanţelor se întâlnesc pentru a dezbate cele mai arzătoare probleme economice și sociale ale momentului. La fel ca în fiecare an, înaintea evenimentului au fost lansate...

Sărăcia e în declin, dar aproape nimeni nu crede

Deși, probabil în fiecare ţară a lumii, majoritatea populaţiei crede că sărăcia extremă, bolile și decesele premature se răspândesc tot mai mult la nivel global, simţul responsabilităţii pentru rezolvarea acestor probleme scade. Care este explicaţia și mesajul acestui paradox?

Top 3 crize globale cu care ne confruntăm azi

„Eh, ecologiștii nu văd decât crize”, comenta cineva pe Facebook la un articol în care organizaţia Greenpeace avertiza că depozitarea deșeurilor nucleare este o criză globală ce trebuie rezolvată urgent. Oare chiar folosim cuvântul „criză” prea lejer, pentru că nu găsim alte mecanisme de a atrage atenţia pe niște probleme cu adevărat importante? Sau chiar...

Foamea afectează capacitatea de a lua decizii şi percepţia riscului

Foamea ne transformă comportamentul, ne afectează capacitatea de a lua decizii, modifică percepţia riscului şi produce schimbări în creier, spun oamenii de ştiinţă de la Max Planck Institute of Neurobiology din Martinsried.

100 de morţi în 2 zile – Știm pe ce lume trăim?

Fiecare cu ce-l doare, acesta este modul de raportare la ce se întâmplă în lume. România cu politica internă, Europa cu supravieţuirea, America cu un război inedit între președinte și mass-media, Rusia cu politica „dezbină și cucerește”... Așa se face că pot să moară 100 de oameni în 2 zile dintr-o cauză care ne afectează...

Eurostat: Jumătate din copiii din România, la limita sărăciei

Peste 47% dintre copiii români trăiesc în familii cu o situaţie materială gravă.

Profesioniștii Venezuelei, obligaţi să își vândă trupurile pentru mâncare

Medici, avocaţi și antreprenori din Venezuela emigrează în numere mari în ţările vecine, Peru, Ecuador, Trinidad și Tobago, unde ajung să lucreze ca vânzători ambulanţi, gunoieri sau chiar să se prostitueze pentru un colţ de pâine.

Esenţiale azi, joi, 10 mai

Cei trei ostatici americani, în sfârșit eliberaţi

Esenţiale azi, 19 iunie

Atac armat în Suedia

De ce nu mai suntem motivaţi să ajutăm?

Afirmaţiile lui Stalin: „Moartea unui om este o tragedie. Moartea a milioane este doar statistică”, deși sadice în esenţa lor, întruchipează și renunţarea de a-i mai ajuta pe ceilalţi pe care o manifestăm noi. Psihologii explică de ce ne pierdem motivaţia de a ajuta și cum putem să schimbăm asta.

Românii s-au obişnuit cu sărăcia

Peste 50% dintre românii din mediul urban au înregistrat, în 2010, scăderi ale venitului comparativ cu anul 2009. „În lunile aprilie-mai ale acestui an, 37% dintre românii din mediul urban declarau că ar avea veniturile scăzute. Acest procent a crescut semnificativ în ultimele trei luni, grupul celor ce au înregistrat diminuări ale veniturilor mărindu-se cu 15...

Curtea din spatele casei, răspunsul pentru persoanele fără adăpost

„Dezaprob ideea că problema oamenilor străzii nu poate fi rezolvată în timpul vieţii noastre”, declară Mari Li, managerul unui program inovator derulat de agenţia guvernamentală Multnimah Idea Lab.

Lumea e la un pas de criza alimentară (ONU)

Financial Times avertizează că întreaga lume este „periculos de aproape" de o nouă criză alimentară, în timp ce raportul bianual al ONU atrage atenţia: „Comunitatea internaţională trebuie să rămână vigilentă la viitoare şocuri ale rezervelor alimentare."