Etichetă: iran
Drapelul britanic a căzut la Teheran
Sediul misiunii diplomatice britanice la Teheran a fost vandalizat de manifestanţi, gestul stârnind reacţii dure la cele mai înalte niveluri, inclusiv din partea Consiliului de Securitate al ONU care a cerut Iranului să respecte „principiul inviolabilităţii reşedinţelor diplomatice".
SUA şi Iran – un război fără sfârşit sau războiul sfârșitului?
Dosarul confruntării între SUA şi Iran, din ultimii ani, deschide periodic noi şi noi file prin declaraţii, ameninţări, sancţiuni, paşi fără precedent şi fără întoarcere. Pentru unii, pare a fi un război care nu se va termina niciodată. Pentru alţii, acest conflict poate declanșa o apocalipsă nucleară.
Liberalismul în Iran – Cealaltă faţă a covorului persan
Fiindcă Iranul are o politică strictă privind accesul jurnaliştilor străini în ţară, informaţiile care ajung la publicul extern sunt limitate. Condus de un preşedinte impus sub masca democraţiei, renegat de alegători, Iranul pare un sistem închis, cu reguli religioase sufocante pentru cetăţenii lui. Tabloul, însă, e posibil să fie unul incomplet, cum incompletă ar fi...
Iranul sub oprobiu internaţional
ONU a adoptat o rezoluţie anuală care condamnă tortura, tratamentele şi pedepsele crude, inumane şi degradante, biciuirile şi amputările comise de autorităţile de la Teheran.
Pastor iranian condamnat la moarte așteaptă sentinţa în închisoare
Yousef Nadarkhani, condamnat la moarte acum un an de către un tribunal din Rasht, Iran, pentru trecerea la creștinism, își așteaptă sentinţa în închisoare unde este torturat fizic și psihic, conform unui membru al comunităţii creștine iraniene, scrie Christian Post.
Programul nuclear iranian stârneşte îngrijorări
Preşedintele american Barack Obama a discutat cu Dmitri Medvedev şi Hu Jintao despre programul nuclear iranian, Moscova şi Beijingul opunându-se unor noi sancţiuni împotriva Teheranului.
Raport AIEA: Iranul fabrică arme nucleare
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a publicat un raport despre programul nuclear al Iranului, exprimându-şi „îngrijorările serioase" în legătură cu acest program şi susţinând că are informaţii „credibile" cum că Iranul ar fabrica arme nucleare.
S. Peres: Programul nuclear din Iran trebuie oprit
Preşedintele Israelului, Shimon Peres, cunoscut până în prezent drept un lider pacifist, a afirmat că o soluţie militară luată de comunitatea internaţională vizavi de program nuclear al Iranului este mai probabilă decât una diplomatică.
ONU: sute de execuţii secrete în Iran
Peste 300 de execuţii secrete au avut loc anul trecut în Iran, potrivit unui raport ONU, care detaliază abuzurile în creştere din republica islamică.
Tangoul nuclear
Riscul nuclear cunoaşte noi dimensiuni după ce SUA şi Rusia şi-au prezentat, pe rând, noua doctrină militară. În timp ce unii critică şi descurajează înarmarea, alţii reclamă tocmai pericolul dezarmării nucleare. Jucători şi arbitri fac apel la schimbarea lumii. Cine şi cât e dispus să-şi sacrifice securitatea pentru o lume mai sigură?
Israel și Iran – păreri radical opuse faţă de 9/11
Israelul și Iranul își menţin aceleași poziţii și perspective faţă de interpretarea evenimentelor de la 9/11. În timp ce Israelul face apel la o poziţie unită împotriva islamismului radical, Iranul vede o orchestrare oficială americană în drama atacurilor de la 11 septembrie.
Premieră: centrala nucleară din Iran produce electricitate
Iranul a anunţat în premieră faptul că produce electricitate la centrala nucleară de la Bushehr.
Israel și Iran trimit nave în Marea Roșie
În ultimele zile atât Iranul cât și Israelul au luat decizia trimiterii de nave în Marea Roșie.
Mii de Biblii confiscate în Iran
Autorităţile iraniene au confiscat câteva mii de Biblii într-o descindere în nord-vestul ţării, informează Christian Post.
Cum a intrat Ameneh Bahrami în istorie
„Ochi pentru ochi" sau „iertare pentru rău"? Balanţa înclină de cele mai multe ori în favoarea primei variante însă, când se întâmplă să încline și în partea opusă, lumea devine nu „mai dreaptă", ci „mai bună".
Femeia desfigurată a renunţat la aplicarea legii talionului
Femeia iraniană orbită și desfigurată cu acid l-a iertat ieri pe agresorul său de la pedeapsa stabilită de tribunal, conform căreia acesta urma să fie orbit și desfigurat cu acid. Victima a renunţat în ultima clipă la aplicarea legii talionului.
ONU chestionează Siria pentru planurile nucleare
Consiliul de Securitate al ONU va avea o discuţie săptămâna viitoare cu privire la refuzul Siriei de a coopera cu inspectorii pe probleme nucleare.
Iranul atacă BBC pentru un film despre Mahomed
Ministerul Culturii și Îndrumării Islamice din Iran a atacat dur intenţia BBC2 de a difuza un documentar despre profetul Mahomed, spunând că „dușmanul" încearcă să „distrugă sanctitatea musulmanilor", scrie The Guardian.
Prinţ saudit ameninţă cu un program nuclear arab
Dacă Iranul va realiza bomba atomică, Arabia Saudită își va dezvolta propriul program de armament nuclear, a sugerat prinţul Turki al-Faisal, citat de The Guardian.
Afghanistan, Iran și Pakistan – front împotriva terorismului
Sâmbătă 25 iunie a avut loc la Teheran un summit pentru combaterea terorismului la care au participat șase state.
Iran și Cuba – topul ţărilor fără libertate a presei
Iranul și Cuba au exilat mai mulţi jurnaliști decât toate celelalte ţări luate la un loc, susţine Committee to Protect Journalists, citat de AFP.
















