„Hrana ca medicament” – cartea unei autoare adventiste distinsă cu un premiu internaţional de excepţie

O carte de nutriţie semnată de o autoare adventistă a fost distinsă cu un premiu de excelenţă în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Gourmand World Cookbook, organizată anul acesta în China.

Schimbul de cunoștinţe în comunităţile creștine

Învăţăm mereu unii de la alţii, fie că gătim, reparăm obiecte sau rezolvăm probleme de viaţă. Totuși, în anumite domenii, inclusiv în viaţa bisericească, schimbul de experienţe lipsește. Comunităţile își păstrează adesea pentru sine ideile și, mai ales, greșelile. Putem recupera dimensiunea profund biblică a împărtășirii cunoștinţelor?

Cazul Karen: Pusă la colţ, biserica învaţă să își ceară iertare

O parte a presei religioase a insistat în ultimul timp pe un caz extrem de controversat. Ceea ce s-ar putea considera „cazul Karen” a generat reproșuri, o multitudine de argumente și răni care se vor cicatriza cu mare dificultate.

Războiul cibernetic | Îngenuncherea Americii în 15 minute

Cartea "Războiul cibernetic, următoarea ameninţare la adresa securităţii naţionale", publicată de Richard Clarke şi Robert Knake, sugerează un astfel de scenariu apocaliptic.

Soluţia nu vine din interior

Cum ar trebui înţelese dependenţele? De obicei, dependenţa este privită fie ca un eșec al voinţei, fie ca o boală. În ultimul timp, tendinţa este ca generaţia tânără și educată să îmbrăţișeze mai degrabă al doilea răspuns. Ideea că adicţia este un eșec al voinţei, un păcat din perspectivă creștină, este considerată mai degrabă o...

Ajutor, nu mă pot opri din cheltuit!

„În odaia asta dormeam, de aici priveam livada… Fericirea se trezea odată cu mine în fiecare dimineaţă. Și livada era ca și acum. Albă, toată albă (…) Fără livada de vișini, eu nu-mi înţeleg viaţa”, rostește cu convingere unul dintre personajele risipitoare ale operei lui Cehov.

Cuvioasa Paraschiva – istorie şi mitologie

Pentru mulţimile adunate în jurul raclei cu osemintele Cuvioasei Paraschiva totul e doar vis şi credinţă. Uimitor de multă credinţă. Şi mai este ceva,...

Instagramul conduce topul nocivităţii reţelelor sociale

Navigarea pe Instagram a fost asociată la tineri cu niveluri ridicate de anxietate și depresie, conform unui sondaj realizat de Societatea Regală Britanică de Sănătate Publică. Rezultatele pot fi deconcertante, pentru că vorbim de o platformă care aparent creează un mediu foarte prietenos pentru utilizatori.

Îngerul fără aripi

Nicio scenă care Îl înfăţișează pe Isus nou-născut nu e completă fără îngeri.

Aș vrea să urlu: „Este!”

Știu că exiști pentru că Te întâlnești cu mine în fiecare zi. Și, să știu că ești, îmi este de ajuns. Ba, chiar mai mult, aș vrea să urlu: „Este!“

Ce fel de influenţă exercităm?

„David a plecat de acolo şi a scăpat în peştera Adulam. Fraţii lui şi toată casa tatălui său au aflat şi s-au pogorât la el. Toţi cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulţumiţi s-au strâns la el şi el a ajuns căpetenia lor. Astfel, s-au unit cu el aproape...

Pietismul în reforma protestantă

Pietismul a fost o mișcare de trezire spirituală în secolele al XVII-lea, al XVIII-lea și al XIX-lea și în principal în Germania și Boemia.

Am fost la Expoziţia de Biblii să văd „Cartea care a schimbat lumea” [FOTO-REPORTAJ]

Puţin după prânz, într-o zi oarecare a săptămânii. Pășesc pentru prima dată în luminoasa clădire a Bibiotecii Naţionale a României. Mă îndrept spre scările rulante care mă vor urca la mezanin unde portarul spunea că „s-ar putea să fie” Expoziţia de Biblii „Cartea care a schimbat lumea”.

Cum au ajuns preţurile alimentelor la un nivel „istoric”

Preţurile alimentelor au crescut cu 28% în 2021, iar șansele revenirii la condiţii de piaţă mai stabile în 2022 sunt slabe, potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite.

Fără Dumnezeu?

În dreptul meu, l-am salutat respectuos cu „sărut-mâna, părinte!”, la care sfinţia sa mi-a întins icoana ca s-o sărut. I-am cerut scuze, explicându-i că nu sunt ortodox. „Da’ ce ești?” „Sunt protestant!”. „Aha! Bine, numai ateu să nu fii!”.

Luxul de a ști de ce

Nimic nu ne poate pregăti dinainte pentru suferinţa pe care o vom trăi în viaţa aceasta. Însă chiar știind acest lucru, ne amintim adesea cu vinovăţie de momentele de ignoranţă fericită pe care le-am lăsat să se scurgă înainte de un necaz.

Biblia, cartea care aduce speranţă

De la tipărirea Bibliei lui Gutenberg, Biblia rămâne cea mai răspândită carte din istorie. Se estimează că există între cinci și șapte miliarde de Biblii în lume, dintre care aproximativ 2, 5 miliarde au fost tipărite între 1815 și 1975. De atunci, Biblia continuă să apară pe listele cu bestselleruri, cu 80 de milioane de...

De ce să fim morali?

„Fără îndoială că egalitatea între oameni în ce priveşte bunurile e un lucru drept: dar neputându-se face ca omul să asculte de dreptate, s-a făcut drept ca el să asculte de forţă şi, neputându-se întări dreptatea, s-a justificat forţa, pentru ca justiţia şi forţa să fie împreună şi pentru ca să existe pace, căci ea...

COVID-19: Inegali în faţa pandemiei

În faţa pandemiei suntem în multe feluri, numai egali, nu.

De ce pentru Rusia a început deja al Treilea Război Mondial

Dacă stai în Rusia, este destul de greu să te ferești de ideea că un al Treilea Război Mondial este inevitabil. Televiziunile ruse, împreună cu unii politicieni, se asigură că introduc ideea în spaţiul public.

Cât de nocive sunt pedepsele corporale aplicate copiilor?

Într-o lume ideală, lucrurile ar fi simple: tu, care eşti tată sau mamă, îi spui ceva minunăţiei de copil care îţi luminează casa, iar el, ascultător şi supus, face precum i-ai spus. Nu ştim dacă o asemenea lume chiar ar fi ideală, dar, pentru mulţi părinţi, ea pare un rai în care ar evada cu...