Drepturile cetăţenești
Un om ieșit din minţi alerga printr-o piaţă aglomerată, ţinând în mână un felinar aprins, într-o dimineaţă însorită și luminoasă, și strigând: „Îl caut pe Dumnezeu! Îl caut pe Dumnezeu!” Mulţi dintre cei prezenţi în piaţă, necredincioși fiind, l-au batjocorit pe acest nerod, S-a pierdut cumva Dumnezeu? l-au întrebat. A rătăcit drumul? Se ascunde? Îi...
Retrospectiva lunii iulie
Politica Statelor Unite în lume – vizibilă luna aceasta la summitul NATO, la prima întâlnire bilaterală dintre SUA și Rusia din ultimii opt ani, dar evidentă și prin ameninţările lui Trump privind un posibil război comercial mondial – a ţinut prima pagină a presei în luna iulie. Aceasta, cât timp titlurile principale nu au fost...
Sănătatea sexuală între dependenţă şi anorexie
Asemenea altor elemente care au rolul de a contribui la echilibrul individului şi al societăţii umane, sexul cunoaşte o patologie a dezvoltării şi a exprimării, atât la nivel individual, cât şi la nivel social. Acest articol evidenţiază două „boli" ale sexului: dependenţa sexuală şi anorexia sexuală.
ADN – limbajul hazardului sau al Creatorului?
Deși toate estimările nu sunt decât o picătură în ocean, progresul știinţific în descifrarea mecanismelor moleculare prin care funcţionează celulele și înţelegerea moleculei ADN nu pot fi considerate altfel decât revoluţionare. În seria de articole „Genetică și evoluţie“, pe care o lansăm în această ediţie a revistei, vom analiza impactul acestor descoperiri asupra perspectivelor evoluţionistă...
Scenariu horror în China: Guvernul le dă note cetăţenilor
S-au petrecut multe lucruri de mare anvergură în China, recent. Constituţia ţării va fi modificată pentru a reflecta mai bine filozofia socialistă a actualului președinte, iar guvernul a anunţat că, începând cu 2020, va lansa un sistem de rating al cetăţenilor, la care participarea este obligatorie. Cele două se cuplează perfect într-o societate poliţienească, de...
Ce s-a schimbat după otrăvirea lui Skripal
Înainte de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand și a soţiei sale, la 28 iunie 1914, incident care a declanșat Primului Război Mondial, s-a derulat un întreg șir de asasinate la nivel înalt, niciunul care să fi atras asemenea consecinţe grave. Cine poate ști vreodată care este incidentul care va umple paharul?
Cea mai neînţeleasă dintre iubiri
De Paște suntem încurajaţi să privim la Cruce, ca să găsim mântuire. Nefirescul poziţiei Fiului, pironit pentru o vină neexistentă, stârnește o furtună de întrebări în ceilalţi copii ai lui Dumnezeu. Cea mai tulburătoare dintre ele cred că ar fi: Ce fel de iubire este aceasta?
Vie împărăţia Ta!
Pentru un cititor novice, cartea Apocalipsa pare un amalgam înspăimântător și greu descifrabil de simboluri și evenimente terifiante. Mesajul cărţii este însă unul tivit cu speranţă: pentru cei care cred în Iisus, El are un final care depășește cele mai înalte așteptări.
Noi probe atestă mormântul lui Iisus?
În preajma Paștelui, o nouă știre incită spiritele creștinilor și pune din nou sub semnul întrebării autenticitatea relatărilor biblice despre Iisus Christos. Nu ar fi pentru prima dată când aspecte din viaţa întemeietorului creștinismului sunt contestate sau trimise în zona miturilor, însă, de data aceasta este o descoperire arheologică cea care pune la îndoială una...
Safaa Boular: Călătoria unei adolescente spre terorism
Cei mai mulţi adolescenţi așteaptă cu entuziasm la cote maxime împlinirea vârstei de 18 ani, când înaintea lor se deschide tărâmul tuturor oportunităţilor cândva rezervate doar adulţilor. Majoratul este vârsta la care simţi că ai, într-un final, controlul deplin asupra propriei tale persoane: ai voie să faci exact ceea ce dorești să faci cu viaţa...
O viaţă împlinită în prezenţa lui Dumnezeu | Tabloul
O viaţă împlinită e construită pe temelia credinţei și a dorinţei de a imita caracterul lui Dumnezeu, într-o lume conceptualizată în jurul adevărului.
Ce mai citim despre sfârșitul lumii?
Din 2004, de când Google oferă statistici despre căutările utilizatorilor, au existat patru mari subiecte care au generat o creștere semnificativă a căutărilor pe Google cu privire la sfârșitul lumii.
Uber primește 3,5 miliarde de dolari din Arabia Saudită
Fondul de Investiţii Publice din Arabia Saudită a transferat în conturile Uber cea mai mare sumă pe care compania a primit-o vreodată de la un investitor unic: 3,5 miliarde de dolari. Tranzacţia este și un superlativ al investiţiilor publice făcute într-un start-up privat, însă motorul ei este unul cât se poate de atipic pentru astfel...
Lumea, între paradisuri fiscale și discursuri anticorupţie
„Împreună, vom pune lupta împotriva corupţiei acolo unde trebuie să fie: în fruntea agendei internaţionale.” Ar trebui să fie o declaraţie mobilizatoare, care să creeze impresia că politicienii au revenit la realitate și sunt hotărâţi să distrugă ceea ce nu le este chiar străin. Declaraţia este însă destul de ciudată, mai ales că îi aparţine...
Risipa alimentară la români. Cum putem evita pierderile
În multe case din România, cantităţi importante din alimentele cumpărate ajung în scurt timp la gunoi, fără să-și fi justificat cheltuiala. Care sunt însă adevăratele costuri, dincolo de suma înscrisă pe bon?
Miere pentru inteligenţa reflexivă
Bal (Miere) este al treilea și ultimul film al Trilogiei lui Yusuf, o uluitoare meditaţie despre copilărie și o invitaţie adresată publicului spectator spre introspecţie și regăsire a poeziei din natură.
Cât de sigur este consumul de soia?
Soia este un aliment folosit frecvent în bucătăria asiatică, care devine tot mai întâlnit în ţările occidentale, pe măsură ce numărul celor care adoptă o dietă bazată pe plante crește. Mai ieftină, în general, decât carnea, soia aduce o serie de beneficii pentru sănătatea noastră.
21 de momente memorabile de la cel mai mare protest din București (GALERIE FOTO)
Sute de mii de români au ieșit ieri seară în stradă, atât în Capitală cât și în alte orașe ale ţării pentru a-și manifesta adeziunea la lupta împotriva corupţiei. Sentimentul de solidaritate a electrizat mulţimea, provocând instantanee emoţionante. Iată doar câteva dintre cele mai memorabile sau exponenţiale astfel de momente.
Dragostea și frigul cosmic
„Ni se tot spune că religia, indiferent de imperfecţiunile ei, măcar insuflă moralitate. Există dovezi concludente, de oriunde, că se întâmplă contrariul, de fapt, credinţa determinându-i pe oameni să fie mai răi, mai egoiști și, poate mai presus de toate, mai proști.” (Cristopher Hitchens)
Și, la sfârșit, spui tu „Amin”. Ce să îi învăţăm pe copii despre rugăciune
De vorbă cu pastorul Cristian Modan, profesor de religie și capelan la Liceul Teoretic „Mihai Ionescu”, din București, am vrut să aflăm cum îi învăţăm pe cei mici să comunice cu Dumnezeu.
Influenţele morale ale bisericii asupra societăţii: modele
Separarea bisericii de stat este întâmpinată cu entuziasm de către cei care apreciază libertatea de conștiinţă. Dar această separare poate avea și ramificaţii mai puţin fericite.






























