Peisajul protestant american, de la biserici prea mari la biserici prea mici
Un studiu publicat recent de LifeWay Research evidenţiază un decalaj periculos în peisajul religios american. Cercetătorii vorbesc despre o discrepanţă tot mai mare în tiparele de creștere a bisericilor americane protestante: bisericile mari se fac tot mai mari în timp ce bisericile mici se fac tot mai mici.
Ziua în care copiii protestează pentru un viitor respirabil
Era o zi ploioasă de noiembrie, în Stockholm, Suedia. Îmbrăcată cu o pelerină galbenă și echipată cu mănuși și căciulă, Greta Thunberg, 15 ani, stătea singură în faţa Parlamentului suedez cu o pancartă pe care scria: „Greva școlii pentru climă.” Astăzi, Greta conduce mișcarea Greva Tinerilor pentru Climă, care pe 15 martie organizează cel mai...
De ce se moare în 2019?
Una dintre cele mai fascinante constatări ale timpului nostru este că un om de rând dintr-o ţară dezvoltată trăiește astăzi mai mult și mult mai confortabil decât a trăit regele Ludovic al XIV-lea. Însă, chiar dacă ne flatează evoluţia, această remarcă a lui Alain de Botton nu surprinde totuși întreaga poveste, omiţând tocmai aspectele ei...
Între sala de clasă şi lumea reală
Ştiind că invitatul meu, John Satelmajer, ocupă o poziţie respectată în una dintre cele mai mari companii financiare din lume, PricewaterhouseCooper, mă aşteptam să spună că a învăţat în școlile cele mai bune. Şi, într-un fel, chiar a învăţat în şcolile cele mai bune. Care anume? Ce anume l-a format pentru reuşită în viaţă? Iată...
De unde știu că Dumnezeu există?
„Ar trebui să mă fi văzut, singur în acea cameră la Colegiul Magdalen, cum, noapte de noapte, ori de câte ori ori mintea mi se oprea un moment din lucru, Îl simţeam apropiindu-se de mine pas cu pas și hotărât, pe acela pe care atât de mult nu doream să Îl întâlnesc… Cel de care...
Evadare din Neverland: Cum să nu te lași consumat de un idol
Documentarul Leaving Neverland (HBO), care spune povestea a doi dintre bărbaţii care l-au acuzat pe superstarul Michael Jackson de abuz sexual în formă continuată, va ajunge probabil să fie definitoriu pentru industria entertainmentului de astăzi, dar și pentru societate în general.
Cătușele de aur și noua religie a muncii
Se spune că meseria este brăţară de aur, însă modul în care ne raportăm la aceste bijuterii pare să sugereze că brăţările cele aurii sunt mai degrabă niște cătușe acceptabile social, pe care ne-am păcălit să le purtăm cu mândrie.
Evadarea din regatul de plastic
„Imaginaţi-vă o lume fără corali. Imaginaţi-vă o lume fără pești. Imaginaţi-vă o lume în care râurile curg doar în sezonul ploios”, este provocarea pe care o lansează jurnalistul Thomas Friedman, câștigătorul Premiului Pulitzer, într-un bestseller care inventariază argumentele în favoarea unei revoluţii verzi. Parafrazându-l pe Friedman, dar păstrând discuţia pe coordonatele aceluiași subiect, am putea...
O lume paralelă
Este interesant cum Louis Baragona desenează portretul unei vrăjitoare moderne. Modelul de cotoroanţă călare pe mătură este depășit. Louis era sceptic iniţial, dar povestește cum Emily Grote, o „psihică” elegantă din Brooklyn, New York, i-a schimbat viaţa.
Drumul spre acasă
Miracolul tehnologiei moderne este preaslăvit astăzi de toată lumea. Felul în care tehnologia ne-a pus lumea la picioare, asigurându-ne că din vârful canapelei suntem în centrul universului și avem soluţii care nu cer decât să mișcăm un deget pe un ecran, ne-a cucerit iremediabil. Societatea ca întreg nu va renunţa niciodată de bună voie la...
Revolta celor născuţi fără să fi fost întrebaţi înainte
Raphael Samuel s-a născut în Mumbai (India) acum 27 de ani, fără să îi fi cerut nimeni acordul. Aceasta este supărarea pe care tânărul antreprenor o nutrește de mulţi ani și pe care, cu câteva săptămâni în urmă, a concretizat-o într-un proces intentat propriilor lui părinţi, acuzaţi că ar fi greșit că l-au supus chinului...
Retrospectiva lunii februarie
Luna februarie a fost luna discuţiilor, a avertizărilor voalate și a ameninţărilor fără perdea. Cele mai grave probleme geopolitice au rămas și luna aceasta nerezolvate, dintre care cele mai importante sunt criza din Venezuela, ajungerea la un nou acord pentru Brexit și renegocierea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare, de către Statele Unite și Rusia.
Shamima Begum: viaţa unei mirese ISIS, după distrugerea „califatului”
O consecinţă neprevăzută a disoluţiei „califatului” pe care gruparea teroristă Stat Islamic (SI) dorea să îl instaureze în Siria este suspendarea recruţilor ei europeni între două lumi: una pe care au repudiat-o, și una care le-a făcut viaţa imposibilă. Astăzi, ţările bogate ale Europei se confruntă cu o dilemă care a împărţit opinia publică în...
Contribuţia religiei la discuţia despre anxietate
O fierbinţeală rece, ca senzaţia de frig de după o arsură, îi străbate corpul la fiecare răsuflare. Simte că respiră prea scurt, prea grăbit și că respiraţia e de fapt o numărătoare inversă până la momentul în care va izbucni, se va întâmpla ceva important sau cel puţin până la momentul în care își va...
Doar 12 ani pentru a salva planeta
Istoria umanităţii are o constantă – civilizaţii se nasc și mor cu o medie de viaţă de 336 de ani. De cele mai multe ori, fiecare civilizaţie este responsabilă pentru propriul colaps, chiar dacă autodistrugerea este facilitată și de factori externi. Studiind colapsul civilizaţiilor istorice, dr. Luke Kemp, cercetător în cadrul Centrului pentru Studierea Riscurilor...
„Aveţi și pe roz?” O pledoarie pentru a nu-ţi cumpăra valoarea
Fiindcă puterea de cumpărare este un indicator al statutului social, un comportament deviant precum adicţia de shopping trece cu ușurinţă drept un privilegiu de clasă. Acest lucru nu îl face însă mai puţin patologic.
Românii au bani puţini, dar și o educaţie financiară precară
„E destul să te gândești ce poţi face cu banii, ca să și guști bucuria lucrului pe care nu l-ai cumpărat. Ai simţit bucuria? De ce să-l mai cumperi?”.
Top 3 crize globale cu care ne confruntăm azi
„Eh, ecologiștii nu văd decât crize”, comenta cineva pe Facebook la un articol în care organizaţia Greenpeace avertiza că depozitarea deșeurilor nucleare este o criză globală ce trebuie rezolvată urgent. Oare chiar folosim cuvântul „criză” prea lejer, pentru că nu găsim alte mecanisme de a atrage atenţia pe niște probleme cu adevărat importante? Sau chiar...
Cum să dormi bine în era anxietăţii
Somnul este poate cel mai important, complicat și puţin înţeles mecanism fiziologic care ne ţine în viaţă. Subestimat pentru mare parte din istorie, odată cu revoluţia industrială și trecerea la iluminatul electric, somnul a început să devină o problemă tot mai mare care a dus la dezvoltarea unei întregi industrii de medicamente, suplimente, aplicaţii zen,...
Dosarul „Revenirea” – O anchetă de 2000 de ani (VII)
La capătul unui periplu care a urmărit modul în care credinţa şi speranţa celei de a doua veniri a lui Iisus s-au manifestat în istoria bimilenară a creştinismului, ultima parte a dosarului „Revenirea” prezintă secvenţele finale care leagă această istorie de prezent: mişcarea millerită şi adventismul.































