Alina Kartman
Asistentul medical care l-a tratat a vrut ca atacatorul din Pittsburgh „să simtă ce înseamnă compasiunea”
Un asistent medical de religie iudaică a ajuns în paginile marilor publicaţii anglofone după ce l-a tratat pe Robert Bowers, bărbatul acuzat că a ucis 11 persoane într-o sinagogă din Pittsburgh, cu aceeași empatie și grijă cu care își tratează toţi pacienţii.
Facebook își recunoaște vina privind incitarea la ură în Myanmar
O organizaţie neguvernamentală specializată în drepturile omului care a auditat compania Facebook Inc a concluzionat că aceasta nu a reușit să ia măsurile necesare pentru a preveni situaţia ca reţeaua să fie folosită ca mijloc de incitare la violenţă în Myanmar.
Statul brazilian Pará declară 22 octombrie „Ziua Adventistă”
Statul nord-brazilian Pará a aprobat o iniţiativă legislativă prin care ziua de 22 octombrie a fost declarată o zi anuală de sărbătorire a prezenţei adventiste în acel stat. Legea, care a fost aprobată prin semnătură de guvernatorul de stat Simão Jatene, a fost publicată în Monitorul Oficial pe 16 octombrie, la timp pentru ca prima...
Macron: Europa revine la ingredientele politice din perioada interbelică
Politicile privind imigraţia continuă să producă dezacorduri în mediul politic internaţional privind cele mai echilibrate abordări asupra chestiunii imigrării legale și clandestine. În timp ce unii politicieni constată că situaţia curentă are un corespondent ameninţător în marea istorie, alţi lideri politici își reduc termenii de comparaţie la istoria naţională recentă.
Un studiu masiv confirmă că singurătatea crește riscul de Alzheimer
Singurătatea contribuie la creșterea cu 40% a riscului apariţiei demenţei senile, a indicat un studiu amplu, efectuat de Colegiul de Medicină din cadrul Universităţii Statului Florida, pe baza datelor provenind de la 12.000 de participanţi și colectate timp de 10 ani. Punctul nevralgic al constatării cercetătorilor: acest risc nu este influenţat de contactul social regulat...
Atentat antisemit cu 11 morţi la o sinagogă din Pittsburgh
A strigat: „Toţi evreii trebuie să moară!” și, cu arma în mână, americanul Robert Bowers (48 ani) a luat viaţa a 11 credincioși evrei strânși pentru sărbătorirea Sabatului în sinagoga Tree of Life din cartierul evreiesc Squirrel Hill, Pittsburgh. Înainte ca poliţia să îl aresteze, a reușit să rănească alte 6 persoane.
Efectele legii împotriva vagabondajului în Ungaria
În aceeași perioadă în care Parlamentul Ungariei adopta legea care pedepsește penal ajutorarea refugiaţilor – o iniţiativă care a avut drept ţintă mai ales organizaţiile civice care ajută imigranţii ilegali –, un amendament care vizează vagabondajul a fost și el aprobat, fără a căpăta însă la fel de multă expunere publică. Patru luni mai târiu,...
Premieră: Apple și Samsung, amendate pentru „încetinirea telefoanelor”
Giganţii tech Apple și Samsung au fost amendaţi săptămâna trecută cu milioane de euro, fiecare.
Lipsa exerciţiului fizic, mai nocivă decât fumatul
Puţine vești legate de beneficiile pe care mișcarea fizică le are asupra corpului nostru ne-ar mai putea surprinde astăzi. Un studiu ne surprinde însă demonstrând că lipsa exerciţiului fizic este la fel de nocivă pentru organism ca fumatul.
Aplicaţiile care te urmăresc și după ce le dezinstalezi
Care este cea mai bună soluţie pentru a scăpa de o aplicaţie care ne bombardează cu anunţuri pe telefonul mobil? Să o dezinstalăm, nu-i așa? Devine din ce în ce mai evident faptul că dezinstalarea nu mai este o soluţie viabilă, nu când tot mai multe aplicaţii vin la pachet cu un tracker de dezinstalare,...
Muzeul Bibliei: cinci dintre manuscrisele sale de la Marea Moartă sunt false
Muzeul Bibliei din Washington DC a retras din expoziţia sa cinci fragmente despre care se credea că ar fi făcut parte din Manuscrisele de la Marea Moartă, după ce câteva teste au dovedit faptul că fragmentele erau contrafăcute.
SUA: procentul femeilor din cler a crescut semnificativ în ultimele decenii
Proporţia femeilor prezente în rândul clerului american s-a dublat, ba chiar s-a triplat în cadrul unor confesiuni, pe parcursul ultimilor 20 de ani, arată un raport statistic publicat luna aceasta.
Zile negre pentru Biserica Catolică, judecată pentru abuzuri
Biserica Catolică de pe trei continente traversează zile negre pe măsură ce autorităţile de stat din Chile, Australia și Illinois sapă tot mai în profunzimea chestiunii abuzurilor sexuale comise de preoţi sau de alţi angajaţi ai instituţiilor menite să urmărească folosul public.
Norvegia: Curtea Supremă dă câștig de cauză unui medic concediat din motive de conștiinţă
Curtea Supremă din Norvegia i-a dat câștig de cauză unui medic de familie care fusese concediat din cauza refuzului de a-i aplica unei paciente un dispozitiv intrauterin, pe motiv că acesta ar putea provoca un avort.
Banca Mondială: 6-7% din populaţia României trăiește cu mai puţin de 7,69 lei pe zi
Între 6 și 7 procente din populaţia întregii Românii trăiește cu mai puţin de 7,69 lei pe zi, fiind încadrate conform sistemului de măsurare al Băncii Mondiale la categoria „sărăcie extremă”. Ţara noastră este a zecea din lume ca procent din populaţie care trăiește la limita subzistenţei.
STV a lansat platforma video Hope discovery
Televiziunea creștină Speranţa TV a lansat ieri o platformă de video care găzduiește producţii scurte, de doar câteva minute fiecare, pe teme profunde și complexe de spiritualitate.
Schismă: Patriarhia Rusiei suspendă relaţiile cu Patriarhia Ecumenică
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a dispus întreruperea relaţiilor cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, după ce aceasta a demarat procedura de recunoaştere a autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Decizia a declanșat o veritabilă schismă, comparabilă ca impact, spun analiștii, cu Marea Schismă din 1054.
Lecţia europeană. Ce au în comun Trump, Bolsonaro și statele UE?
În ziua în care în ţara noastră se consemna cea mai pronunţată absenţă de la vot din istoria României democrate (78,9%), peste Ocean, în Brazilia mai exact, un procent apropiat (79,7%) din populaţie se ducea la urne pentru a decide cine va fi viitorul președinte al ţării sud-americane. Controversa din jurul alegerilor braziliene este un...
Biserica Mormonă și-a sfătuit femeile să ia o pauză de la reţelele online
Liderul Bisericii Mormone le-a sugerat enoriașelor să ia o pauză de la social media, ca un post de 10 zile, iar reacţiile femeilor vizate au fost împărţite. Presa internaţională a privit contrariată la situaţia creată.
Pastorul american eliberat din Turcia s-a rugat pentru președinte, la Casa Albă
Pastorul american Andrew Brunson, eliberat după o detenţie de doi ani în Turcia, în urma unei negocieri diplomatice între statul turc și SUA, s-a rugat sâmbătă pentru președintele Donald Trump, chiar la Casa Albă.
În punctul orb
O călătorie în jurul lumii, pe biciclete, i-a condus pe doi tineri americani la concluzia greșită că „oamenii sunt buni.”




























