Tensiunile dintre SUA și Coreea de Nord, dezvoltate în câteva scenarii
Petrecerea s-a terminat. Coreea de Nord a câștigat, spun unele publicaţii, referindu-se la faptul că, după atâţia ani de teste nucleare, însoţite de avertizări diplomatice de partea americanilor, Coreea de Nord a reușit să miniaturizeze suficient o bombă nucleară. Iar acum avertizează că o trimite spre Guam.
Summitul G7 – Cum s-a viralizat eșecul unui sistem de cooperare internaţională
Un război de cuvinte cu implicaţii istorice inedite. Așa s-ar putea rezuma singurul summit G7 (fost G8) din istorie, al 44-lea, despre care chiar se poate spune că s-a viralizat, graţie celui mai-nou venit la masa discuţiilor, președintele Donald Trump.
Planul Pentagonului în cazul unei apocalipse zombi
Ar putea suna ca o glumă, dar nu este. Pentagonul are un plan de contingenţă în eventualitatea unei apocalipse zombi. Prestigioasa Foreign Policy a făcut public un document neclasificat al Pentagonului, care prezintă strategia de răspuns pentru „conservarea sanctităţii vieţii” în rândul tuturor „oamenilor ne-zombi”.
Retrospectiva lunii octombrie
Efectele devastatoare ale unui nou cutremur și tsunami în Indonezia, asasinarea ziaristului disident saudit Jamal Khashoggi și nemulţumirile legate de retragerea Statelor Unite dintr-un acord nuclear cu Rusia au fost o parte din evenimentele notabile ale lunii octombrie.
Președintele Trump declară război comercial Chinei
Președintele Donald Trump a semnat joi un memorandum prezidenţial care va impune tarife de 50 de miliarde de dolari pentru importurile din China și care va porni un război economic între cele două puteri.
Ședinţă foto cu mesaj politic: Kim Jong-un călare pe un cal alb
La mai puţin de o săptămână de la lansarea a două „proiectile neidentificate” dintr-o provincie nord-coreeană spre coasta Japoniei, agenţia oficială de presă a Coreei de Nord a publicat mai multe fotografii în care Kim Jong-un călărește un cal alb spre muntele Paektu, cunoscut în cultura coreeană ca „Muntele Sacru”. În cei opt ani de...
De ce America lui Obama pare să își fi ieșit din formă
În ultimul secol, omenirea s-a obișnuit să privească spre SUA ca la un jandarm al planetei. Crizele internaţionale demonstrează însă că ţara lui Obama pare să fie depășită de evenimente. Cele mai dure acuzaţii faţă de modul în care Casa Albă a ales să gestioneze crizele internaţionale au venit chiar de acasă, din SUA.
Esenţiale azi, 18 iulie
CEDO: Rusia nu a depus eforturi în investigarea morţii jurnalistei Anna Politkovskaia
Esenţiale azi, 20 noiembrie
Negocierile pentru bugetul Uniunii Europene 2019, fără rezultat
Europarlamentarul Siegfried Mureșan spune că negocierile pentru bugetul UE 2019 s-au încheiat acum fără rezultat, iar principalul...
Din cutia Pandorei a ieșit Donald Trump
Este greu de înţeles cât de mult se poate schimba o ţară în doar opt ani. Uitându-ne înapoi la victoria lui Barack Obama din 2008, este greu de înţeles cum SUA, portdrapelul democraţiei și al libertăţii secolului al XX-lea, s-a putut transforma într-o platformă pentru discursuri și atitudini xenofobe.
















