Miracolul

Anul 1989 a fost anul marilor schimbări sociale şi politice în Europa. A fost mai mult decât finalul unui mileniu. În accepţiunea lui Francis Fukuyama, a marcat „sfârșitul istoriei” – lumea intra în perioada ei de maturitate deplină, prin victoria democraţiei liberale.

România, ţara unde nu vrei să fii decât în vacanţă

„Pentru un român, a emigra este un mod de a se opera de România.” (Gabriel Liiceanu)

Cum se simte (ne)fericirea la români

Multe organizaţii pretind că știu ce este fericirea și cum se măsoară și termină prin a alcătui topuri cu cele mai fericite ţări din lume. Problema noastră este că indiferent de indicii folosiţi, definiţiile aplicate și metodele de calcul preferate, România iese veșnic nefericită.

Esenţiale azi, 6 noiembrie

Cât de repede va adera România la spaţiul Schengen

Ce le face fericite pe femeile din România

Peste jumătate dintre femeile din România (55%) declară că sunt fericite cu viaţa pe care o au, potrivit unui studiu pan-regional realizat de Discovery Networks, despre principalele surse ale fericirii în rândul persoanelor de sex feminin.

Esenţiale azi, 24 mai

Atac cu bombă în Bagdad

Esenţiale de weekend

Un al doilea oraș din România ar putea avea metrou

Sărăcia profundă, plaga profilului moral al omenirii

Sărăcia are multe capete, unele mai hidoase decât altele, și poartă straie diferite în colţuri diferite ale lumii, dar rămâne mereu un dușman de temut – atât pentru cei care se tem să nu-i treacă nedorita graniţă într-o zi, cât și pentru cei care se află deja în tentaculele ei pentru un timp nedefinit.

Esenţiale de weekend

Referendumul pentru redefinirea familiei are o dată

Un portret al traiului în România

O mare parte din înţelegerea pe care o avem despre lumea în care trăim este formată din impresii și experienţe, ale noastre și ale altora. Operăm foarte des cu zvonuri, bârfe și incidente pe care ajungem să le generalizăm pentru a ne oferi singuri o explicaţie despre lume. Am fi oare mai câștigaţi cu o...

Esenţiale de weekend

Situaţie gravă în România: 30.000 de elevi nu s-au înscris la Evaluarea Naţională

Esenţiale azi, luni, 7 mai

România în regres în lupta anticorupţie * BOR nu vede necesitatea educaţiei sexuale în școli * India și lupta cu violenţele sexuale * Turcia se apără de teroriști * Bashar al-Assad ameninţat cu moartea* Viktor Orban mandatat să formeze noul guvern * Preţul barilului de petrol crește

Esenţiale azi, 12 iulie

Grecia expulzează doi diplomaţi ruși

Comportamentul asertiv. Un tratament al comunicării deficitare

Cred că oricărui român i s-a întâmplat la un moment dat să constate, la întâlnirea cu un occidental, că interacţiunea lor ar putea fi îmbunătăţită dacă el însuși ar manifesta o mai mare deschidere, așa cum o manifestă străinul.

Esenţiale azi, 9 noiembrie

Prognoze în scădere a economiei României

Românii – Creștini și invidioși

„Nu este nevoie de diavol ca să pierim, ajunge că ne invidiem unul pe altul”. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Întrebare: „Oare americanii presupun în...

Profesor la Harvard: De ce eșuează România

Evenimentele care se derulează sub ochii noștri nu ne pot lăsa indiferenţi. Însă, adeseori, străinii par să fie mai preocupaţi decât noi de viitorul ţării noastre. Cel mai recent interes este și cel mai neașteptat. Și vine tocmai de la Harvard. Atenţionările venite dinspre prestigioasa universitate americană sunt provocatoare pentru români.

Românii au bani puţini, dar și o educaţie financiară precară

„E destul să te gândești ce poţi face cu banii, ca să și guști bucuria lucrului pe care nu l-ai cumpărat. Ai simţit bucuria? De ce să-l mai cumperi?”.

Esenţiale azi, 7 septembrie

România, în topul scumpirilor în Europa

Anul 1989 și trei decenii mai târziu

Anul 1989 a schimbat nu doar ţările din fostul lagăr comunist, ci și lumea. Geopolitic și economic, cultural și religios, anul 1989 a fost un punct de inflexiune, care a schimbat sensul relaţiilor la nivel internaţional, cu efecte directe asupra tuturor domeniilor vieţii.

România, numărul 1 la mortalitate infantilă

În 1990, 7,6 milioane de copii au murit până să împlinească 5 ani. În 2013, se mai înregistrau doar 3,7 milioane de decese, în condiţiile în care populaţia a crescut de la 5,3 miliarde la 7,6 miliarde. Aceste cifre ne ajută să realizăm progresul semnificativ făcut în reducerea mortalităţii la copii la nivel global. România,...