Numărul milionarilor e în creştere, chiar şi pe timp de criză
În ciuda crizei economice, numărul milionarilor a crescut, se arată într-o analiză produsă de compania Merrill Lynch Wealth Management /Capgemini, citată de CNN. Numărul milionarilor din Europa şi Asia a ajuns la 3 milioane, averea asiaticilor depăşind-o pentru prima dată în istoie, pe cea a europenilor.
Ahmadinejad, atacat – patru perspective din presă
Atac cu bombă artizanală, petarda unui tânăr fericit să vadă preşedintele, o nouă tentativă de asasinat din partea Sioniştilor israelieni sau o înscenare pentru atragerea simpatiei opiniei publice. Acestea sunt cele patru perspective vehiculate de presă, după ce agenţia Reuters a publicat primele informaţii privind un presupus atac, din care preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a...
Cum se face preselecţia viitorilor lideri ai lumii?
BBC prezintă metoda prin care Ministerul de Externe American identifică viitoarele personalităţi ale lumii. Deși azi sunt niște oameni relativ necunoscuţi, mâine ei pot fi politicienii de prim rang, oamenii de cultură, conducătorii unor giganţi economici sau oameni în media.
Dolarul nu este o monedă de încredere – raport ONU
Dolarul nu este o monedă internaţională de încredere și ar trebui înlocuită de un sistem mult mai stabil, afirmă un raport ONU, citat de CNN. Dolarul a intrat in vizorul observatorilor și analiștilor după ce economia americană a intrat în recesiune.
Atacând Iranul: Israel cumpără aerodrom în Azerbaidjan
Relaţiile dintre Statele Unite, Israel şi Iran au devenit mai tensionate în această săptămână, după ce un articol din Foreign Policy susţine că Israelul este în curs de dezvoltare a unui „teren de operaţiuni secret" în curtea vecinului din nord al Iranului, Azerbaidjan, pentru un posibil atac asupra instalaţiilor nucleare iraniene.
Comunicat în Japonia: „Nu ieșiţi afară! Risc de radiaţii”
Criza nucleară s-a accentuat marţi, 15 martie. Oficialii japonezi au declarat că scurgerile de material radioactiv au ajuns la un nivel care „are impact asupra sănătăţii oamenilor". În același timp, riscul de noi scurgeri este „foarte mare", informează AP.
Retrospectiva lunii aprilie
Situaţia din Siria a constituit principalul subiect al actualităţii internaţionale, pe mai multe planuri, alături de veștile bune venite din Coreea de Nord și de protestele semnificative din Armenia.
Criză la graniţa dintre Libia și Tunisia
Aproximativ 70.000 - 75.000 de oameni au trecut graniţa dintre Libia și Tunisia pentru a se refugia din calea revoltelor, situaţia atingând nivelul de „criză”, potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).
Balanţa mondială a petrolului va favoriza, de anul acesta, SUA
Statele Unite care importă, în prezent, aproximativ 20% din totalul necesarului său de energie, devin aproape independente din punct de vedere energetic, susţine cel mai recent raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei. În acest context, se estimează că importurile de petrol în SUA vor scădea la minimul ultimilor 25 de ani,...
Cum este condusă a doua putere economică a lumii
La sfârşitul acestui an, cele mai mari două puteri mondiale îşi vor alege liderii. Modul în care o face Americi pare complicat. Metoda birocratică a Chinei, prin contrast, este proiectată pentru a asigura o tranziţie lină şi o continuitate a politicii. A fost semnalat tot anul faptul că Xi Jinping va moşteni conducerea Partidului Comunist...
China taie două treimi din divertismentul TV
Două treimi din programele de divertisment transmise în China au fost cenzurate în urma unei campanii guvernamentale de eliminare a influenţelor culturii occidentale.
Obama: Regiunea Asia-Pacific este crucială pentru viitor
Regiunea Asia-Pacific este extrem de importantă pentru relansarea economiei americane şi prezintă un potenţial masiv pentru crearea de noi locuri de muncă în Statele Unite, care și-au arătat interesul pentru o colaborare cu entităţile economice din regiune, a declarat, preşedintele american, Barack Obama.
Cum va arăta piaţa muncii după criză
Unii economişti americani identifică două perspective pe piaţa muncii, odată ce criza va fi depăşită şi companiile vor începe să angajeze: pe de o parte vor fi zonele profesionale bine remunerate ale personalului înalt calificat (avocaţi, cercetători etc.), iar pe de altă parte...
FOTO + VIDEO: Moscova acoperită de fum
Nori groși de fum s-au abătut asupra Moscovei vineri, intrând în zona metropolitană și ridicând nivelul de poluare de cinci ori mai mult decât normalul. Este cea mai mare caniculă căzută asupra capitalei ruse în ultima sută de ani. Oamenii care ies pe străzi poartă măști, avioanele nu mai aterizează decât dacă echipajele de zbor...
Paradoxul violenţei creştine: Jiu-Jitsu pentru Christos
Se ştie despre Brazilia că înregistrează un adevărat boom în ceea ce priveşte aderarea locuitorilor ei la confesiunile creştine. Compromisul îşi are şi el rolul lui în această situaţie, spun criticii.
ONU a publicat „Atlasul de sănătate şi mediu”
Agenţiile ONU au „cartografiat" intersecţia dintre sănătate şi cilmat în era încălzirii globale, arătând că se înregistrează mai multe cazuri de miningită odată cu furtunile de nisip şi o epidemie de febră dengue în sezonul ploilor torenţiale.
Populismul de dreapta pune în pericol UE
Comentatorii germani notează că populismul de dreapta manifestat în Europa ameninţă integritatea Uniunii Europene. Spiegel Online face o trecere în revistă a observaţiilor presei cu privire aceste pericole.
Abbas: Palestinienii, decişi să ceară recunoaşterea ONU
Preşedintele Mahmoud Abbas a reafirmat hotărârea palestinienilor de a cere statutul de membru cu drepturi depline la ONU, în luna septembrie.
UE amână modificarea politicii de migraţie şi azil
În ciuda problemelor legate de migraţie, modificarea politicii de imigraţie a fost însă respinsă deocamdată de şefii de stat şi de guvern ai UE, care s-au întâlnit la Bruxelles la sfârşitul acestei luni.
Se cere pedeapsa capitală pentru soldatul care a ucis 16 civili afgani
Forţele armate americane vor cere pedeapsa capitală pentru un sergent american acuzat că a ucis 16 săteni afgani, dintre care 9 copii, în două raiduri nocturne, în luna martie.
Netaniahu condamnă incendierea unei moschei în West Bank
Prim-ministrul israelian Beniamin Netaniahu a condamnat actul de vandalizare a unei moschei din West Bank, despre care se suspectează că ar fi fost dus la capăt de militanţi israelieni.










