Pakistanul acuzat că susţine, din umbră, talibanii

Agenţia de securitate a Pakistanului, Inter-Services Intelligence (ISI), este direct implicată în susţinerea talibanilor, cărora le oferă fonduri şi diverse forme de antrenament, susţine un cercetător britanic. Asif Ali Zardari, preşedintele Pakistanului, ar fi vizitat importanţi lideri talibani aflaţi în detenţie pentru a le promite o eliberare rapidă şi sprijin pe viitor, se arată în...

Egiptul intră într-o etapă periculoasă

După eliminarea de la putere a preşedintelui Mohamed Morsi, Egiptul a intrat într-o etapă periculoasă pe drumul spre democraţie. Ţara este condusă de un preşedinte interimar, constituţia a fost anulată, iar susţinătorii fostului preşedinte sunt extrem de nemulţumiţi.

Banca Mondială: Asia de Est e vulnerabilă la criza euro

Criza din zona euro ar putea periclita situaţia economică a ţărilor din Asia de Est, a avertizat Banca Mondială, care subliniază că un seism în zona euro ar putea afecta grav creșterea economică și exporturile din regiune.

Franklin Graham, în vizită în Coreea de Nord

Un grup de americani conduşi de pastorul Franklin Graham se află într-o vizită în Coreea de Nord. Graham l-a întâlnit pe Ministrul nord-coreean de Externe, Pak Ui-Chun. Americanii au călătorit la Phenian pentru a investiga riscurile unei foamete în Coreea de Nord.

Rusia crede într-o „şansă reală” de rezolvare a dosarului nuclear iranian

În ceea ce priveşte negocierile referitoare la programul nuclear iranian, preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că a apărut o şansă reală pentru găsirea unei soluţii la această problemă veche.

Cairo: protest împotriva agresiunilor comise de poliţiști

Mii de femei au manifestat la Cairo împotriva agresiunilor comise de forţele de ordinie asupra femeilor care au participat la prostestele politice din ultima săptămână.

Iranul renunţă la programele de contracepţie

Conducătorul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că serviciile contraceptive pe care le oferă sistemul de sănătate sunt „greşite", iar programele de planificare familială au fost scoase din bugetul pe acest an, într-o încercare de a evita o populaţie îmbătrânită.

Expert: Economia Chinei, în pericol

Inflaţia a luat proporţii în China în luna iunie, lucru provocat de creşterea preţurilor alimentelor. În acelaşi timp, sectorul industrial a experimentat o profundă deflaţie.

FOTO: TOPUL Forbes al celor mai puternice femei din lume în 2013

Editorii publicaţiei Forbes au publicat topul din 2013 al celor mai puternice femei din lume, printre acestea aflându-se Melinda Gates, soţia patronului companiei Microsoft, şi Hillary Clinton, care a coborât câteva poziţii faţă de anul trecut.

Ţări europene îngheaţă planurile de dezvoltare nucleară

În cursul zilei de azi, 23 martie, Guvernul italian va anunţa o îngheţare pe un an de zile a tuturor planurilor de dezvoltare nucleară. Anunţul a fost făcut de Ministrul italian al Industriei, Paolo Romani, și vine ca urmare a crizei din Japonia, informează Reuters.

Obama apelează la Biblie pentru a consola familiile din Connecticut (video)

Prezent la priveghiul de duminică pentru victimele masacrului de la şcoala Sandy Hook, Barack Obama a susţinut un discurs bogat în referiri spirituale şi în apeluri la schimbare.

Amintirea

Aproape un miliard de kilometri măsoară drumul Pământului în jurul Soarelui. Este aproximativ aceeași distanţă pe care am parcurge-o noi dacă am zbura în jurul Pământului de 25.000 de ori într-un an, adică de 68 de ori pe zi. Imaginaţi-vă viteza.

CE: Italia ar putea intra în insolvenţă

Italia ar putea intra în insolvenţă dacă nu va lua măsuri suplimentare pentru reducerea datoriei de stat, arată un raport al Comisiei Europene şi al Băncii Centrale Europene.

Papa se declară încrezător în redobândirea credinţei Europei

Europa își va redescoperi identitatea creștină, a declarat Papa Benedict al XVI-lea într-un interviu, deoarece „căutarea după Dumnezeu este profund înscrisă în sufletul fiecărui om și nu poate dispărea." Interviul Papei urmează să fie inclus într-un nou film, Clopotele Europei (Campane d'Europa), produs de Centrul de Televiziune al Vaticanului.

SUA şi CE cer anchetarea alegerilor din Rusia

Statele Unite s-au declarat „pregătite să coopereze" cu Vladimir Putin după ce se va efectua o anchetă „independentă" privind eventuale nereguli din timpul scrutinului prezidenţial, pe care misiunea de observatori din Rusia l-a calificat drept subiectiv şi inechitabil, anunţă AFP.

Majoritatea europenilor vor păstrarea monedei unice

Un sondaj realizat de Institutul de cercetare Ipsos, în principalele state marcate de criza datoriilor, arată că majoritatea cetăţenilor nu sunt dispuşi să renunţe la moneda unică, în ciuda problemelor de incompatibilitate politică şi economică.

Grupurile religioase fac presiuni asupra politicienilor britanici

Sute de membri ai ordinelor religioase, preoţi și laici s-au întâlnit miercuri, pentru a face presiuni asupra membrilor parlamentului din Marea Britanie, în legătură cu foametea din lume. 

Germania vrea tinerii din ţările europene în criză

Tinerii din ţările europene aflate în criză se vor putea integra pe piaţa germană de muncă dacă intenţia guvernului condus de Angela Merkel, va fi pusă în aplicare.

Polonia va prelua mâine președinţia UE

Polonia va prelua de vineri, 1 iulie, președinţia prin rotaţie a Uniunii Europene.

Siria este izolată internaţional

Mai multe ţări arabe și-au rechemat ambasadorii din Siria ca un gest de dezaprobare faţă de măsurile autorităţilor de reprimare violentă a demonstranţilor. Rusia și Turcia au făcut apeluri concrete la rezolvarea crizei iar SUA va cere oficial plecarea de la putere a președintelui.

Libertatea Iuliei Timosenko valorează 7 miliarde de dolari

Într-o discuţie cu cancelarul german, Angela Merkel, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a declarat că este dispus să îi ofere eliberarea Iuliei Timosenko (fostul prim-ministru) în schimbul sumei de 7 miliarde de dolari, jumătate din valoarea prejudiciului pe care Ianukovici consideră că aceasta l-a adus Ucrainei.