Semnele străzii (GALERIE FOTO)
Peste 300.000 de români din toată ţara au ieșit miercuri în stradă în cel mai amplu protest de după Decembrie '89. Unii și-au scris doleanţele pe pancarte, iar altora li se citeau pe chip. Protestul a survenit după ce marţi seară ministrul justiţiei a anunţat că Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea...
Preşedintele Parlamentului European avertizează despre COLAPSUL UE
„Pentru prima dată în istoria Uniunii Europene, colapsul UE a devenit un scenariu realist”, a avertizat, miercuri, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, membrii Comisiei Europene la Bruxelles.
Soldatul care a împuşcat 16 civili în Afganistan „nu-şi aminteşte nimic"
După 7 ore petrecute în compania avocatului său, soldatul american Robert Bales a declarat că nu îşi aminteşte nimic şi că pledează nevinovat.
Obama: nu doar islamiștii au ucis în numele religiei
Evenimentul anual Mic Dejun cu Rugăciune, la care participă lideri politici și religioși din întreaga lume, reuniţi la invitaţia președintelui Statelor Unite, s-a desfășurat anul acesta în contextul tulburător al revirimentului terorist islamist.
Obama încurajează iubirea faţă de Dumnezeu
Obama a susţinut un mesaj profund creștin cu ocazia iluminării pomului de Crăciun, la Casa Albă. Totodată, preşedintele a specificat care sunt convingerile sale religioase, după ce sondajele de anul trecut au arătat că foarte puţini americani ştiu că el este creştin.
Azi: Grevă generală în Italia
Grevă generală astăzi, în Italia, unde transporturile, poşta şi spitalele şi-au sistat activitatea pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate, înaintea unei examinări a propunerii de reducere bugetară care va fi analizat în Senat.
25.000 de credincioși au renunţat, într-o singură lună, la biserica de stat
Într-o singură lună, nu mai puţin de 25.000 de persoane s-au autoexclus din biserica din care făceau parte, după ce aceasta a pornit o campanie de „onestizare” a registrelor sale de membri.
Militant SUA: Promisiunea Chinei de a interzice avorturile forţate e falsă
Liderul unei mişcări împotriva avorturilor forţate din China, cu baza în Statele Unite, crede că declaraţia unui oficial chinez cum că practica avorturilor forţate a fost interzisă este o falsă promisiune din partea unui guvern care se confruntă cu criză de imagine la nivel internaţional.
Cunoscută activistă LGBT din Rusia a fost asasinată în Sankt Petersburg
Activista Yelena Grigorieva, cunoscută pentru militarea pentru drepturile LGBT și alte cauze privind drepturile omului, a fost găsită decedată în apropierea casei sale din Sankt Petersburg (Rusia).
Abuzuri legale în Africa: Violul, parte din salariu
La nici un secol distanţă de crimele oribile care au purtat amprenta ideologiilor extremiste, este greu de crezut că se pot repeta scene care ar fi trebuit să rămână doar în cărţile de istorie. Nu doar Siria ne rezervă acest gen de surprize. O nouă ţară a intrat în atenţia ONU prin faptele reprobabile pe...
Preoţii de pe lângă Cluj propun renunţarea la coroanele funerare
Adunarea Parohială din Someșeni, judeţul Cluj, a luat o decizie care i-a surprins pe credincioși. Preoţii au hotărât ca la înmormântările din parohia Someșeni oamenii să nu mai aducă coroane funerare, așa cum cere tradiţia, și au pus mai multe afișe la biserici în acest sens.
Curte federală: NSA a colectat ilegal metadate
O curte de apel din New York a decis ieri că programul NSA de colectare a metadatelor telefonice a depășit cadrul stabilit prin lege...
ONU: preţurile la alimente vor scădea din pricina șomajului
Anul 2012 indică o scădere a preţurilor mondiale ale alimentelor, datorate șomajului în creștere în ţările în curs de dezvoltare și cele dezvoltate.
Angela Merkel acuză lenevia din sudul Europei
Angela Merkel a lăsat deoparte diplomaţia și i-a acuzat europenii din sudul continentului că sunt leneși.
Și copiii pot sabota sistemul de vot american
În fiecare an, în Statele Unite se organizează conferinţa de hacking Def Con, în Las Vegas. Și, în fiecare an, câţiva voluntari profesioniști în securitatea cibernetică testează infrastructura sistemului de vot american, încercând să îl hack-uiască. Anul acesta au avut parte de surprize.
Numărul migranţilor daţi dispăruţi s-a dublat
56.800. Acesta este cel mai recent bilanţ al numărului de migranţi care au murit sau au fost daţi dispăruţi în timp ce încercau să ajungă din ţara de origine în ţara în care sperau să poată să trăiască o viaţă decentă.
Ce rămâne în urma întâlnirii dintre Donald Trump și Kim Jong-un
Nu a trecut nici măcar un an de la ultimul schimb de insulte între președintele american, Donald Trump, și liderul de stat nord-coreean, Kim Jong-un. Istoria apelativelor pe care și le-au adresat reciproc merge până în timpul campaniei pentru prezidenţialele americane. Astăzi însă, la finalul unei întâlniri istorice, ambii președinţi nu au avut de spus...
Sondaj: Americanii nu mai vor corectitudine politică
Majoritatea americanilor nu agreează declaraţiile „corecte politic” și sunt contrariaţi de faptul că nu au voie să le spună lucrurilor pe nume, arată un sondaj realizat între 28 noiembrie şi 4 decembrie 2018 de către Institutul Marist pentru reţeaua audiovizuală publică NPR/PBS.
Ucraina strigă: „Revoluţie!”
Aproximativ 350.000 de oameni din toată Ucraina s-au reunit în ultimele două zile la Kiev pentru ceea ce se voia a fi un protest pașnic pentru demisia președintelui Viktor Ianukovici și organizarea de noi alegeri. În schimb, cel puţin 100 de persoane au fost rănite, când poliţia a încercat să respingă câteva sute de protestatari...
Un copil, în vârtejul luptei pentru emanciparea negrilor
Pentru La Tanya Butler, amintirile copilăriei sunt marcate de nedreptăţile la care negrii erau supuși în mod regulat de către albi, într-o perioadă în care discriminarea era încă impusă prin lege.
Jumătate dintre francezi ar accepta un conducător militar în situaţia unui atac terorist
Un studiu realizat de institutul de sondaje Odoxa arată că francezii pun mai mult preţ pe siguranţa lor decât pe libertate, pe care ar fi de acord să o sacrifice în situaţii excepţionale, precum un nou val de atentate teroriste.




















