Neonazismul german refuză să decedeze
Cât de influente și periculoase sunt mișcările neonaziste din Germania? Este o întrebare care revine în atenţia jurnaliștilor preocupaţi să înţeleagă amploara fenomenului extremist.
Angela Merkel: Islamul este parte din Germania
În valul de proteste care s-a întins din lumea arabă până în Europa, de la difuzarea pe Internet a filmului antiislam „Inocenţa Musulmanilor", Germania a fost una dintre ţările cele mai reţinute în a se pronunţa pe subiect.
Jocul se încinge: Kremlinul deghizat în pacifist
Rusia schimbă tactica politico-diplomatică. Subit, pare să devină foarte blândă și solicită dreptul de a interveni umanitar în estul Ucrainei. Pentru occidentali, oferta Moscovei este un fruct otrăvit.
Rușii și americanii, la primul contact din „era Tump”
O lume întreagă așteaptă să vadă care va fi exact politica externă a Casei Albe și cum se va raporta America la aliaţii săi, dincolo de exprimările confuze și pe alocuri caustice ale președintelui Trump. Prima delegaţie a secretatului de stat, Rex Tillerson, este urmărită de analiști din toată lumea, care caută astfel de indicii.
Coreea de Nord ar fi testat o bombă cu hidrogen
Coreea de Nord tocmai a realizat cu succes un nou test nuclear, al patrulea, conform televiziunii de stat, doar că acesta ar fi implicat „o bombă cu hidrogen în miniatură”. Dacă știrea se va dovedi adevărată, este cel mai important pas către dezvoltarea unor focoase nucleare capabile să lovească Statele Unite.
De ce vor vota unii creștini nigerieni pentru un președinte musulman
Nigeria răvășită de atacurile feroce ale teroriștilor Boko Haram este în plină campanie electorală pentru prezidenţiale. Cu doar câteva zile înainte de votul care va decide cine va conduce ţara în următorul mandat prezidenţial, creștinii își declară public sprijinul pentru un candidat musulman.
Fugari nord-coreeni au făcut „mărturii de nedescris” pentru anchetatorii ONU
Reprezentanţii comisiilor din Tokyo şi Seul, care anchetează încălcarea drepturilor omului în Coreea de Nord şi interoghează coreeni aflaţi în exil şi foşti deţinuţi, s-au declarat şocaţi de mărturiile pe care fugarii le povestesc.
Infama bătălie pentru măreţia Americii
Convenţiile celor două partide majore, sub umbrelele cărora se desfășoară întreaga scenă politică americană, au încheiat tradiţionalele discursuri publice preelectorale cu un antagonism esenţial. În timp ce republicanul Donald Trump a pretins că America și-a pierdut măreţia de altădată și are nevoie de el ca președinte ca să o recupereze, democraţii, prin vocea actualului președinte,...
Atac terorist sinucigaș într-un aeroport din Moscova
Un atac terorist a avut loc în cursul zilei de luni în cel mai mare aeroport din Moscova. Soldat cu 35 de morţi și 152 de răniţi, atacul a fost opera unui terorist sinucigaș.
Evreii din întreaga lume se pregătesc să sărbătorească Anul Nou
Evreii din Israel și diaspora se pregătesc să celebreze Roș Hașana („capul anului", în ebraică), Anul Nou evreiesc. Potrivit tradiţiei, toate contractele legale și segmentarea timpului (inclusvi anul sabatic și jubileul) se calculează în funcţie de acest moment.
Femeia afgană, în pericol după retragerea SUA
Participarea femeilor afgane la viaţa politică a crescut în ultimii ani, timp în care s-au înregistrat și progrese în ceea ce privește respectarea drepturilor și educaţia, susţine organizaţia neguvernamentală Oxfam, citată de Mediafax.
Carnea de pui din India, dozată cu cele mai puternice anitibiotice
Puii de crescătorie din India au fost trataţi cu unul dintre cele mai puternice antibiotice din lume, practică ce poate avea repercusiuni asupra consumatorilor din lumea întreagă, a constatat un studiu realizat de Biroul de Investigaţii Jurnalistice, SUA.
România de după Trump
„Ce să înţelegem din discursul izolaţionist rostit de Donald Trump cu prilejul validării sale în postura de candidat republican la președinţia SUA? Că, indiferent cine câștigă în noiembrie, lumea liberă va pierde.” Este una dintre concluziile susţinute de mulţi analiști, nu doar de jurnalistul DW care a formulat-o. Cu alte cuvinte, există riscul ca nu...
China va crea cel mai mare oraș din lume
Autorităţile chineze și-au propus să creeze cel mai mare oraș al lumii. Cu 42 de milioane de locuitori, megalopolisul va fi construit prin unirea a nouă orașe din sudul Chinei.
„Ofensiva pacificatoare” a unui Kremlin care salută Ucraina de pe tancuri
Rușii își continuă plimbarea prin Ucraina. Cam așa s-ar putea rezuma evoluţia ultimelor evenimente din apropierea graniţelor noastre. O plimbare în urma căreia nu prea mai rămâne nimic în picioare.
Alegerile în care Turcia a renunţat la democraţie
Rivali puternici, o economie care se clatină, o campanie slabă din partea partidului de la guvernare și un vot care poate schimba sistemul de guvernare al ţării, iată doar câteva dintre motivele pentru care analiști internaţionali au preconizat că este „neverosimilă o victorie a lui Erdogan încă din primul tur de scrutin”, ba chiar cei...
Crimeea 2.0 separă Ucraina
Pentru mii de ucraineni duminică a fost o zi istorică. Nemulţumirile din ultimele luni, dar mai ales frustrările care au existat dintotdeauna la adresa Kievului și a nord-vestului proeuropean au culminat cu posibilitatea de a opta pentru independenţa sud-estului. Rezultate neoficiale vorbesc de o victorie de 89% în regiunea Doneţk.
De ce este România „altfel”?
„De ce suntem ultimii din Europa?" Aceasta este una dintre întrebările care marchează conștiinţa publică românească. Rămânerea în urmă în raport cu Occidentul ne poate afecta și comportamentul de zi cu zi? Există și o implicare a factorului religios în „ecuaţia" acestor dileme? Care sunt...
România, pe locul 45 în clasamentul internaţional privind calitatea vieţii
România a coborât încă o poziţie faţă de 2018, ajungând pe locul 45 într-un clasament al calităţii vieţii și bunăstării sociale, potrivit studiului Indicele de Progres Social 2019, realizat de organizaţia nonprofit Social Progress Imperative. Scorul României o plasează în a treia categorie din clasament, după ţări ca Argentina, Bulgaria și Mauritius, arată studiul.
China: zeci de persoane diagnosticate cu o formă misterioasă de pneumonie virală
Biroul de sănătate din orașul chinez Wuhan a anunţat la începutul săptămânii că 59 de persoane au fost diagnosticate cu o formă necunoscută de pneumonie, 7 pacienţi fiind în stare critică, iar alte 163 de persoane care au intrat în contact cu pacienţii aflându-se sub observaţie. Autorităţile au anunţat că, deși cauza nu a fost...
Armistiţiu în Gaza. Ce urmează?
Acordul de încetare a focului pe o perioadă nedeterminată semnat marţi de Israel și Hamas, la intermedierea Egiptului, a pus capăt unui haos care a durat șapte săptămâni. Însă termenii păcii, despre care și o tabără, și cealaltă pretind că ar constitui propria victorie, nu soluţionează niciuna dintre problemele care au generat conflictul.
























