Liderii religioşi caută „un nou mod de viaţă” pentru Japonia

Dezastrul natural şi criza nucleară care au lovit Japonia, în luna martie, au ridicat numeroase întrebări cu privire la modul în care japonezii trebuie să se raporteze faţă de viitor. Lideri budişti s-au reunit pentru a vorbi despre perspectiva „unui nou mod de viaţă", deschisă de evenimentele din 11 martie.

Esenţiale azi, 26 septembrie

România coboară pe scara eficienţei sistemului de sănătate

Ungaria: mobilizare fără precedent din cauza noii Constituţii (FOTO)

Zeci de mii de oameni au protestat luni în faţa Operei din Budapesta, unde preşedintele Pal Schmitt și membri ai guvernului soseau la ceremonia organizată cu ocazia intrării în vigoare a noii Constituţii.

Fiecare săptămână de februarie costă economia ţării 1 miliard euro

Jumătate din economia ţării s-a blocat odată cu zecile de drumuri din sudul ţării, cu liniile de cale ferată înzăpezite, la care se adaugă oprirea transporturilor pe Dunăre, încetinirea construcţiilor şi reducerea consumului, scriu analiştii de la Ziarul Financiar.

Studiu: tinerii americani preferă socialismul

Aproape 50% dintre milenialii și membrii generaţiei Z din Statele Unite își doresc să trăiască într-o ţară socialistă, arată un sondaj recent realizat de Harris Poll.

Cunoscută activistă LGBT din Rusia a fost asasinată în Sankt Petersburg

Activista Yelena Grigorieva, cunoscută pentru militarea pentru drepturile LGBT și alte cauze privind drepturile omului, a fost găsită decedată în apropierea casei sale din Sankt Petersburg (Rusia).

Sondaj: 64% din populaţia globului „are nevoie să trăiască mai bine"

Aproximativ 20.000 de cetăţeni din 24 de ţări au fost rugaţi să evalueze nivelul economic al propriei ţări. Șase din 10 au declarat că au nevoie să trăiască mai bine, dar 81% nu ştiu exact cum pot reuşi aceasta, dezvăluie un sondaj de opinie realizat de agenţia Ipsos pentru Reuters.

Povestea refugiatului sirian care a creat un program pentru identificarea genului victimelor războiului

La 23 de ani, Rawad Qaq a fugit din Siria, alungat de un război devastator, fără să-și poată lua familia cu el în călătoria plină de primejdii, care a durat 22 de zile, cu barca. Ajuns în Europa, tânărul a reușit să obţină o diplomă de doctorat în stomatologie criminalistică la Universitatea Dundee din Scoţia,...

Consiliul Mondial al Bisericilor: Acţiunea socială e miezul misiunii

Participanţii la o adunare preliminară a Comisiei Consiliului Mondial al Bisericilor privind Misiunea și Evanghelizarea Globală a petrecut o jumătate de zi în cadrul unei comunităţi care trăiește într-o groapă de gunoi de la periferia orașului Manila (Filipine).

Cum se vede căderea guvernului român în presa internaţională

Măsurile de austeritate sunt de vină pentru etapa extrem de dificilă în care se află, la momentul actual, guvernul României, apreciază presa internaţională. Criza economică, ce a dus la acceptarea creditelor internaţionale și, implicit, la aplicarea unor măsuri de austeritate pentru acoperirea cheltuielilor, și-a luat un tribut masiv din stabilitatea politică a ţării.  

Marşul milioanelor sau cum o ia Rusia pe urma Siriei

Zeci de mii de membri şi simpatizanţi ai opoziţiei ruse au participat ieri la un protest de amploare împotriva preşedintelui Vladimir Putin.

SUA ar putea intra în război dacă disputa chino-japoneză escaladează

În eventualitatea unui atac chinez asupra Japoniei, Statele Unite ale Americii vor interveni în baza Tratatului de securitate pe care îl are cu statul nipon, a anunţat ministrul japonez de externe, Koichiro Gemba, referindu-se la insulele Sankaku/Diaoyu, în litigiu cu China.

Poveste fără de sfârşit pentru Grecia

Într-o nouă etapă a ciclului de ameninţări fără sfârşit, Grecia a fost trasă de pe gura prăpastiei de către miniştri de finanţe ai zonei euro, care au decis marţi asupra unui plan care ar putea să reducă datoria ţării la 124% din PIB până în 2020 şi la 110% până în 2022.

Vot istoric: Coreea de Sud alege prima femeie preşedinte

Coreea de Sud sare peste câţiva paşi în istorie, prin alegerea primei femei pe postul de preşedinte al unei ţări dominate de bărbaţi în mai toate domeniile ei, de la politică, la economie.

Obama vs. Martin Luther King Jr.- Unde este adevăratul vis american?

Preşedintele Obama şi-a început al doilea mandat prezidenţial luni, cu mâinile pe două Biblii: una care a fost folosită de Abraham Lincoln şi cealaltă de reverendul Martin Luther King Jr., Biblia pe care liderul drepturilor civile o purta cu el la marşuri.

Noul colonialism: acapararea de terenuri agricole

Investitorii străini cumpără sau arendează pe termen lung întinderi importante de teren agricol din ţările sărace în încercarea de a satisface cererea internă de alimente. Acest fenomen este asociat cu o nouă formă de colonialism, întrucât se află deseori în conflict cu interesele locale, conform Spiegel.

O hartă făcută de Casa Albă „a şters” teritoriile biblice ale Israelului

Într-o prezentare video realizată de administraţia Obama, despre momentele cheie ale vizitei preşedintelui american în Israel şi Palestina, apare o hartă a Israelului ce nu include Ierusalimul, Iudea, Samaria şi Înălţimile Golan.

Raport Amnesty: pedeapsa capitală începe să devină istorie

Un raport al Amnesty International arată că renunţarea la pedeapsa capitală este o tendinţă tot mai accentuată în multe ţări ale lumii, deşi unele ţări au reintrodus-o în 2012.

Obama a binecuvântat cel mai mare furnizor de avorturi din SUA

Prezent la conferinţa anuală a organizaţiei Planned Parenthood, cel mai mare furnizor de avorturi din Statele Unite ale Americii, preşedintele american Barack Obama şi-a încheiat discursul cu fraza: „Vă mulţumesc, Dumnezeu să vă bincuvinteze".

Prostituatele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial „erau necesare”

„Prostituatele japoneze din timpul celui de-al Doilea Război Mondial erau necesare" a fost declaraţia unui important om politic japonez, Toru Hashimoto.

Ce promite șeful Bilderberg la București

Vicontele Étienne Davignon, fostul președinte al clubului Bilderberg, despre care se spune că formează un guvern mondial ce conduce lumea din umbră, se află de miercuri în România, la invitaţia guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Joi dimineaţă a avut o întâlnire cu președintele Băsescu, la Palatul Cotroceni, după care a susţinut un discurs în cadrul conferinţei...