Dosarul „Procrastinarea”: Portretul celui care amână

Îl recunoști de la o poștă: la orice întâlnire ajunge răvășit și cu un bagaj de explicaţii despre fenomenele inevitabile care l-au făcut să întârzie. A mia oară. Îl accepţi așa fiindcă îţi e prieten, dar atitudinea lui te face profund nefericit. Surprinzător însă, nici întârziatul nu e fericit. Nimeni nu...

Ce este astenia de primăvară şi cum să o tratăm

Schimbarea anotimpului produce modificări nu numai în natură, ci şi în organismul nostru. Probabil ai observat că odată cu începutul primăverii, începi să te simţi mai obosit, amorţit, îţi pierzi puterea de concentrare şi uneori ai chiar o senzaţie neplăcută de ameţeală. Toate acestea sunt semnale care îţi indică faptul că te confrunţi cu astenia...

7 sfaturi preţioase pentru femeile care îşi doresc o carieră de succes

Adaptarea este extrem de importantă pentru oricine vrea să se afirme într-un mediu aflat într-o continuă şi rapidă mişcare, de aceea, Jaleh Bisharat, vice-preşedintele departamentului de marketing al platformei de joburi pentru freelanceri oDesk, oferă câteva sfaturi valoroase şi extrem de utile pentru femeile aflate în căutarea succesului pe plan profesional.

Cum să îţi fii un critic constructiv

Autocritica ar putea fi asemănată cu o sabie cu două tăișuri. Pe de-o parte, aceasta îţi poate micșora încrederea în forţele proprii și stima de sine. Pe de altă parte, însă, autocritica te poate ajuta să devii conștient de propriile insecurităţi și slăbiciuni, în scopul de a le îndrepta.

Cum să încurajezi pe cineva să fie cinstit

O echipă de psihologi de la Universitatea din Amsterdam a vrut să verifice dacă oamenii au o înclinaţie naturală spre păcat sau nu. Psihologii s-au gândit să vadă dacă impulsul de a trișa crește sau descrește pe măsură ce potenţialul trișor are mai mult timp să se gândească la acţiunile lui.

Cât de mult te protejează loţiunile de plajă?

Simpla aplicare a cremelor cu factor de protecţie UV nu este suficientă pentru a te apăra complet de razele nocive ale soarelui și a te feri de melanom, cea mai periculoasă formă de cancer de piele, avertizează experţii de la Universitatea din Manchester.

Cum să îţi înveţi copilul să nu fie materialist

Eliminarea consumismului din comportamentul copiilor este una dintre cele mai provocatoare misiuni ale unui părinte. Provocatoare, dar nu imposibilă. Annie Leonard, realizatoarea cunoscutului documentar The Story of Stuff (vezi Galeria video), oferă şase sfaturi simple pentru educarea sănătoasă a obiceiurilor de consum ale copiilor.

Opt metode de a-i convinge pe copii să renunţe la jocurile video

Copiii contemporani petrec multe ore în faţa ecranului, fie că acesta este al monitorului, al calculatorului sau al consolei de jocuri electronice. Pentru ca acest obicei să nu aibă consecinţe asupra stării de sănătate, vă propunem 8 metode care să îi facă pe adolescenţi să închidă computerul şi să participe la activităţi în aer liber.

Cum să ne purtăm faţă de copiii transsexuali?

Două cazuri ce implică copii transsexuali din Statele Unite au suscitat atenţia presei în această săptămână şi au adus în problemă felul în care societatea, dar mai ales şcolile, ar trebui să se comporte faţă de aceşti copii. Ce toaletă ar trebui să folosească? Cum ar trebui să i se adreseze profesorii şi colegii? Unde...

4 aplicaţii pentru smartphone ca să găteşti uşor şi cu spor

Dacă te-ai plictisit să prepari acelaşi mâncăruri, eşti în pană de idei, vrei să experimentezi reţete noi sau chiar să înveţi să găteşti, îţi recomandăm câteva aplicaţii pentru smartphones numai bune pentru asta.

Secretul longevităţii: patru metode ciudate

Besse Cooper, cea mai vârstnică persoană din lume, a murit în urmă cu o săptămână la vârsta de 116 ani. Secretul longevităţii? În cuvintele ei: „mi-am văzut de treabă şi nu am mâncat mâncare fast food".

Dosarul „Procrastinarea”: istoria unui defect-vedetă

Dacă obişnuieşti să amâni lucrurile de pe o zi pe alta, e vina părinţilor tăi. Cam asta au înţeles unii dintr-un studiu publicat de Psychological Science, care arăta că tendinţa de a amâna este „moderat ereditară".

6 aspecte-cheie: Cum să prevenim părăsirea bisericii

Doi autori americani afirmă că noii membri ai oricărei biserici pot fi pierduţi sau asimilaţi în baza unui mecanism simplu, care poate fi evaluat în funcţie de șase criterii principale, descrise în noua lor carte, What Every Pastor Should Know („Ce-ar trebui să știe toţi pastorii”), scrie Christian Post.

Cum îţi convingi copilul să mănânce legumele

Copiii care primesc o varietate largă de legume, în special în primul an de viaţă, au mai multe șanse să le mănânce cu plăcere pe termen lung, arată o nouă cercetare citată de Live Science.

Cum să recunoști un mincinos pe internet

Oricine se poate da drept cine vrea în „lumea virtuală", iar minciunile din mediul online par a fi mult mai dificil de depistat. Chiar dacă mincinoşii de pe internet sunt mai greu de prins, acest lucru nu este imposibil.

Eveniment GYC despre cum să găsești un echilibru între carieră și spiritualitate

Cât de mult influenţează religia alegerea unei meserii sau profesii? E greu de spus. Cât de mult ar trebui? Total, spun reprezentanţii asociaţiei GYC România, care organizează zilele acestea o serie de conferinţe dedicate chiar acestui subiect.

Secrete ale longevităţii

Durata și calitatea vieţii tale depind, într-o mare măsură, de tine și de obiceiurile adoptate care te pot ajuta să ai un trai lung și să îţi păstrezi vitalitatea și sănătatea „până la adânci bătrâneţi". Află câteva dintre secretele care te ajută să trăiești mai mult și să câștigi astfel timp valoros pentru a te...

Tesca Fitzgerald: cum să intri la facultate la 12 ani

A intrat la facultate la 12 ani, iar în prezent, la 16, se pregătește să se înscrie la un doctorat în informatică, la prestigioasa universitate americană Georgia Tech. Aceasta este povestea tinerei Tesca Fitzgerald.

Cum să păstrezi 14 ani buni din viaţă

O stare de sănătate cardiovasculară bună la vârsta mijlocie, poate garanta până la încă 14 ani de viaţă lipsiţi de boli cardiovasculare, conform unui nou studiu publicat în Journal of American Medical Association.

Cum să combaţi eficient stresul

Chiar şi fără a şti cu exactitate definiţia din dicţionar a stresului, cu toţii cunoaştem pe propria piele efectele acestui „duşman" comun care se infiltrează în viaţa de zi cu zi.

Cum poţi face din 2017 „anul altruismului”

Luna ianuarie este perioada celor mai ambiţioase ţeluri. Proverbial, cele mai multe dintre ele nu se vor realiza, însă la fel de verificat este că, dacă ceva contează cu adevărat pentru noi, vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a duce acel plan la îndeplinire.