Teologie

Ziua de 3 martie 2017: o așteptam cu nerăbdare de luni de zile. De fapt, de ani de zile, dar data fusese confirmată cu doar câteva luni înainte. Dacă această dată îţi spune ceva, probabil că împărtășim aceeași pasiune, ceea ce e cu adevărat extraordinar.

L-am cunoscut pe Ariel Roth ca autor, dar l-am cunoscut și ca om. Nu am descoperit patimă, nici nervozitate, nu am descoperit nici îndoială sau discurs ideologic la octogenarul Ariel Roth, care caută încă detalii despre fiecare nou subiect ce apare pe agenda dezbaterii dintre evoluţie și creaţie, cu aceeași dorinţă de a fi cinstit...

Într-o izbutită traducere românească al cărei autor îmi este necunoscut, poetul César Vallejo scria într-un poem al său: „Un om cerșește-un codru uscat de pâine, / Altul culege din gunoi hrana de mâine, / Un altul zace-n frig, tușește, scuipă sânge. / Pot eu vorbi de Infinit lumii ce plânge?”

Dumnezeu nu părăsește. El este părăsit. Chiar și atunci când Scriptura Îl descrie ca întorcându-Și faţa, înţelegem că de fapt aceasta este recunoașterea reticentă și dureroasă a deciziei omului de a trece dincolo de punctul fără întoarcere în relaţia lui cu Dumnezeu.

Tratat cu ostilitate încă din timpul vieţii, atacat de-a lungul istoriei de iudeii şi de creştinii sceptici sau apostaţi, profetul biblic Daniel a fost în acelaşi timp preţuit şi apărat în toate generaţiile, de la evreii credincioşi la Iisus Christos, şi până la cercetătorii moderni, care au răspuns sistematic la criticile şi obiecţiile aduse cărţii...

Credinţa mai presus de preocupările lumești – acesta a fost principiul în conformitate cu care am fost educat și care mi-a ghidat viaţa. Respectarea lui m-a adus faţă în faţă cu provocări unice, mai ales de ordin profesional. Una dintre aceste provocări a apărut într-un moment crucial al carierei mele, presându-mă să iau o decizie...

Ai crezut vreodată o minciună? Cu toţii, mai devreme sau mai târziu, am fost victime ale înșelăciunii. Ce ai simţit când ai descoperit adevărul? Mânie? Durere? Confuzie? Pentru prietenul meu Sam, care traversa o perioadă de suferinţă fizică și psihică, adevărul nu a fost doar o revelaţie șocantă, ci o intervenţie salvatoare, venită direct din...

Una dintre primele întrebări pe care le auzi atunci când faci cunoștinţă cu cineva este: „Cu ce te ocupi?”.  În cazul meu, răspunsul la această întrebare a dus întotdeauna la conversaţii interesante.

Sfârșitul lumii a fost o preocupare constantă a omului și există, paradoxal, încă din zorii civilizaţiei.

Sunt tată. Am trei copii, toţi băieţi. Creșterea băieţilor mei este o responsabilitate pe care o iau în serios. Dar, pe măsură ce reflectez la valorile pe care sper să le insuflu fiilor mei (respect, bunătate, blândeţe și tărie), mă confrunt cu o provocare serioasă.

Vestea dispariţiei lui Charles Manson a trecut aproape neobservată în România, în timp ce, dincolo de Oceanul Atlantic, a marcat închiderea unui capitol tulburător al istoriei.

Mărturisesc sincer că nu am luat în serios subiectul până când nu i-am auzit într-o seară vorbind pe această temă pe Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, și pe scriitorul Sorin Lavric.

Limbajul lui Iisus era potrivit cu conţinutul Lui, astfel că vorbirea criptică era o adaptare polivalentă la mintea omului de atunci și de acum.

Știinţa și credinţa, ca instrumente importante în demersul cunoașterii, sunt percepute adesea într-o relaţie tensionată, din pricina cosmoviziunilor fundamental diferite care le caracterizează. Implicaţiile asupra marilor întrebări ale vieţii sunt evidente și suficiente în a-i răpi cuiva confortul indiferenţei faţă de o miză așa de mare.

Una dintre cele mai plăcute și, totodată, mai chinuitoare îndeletniciri ale minţii este să viseze la o viaţă mai bună. De câte ori nu căutăm schimbarea în bine printr-o achiziţie, prin noi prieteni, printr-o nouă casă, o nouă slujbă, o nouă relaţie sau alte idei pentru un nou început?

Asociat adesea unor scenarii horror, sfârşitul lumii este legat, în Biblie, de a doua venire a lui Christos, un eveniment luminos, care va marca debutul unei noi istorii. De la naşterea şi răstignirea lui Christos au trecut însă două milenii. „Întârzierea" lui Iisus este izvor de ironie pentru atei şi naşte frământări în sufletul creştinilor...

Într-una din serile în care verifica starea pacienţilor dintr-un centru de îngrijire paliativă, terapeutul a riscat o întrebare derutantă pentru o persoană al cărei univers se micșorase până la dimensiunea patului de suferinţă: „Care a fost bucuria pe ziua de astăzi”? Iar răspunsul nu a întârziat să vină: „Că trăiesc.”

În veacuri pierdute în negura timpului, Biblia a fost cartea pentru care unii au ales să moară pe rug sau în temniţă. A fost un timp când Biblia era ferecată în lanţuri pe zidul mănăstirilor. Azi, este tipărită şi răspândită în milioane de exemplare. Se pare însă că numărul celor care o citesc este mai...

A doua venire a lui Iisus Hristos reprezintă o doctrină cardinală a Bibliei. Daniel, Apocalipsa și pasajele escatologice din evanghelii sunt cele mai importante surse ale escatologiei creștine. Lumea teologică este împărţită în câteva școli de interpretare, iar escatologia rămâne fascinantă prin incertitudinea pe care o generează.

Intuitiv, ipoteza apariţiei vieţii în mod spontan pare a presupune probabilităţi insurmontabile. Într-adevăr, prin modelări matematice simple, dar corecte, găsim probabilităţi infime, indiferent de adâncimea timpului disponibil. Cum se justifică teoria evoluţiei în faţa acestor argumente matematice? Este problema apariţiei spontane a vieţii singurul aspect improbabil al teoriei?

„Totuşi stau pe malul acestui râu; acesta este un fapt. Şi din moment ce mă aflu aici, trebuie să fi venit de undeva.” Wistawa Szymborska „Dincolo de fenomenele care se prezintă ca atare, după cum obişnuia să spună vechiul şi cerebralul meu prieten Chauncey Wright, marele empirist de la Harvard al tinereţii mele, nu există nimic.”...