Revista

Ediţia din luna iulie a revistei Semnele timpului trebuia să fie dedicată în totalitate înţelegerii peisajului religios de astăzi. În final, planul editorial a fost respectat, cu un amendament: Brexitul, care ne-a luat pe toţi prin surprindere. Partea bună este că religia și Brexitul se îmbină.

Cred că oricărui român i s-a întâmplat la un moment dat să constate, la întâlnirea cu un occidental, că interacţiunea lor ar putea fi îmbunătăţită dacă el însuși ar manifesta o mai mare deschidere, așa cum o manifestă străinul.

Cuvintele „Dumnezeu nu mă ascultă! Nu îmi răspunde!” reprezintă esenţa uneia dintre cele mai tulburătoare plângeri. Există oare un răspuns suficient de bun încât să ne scoată din negura unei asemenea îndoieli, permanent actuale?

De la comentariile mass-media despre religia și opiniile doctorului Ben Carson și de la criteriile învăţaţilor privitoare la identitatea lui Antihrist, studiul nostru a analizat în două articole precedente („Ben Carson, papa, SUA și Antihristul” și „Antihristul”) posibilitatea scandaloasă ca Antihristul apocaliptic să fie chiar papalitatea, axa creștinismului istoric.

În calitate de creștini suntem interesaţi de o permanentă perfecţionare spirituală, morală, general umană. Dar putem reuși, oare, fără perfecţionarea modului nostru de a gândi, a capacităţii de înţelegere și, ca atare, sporindu-ne capitalul de cunoaștere?

La jumătatea lui aprilie 2014, cuvintele „scandal“, „secret“, „medicamente“ și „Roche“ (colosul elveţian fabricant de medicamente) făceau deliciul presei medicale, care se grăbea să publice știri incendiare despre ineficacitatea medicamentului Tamiflu și despre sumele fabuloase cheltuite de guverne pe stocurile medicamentului, ca pregătire pentru eventuale pandemii de gripă.

Îndatorarea a devenit condiţia sine qua non a unui prezent îndestulat, care se livrează consumatorului cu o singură clauză: aceea a amanetării viitorului. De aceea, mulţi spun că a fi creștin și a fi dator sunt două atribute care se exclud reciproc.

La aproape 500 de ani de la debutul Reformei Protestante (31 octombrie 1517), marcat de baterea celor 95 de teze pe uşile catedralei din...

Vai-urile lui Iisus nu sunt rostite primordial în dreptul unor păcate cum ar fi hoţia, desfrâul sau crima, de care, de multe ori în chip făţarnic, ne arătăm noi așa de îngroziţi! Vai-urile Lui se îndreaptă tocmai împotriva ipocriziei[1], o formă de poluare sufletească la care, adesea, ne raportăm, inconștient sau nu, râzând sau zâmbind...

În timp ce discuţia despre vârsta ideală a paternităţii poate trena la nesfârșit, ceea ce este sigur este că vârsta medie la care bărbaţii din societatea modernă devin taţi a crescut constant, în ultimele decenii. În spatele statisticilor scrobite, se ascund povești și istorii emoţionante despre ce înseamnă să guști paternitatea la vârste la care...

Comportamentul delincvenţional al copiilor apare la vârste sub 13 ani, numărul infracţiunilor comise de minori fiind în creştere în ţările UE, preciza raportorul european Katerina Batzeli, în 2007. Societatea este orientată predominant către pedepsirea acestor comportamente, uitând că majoritatea delincvenţilor minori reprezintă copii aflaţi în derivă, victime ale nepăsării, ale violenţei, ale abuzului fizic şi...

Care este motivul meu de a mă alătura unei biserici sau de a rămâne într-o biserică? De ce vreau să transfer moștenirea mea spirituală copiilor mei, de ce îmi invit prietenii la biserică? Sau ce motive am când zic „nu” în faţa oricăror invitaţii legate de biserică?

Depresie, tristeţe, melancolie, amărăciune, disperare – toate aceste stări sufletești general umane au creat în jurul lor o cultură aparte.

Zahărul. Aproape oricine i-a simţit gustul cu mult înainte de a putea memora senzaţia de satisfacţie care electrizează cu delicateţe corpul, începând cu o zonă modestă din spatele gurii.

Problema suferinţei umane îi preocupă deopotrivă pe atei şi credincioşi. Pe cei dintâi, căutarea unui răspuns îi duce pe culmile disperării. Pe ceilalţi, suferinţa îi aşază inevitabil în faţa unei dileme: de ce există atâta suferinţă în lume, dacă Dumnezeul care a creat-o este iubitor şi omnipotent?

Am ajuns în pădurea dintre Pasărea și Brănești la scurt timp de la tragedia femeii care s-a aruncat în faţa trenului împreună cu cei trei copii ai săi și am făcut propria reconstituire.

A demonstrat ştiinţa că nu există Dumnezeu? Nu. Acesta este răspunsul simplu și adevărat. Şi atunci este mitul deja spulberat? Nu tocmai.

Mult mai cumplită decât persecuţiile, ideologiile şi păgânismul militant la un loc ar putea fi forţa ascunsă în spatele expresiei aparent inofensive: „Nu ai nevoie de Dumnezeu!”

Încălzirea globală, poluarea cu plastic, superbacteriile rezistente la antibiotice, fenomenele meteo extreme, inteligenţa artificială, epuizarea resurselor pe glob, inechitatea socială, proliferarea abuzului în social media și manipularea prin fake news, revenirea în popularitate a extremelor politice cu accente rasiste și naţionaliste, iată câteva dintre „semnele timpului” analizate la ordinea zilei în presă, ca elemente ce...

În cazul popularului conflict dintre biserică și tineri, nu e posibilă decât o singură concluzie. Nu e greu de aflat ce ne lipsește. E greu de acceptat. Și de-o parte, și de cealaltă.

Este ușor să remarci curajul într-o lume în care lașitatea și obedienţa sunt la ele acasă. Unde cuvântul altuia, susţinut de o bâtă, este acceptat fără a fi pus la îndoială. Și în momentul acela, o persoană care se opune, care vede situaţia altfel și are curajul să se ridice și să vorbească devine vizibilă,...