Revista

Cuvântul „Apocalipsa“ și derivatele sale sunt din ce în ce mai des folosite. Probabil că asta spune ceva despre starea lumii, despre răsunetul pe care îl au în sufletul nostru distrugerile violente, atacurile tot mai cinice asupra vieţii, păcii și iubirii. Dar acest abuz de apocaliptic reprezintă oare și o dovadă că înţelegem Apocalipsa, ultima...

De mulţi ani, o tradiţie a libertăţii de exprimare este instituită în Marea Britanie, la Londra, în Hyde Park: prin lege, de la o tribună special amenajată, orice cetăţean e liber să-și comunice deschis opiniile în faţa auditoriului întâmplător, oricât de refractare sau virulente, cu privire la orice chestiuni de interes public.

Bacteriile devin tot mai rezistente la antibiotice, unii fluturi și pești dezvoltă noi colorituri pentru un camuflaj superior, iar o serie de experimente de laborator relevă schimbări mici, dar semnificative în diverse microorganisme. Sunt toate acestea dovezi concludente ale evoluţiei, care se derulează chiar sub ochii noștri?

Stăteam în faţa unui om care se roagă mai mult decât mine. Mi-am dat seama de lucrul acesta după bătătura ușor înnegrită de pe fruntea lui, care trăda faptul că obișnuiește să își plece capul înaintea lui Allah timp îndelungat.

Să supravieţuiești unor torturi care te aduc la limita rezistenţei și a demnităţii umane pare o minune. Însă o minune și mai mare este să reușești să-i ierţi pe cei care te-au torturat.

Recenta comemorare a victimelor Holocaustului ne poate trezi o melancolie existenţială. Îmi amintesc strania stare aproape catatonică de la finalul vizitei mele la Centrul Mondial de Cercetare a Holocaustului „Yad Vashem“, din Ierusalim. La ieșire, unii dintre vizitatori coborau în restaurantul de la subsol, alţii... nu mai puteau mânca.

Mulţi nu terminaseră încă de strâns resturile de pe masa de Revelion, aproape nimeni nu se reîntorsese la serviciu, politica era încă amorţită, iar jurnaliștii căscau de plictiseală pentru că pe 2 ianuarie aproape nu se întâmplase încă nimic.

În 1932, cu doar un an înainte de ridicarea la putere a lui Adolf Hitler, Albert Einstein îl întreba într-o scrisoare pe Sigmund Freud, cel mai cunoscut psiholog al vremii: „Există vreo cale prin care să scăpăm lumea de ameninţarea războiului?”

Dacă un vecin musulman nu l-ar fi sunat să îi spună ca nu care cumva să deschidă, Abanoub Ishak, un tânăr egiptean de 19 ani care muncea în Libia, ar fi sfârșit, asemenea prietenilor lui, mort.

Experienţa omului pe pământ este una a durerii. Căderea în păcat a însemnat că Adam și Eva au atras asupra fiecărui om care se naște rușine și frică, trudă, suferinţă, dependenţă faţă de oameni, o luptă constantă cu puterea păcatului și promisiunea morţii, care poate veni în orice clipă. Creştini fiind, nu punem la îndoială...

Furtuna din paharul nostru cu apă, numită controversa legată de ora de religie, a scos la iveală frământări și dezbateri nu doar despre justeţea completării unui formular, ci și despre rolul și scopul religiei în viaţa copiilor.

Ne plac certitudinile, pentru că ne fac să ne simţim protejaţi. Însă consecinţele certitudinilor greșite lovesc mai tare decât imprevizibilul.

Într-o democraţie pe care mulţi o admiră, televiziunea britanică Channel 4 alimenta coșmarurile antiimigranţilor cu documentarul „Vin românii“, care, în cuvintele ambasadorului român la Londra, prezintă doar aspectele negative izolate şi nereprezentative pentru comunitatea românească. Până și acolo unde există civilizaţie, dezvoltare, libertate și internet, este pueril să ne imaginăm că nu se mai practică...

Declaraţia recentă de pe Facebook a lui Dalai Lama a contrariat o lume întreagă. Titlul din presă era: „Dalai Lama, pe Facebook: «Religia nu mai este adecvată»”. Așadar renumitul călugăr budist, cu greutatea vorbelor unei autorităţi religioase recunoscute pe plan mondial, pare să abandoneze religia, orice fel de religie.

O vedem în filme, o citim în poveștile moderne pentru copii și o auzim în cântecele romantice: dragostea este cel mai frumos, cel mai de dorit și cel mai preţios bun al omului. Mulţi spun că, dacă este ceva ce poate salva lumea de sine, atunci aceea este dragostea. Dar cum se face că tocmai...

Mă aflam alături de un tânăr creștin care înjura de Dumnezeu și de Christos și rostea cuvinte asupra cărora mi-am dat seama că nu are niciun fel de control, pe lângă furia lui pe un cal care refuza să înţeleagă românește.

Atacul condus de membri al-Shabaab asupra Universităţii Garissa, din Kenya, soldat cu 148 de morţi, sau recenta ucidere a 30 de creștini etiopieni de către gruparea Stat Islamic, ultimele din seria atrocităţilor inimaginabile comise de organizaţiile teroriste, provoacă noi luări de poziţie împotriva fundamentalismului religios, în special islamic, și a legăturii sale cu terorismul. Nu...

Minciunile care le sunt servite deopotrivă ucrainenilor și rușilor alimentează fiecare tabără cu ură infinită faţă de cealaltă.

Mai vorbește Dumnezeu ca în timpurile biblice? Aș putea să-L întreb pe Dumnezeu cu privire la situaţia mea particulară?

Cât poate să încapă într-o viaţă de om? Lilya Wagner abia împlinise zece ani când a ajuns refugiată de război și participantă la misiunea familiei sale. Trăise pe trei continente și vorbea patru limbi. Învăţa să cânte la pian și făcea planuri să înfiinţeze un orfelinat în Bolivia.

„«Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel (...) şi mă vor întreba: ’Care este Numele Lui?’, ce le voi răspunde?» Dumnezeu a zis lui Moise: «Eu sunt Cel ce sunt.»“ (Exod 3:13-14) Doar Dumnezeu ar fi putut să poarte un astfel de nume. Eu nu pot spune despre mine că sunt cel ce...