Milenialii la locul de muncă

Născută în 1986, am considerat mereu că generaţia mea a venit pe lume prea târziu pentru a mai schimba în vreun fel societatea. Marile revoluţii sociale au avut deja loc, roata a fost de mult inventată, iar nouă nu ne-a rămas decât să trăim în lumea schiţată de părinţii noștri.

Povara unei generaţii

„Tinerii din ziua de azi. Cine să-i înţeleagă?” este o replică de care nicio generaţie nu a scăpat. Totuși se poate ca generaţia milenialilor, sau generaţia Y, să o fi auzit mai mult ca altele. Descriși ca naivi, narcisiști, egoiști, imaturi, leneși etc., tinerii care se maturizează în lumea post criză economică sunt totodată o...

Alimentaţia și performanţele intelectuale

Nivelul de energie, atenţia și performanţele intelectuale și academice sunt influenţate de obiceiurile alimentare. Alimentaţia corespunzătoare contribuie la performanţele unui creier ager, cu o capacitate sporită de memorare.

Labirintul

Am petrecut weekendul trecut într-un grup format majoritar din tineri familiști gata să treacă de pragul celei de-a doua vârste. Pe lângă ei, erau însă și câţiva copii, adolescenţi și bunici. Oameni din toate colţurile României plecaţi din ţară să-și croiască singuri un alt drum. Un buchet de vieţi pe care l-am descoperit apoi capabil...

Înapoi în Eden, cu Donald Trump

Donald Trump a promis să schimbe America și să o facă „măreaţă, din nou”. Erorile politice ale ultimilor ani ar urma să fie rectificate prin întoarcerea la o stare de lucruri mai veche și, neapărat, mai bună.

Retrospectiva lunii februarie

Mitinguri cu miză naţională și internaţională, summituri și întâlniri diplomatice, ofensive semnificative împotriva Statului Islamic și revenirea în actualitate a problemei refugiaţilor au captat atenţia internaţională în luna februarie.

Gândesc critic, deci exist

Un fotbalist celebru declară presei: „Suntem orgolioși de reușita noastră sportivă.” Un domn mai vârstnic îi oferă locul său la birou unei colege, care îi spune: „Mulţumesc, nu vă obosiţi!” Un admirator îi mărturisește celei pe care o admiră: „Mi-am dat seama care e problema ta: ești romantică și vrei exclusivitate.”

Nesfântul graal – Goana după stima de sine

Când a murit mama ei, jurnalista americană Anneli Rufus a avut o revelaţie. Oricât de extraordinar ar fi, un om care crede că nu are niciun merit în viaţă va duce o existenţă profund nefericită, îndurerându-i nenecesar și pe cei din jur.

Sunt un om bun, de ce mi-ar mai trebui credinţă?

Unele dintre cele mai surprinzătoare statistici fac referire la moarte și la cauzele ei. Se pare că mai mulţi oameni mor în accidente petrecute în bucătărie decât în accidente de avion, că alcoolul, tutunul și drogurile distrug cu mult mai multe vieţi decât războaiele și că mai mulţi oameni mor din cauza încăpăţânării decât din...

Selfie cu iubirea

În fiecare februarie, kitschul își dă întâlnire cu iubirea în faţa unei tarabe cu flori de plastic. Își fac un selfie corespunzător, noi îl privim, apoi ne dăm seama că nu prea mai distingem personajele.

Oglinda lui Hitler

A șaptezecea aniversare a încheierii celui mai recent război mondial a intensificat eforturile pentru înţelegerea acestei tragice istorii. Într-o perioadă în care se acumulează noi tensiuni politice, economice și religioase între diferite naţiuni, iar lideri politici mondiali nu ocolesc în discursul lor referiri la o posibilă confruntare, este nevoie să ne gândim serios la propria...

Fără geamandură. Cine nu are repere, să nu-şi inventeze

Niciun alt lider de stat nu a militat vreodată pentru drepturile homosexualilor aşa cum a militat fostul preşedinte american, Barack Obama.

Cum rămâne cu ipocrizia?

Vai-urile lui Iisus nu sunt rostite primordial în dreptul unor păcate cum ar fi hoţia, desfrâul sau crima, de care, de multe ori în chip făţarnic, ne arătăm noi așa de îngroziţi! Vai-urile Lui se îndreaptă tocmai împotriva ipocriziei[1], o formă de poluare sufletească la care, adesea, ne raportăm, inconștient sau nu, râzând sau zâmbind...

Retrospectiva lunii ianuarie

A început era Trump în SUA și în lume La 5 zile după intrarea în anul 2017, oficiali ai serviciilor de informaţii americane afirmau că...

Terorismul, o poveste cu multe feţe

O femeie din Marea Britanie, care se întorcea din luna de miere petrecută în Turcia, a fost interogată de poliţie după ce personalul din...

ISIS: Ridicare, consolidare și prăbușire?

Așa-zisul Stat Islamic (SI) s-a ridicat ameninţător în conștientul global deja de doi ani și jumătate, de la cucerirea Mosulului, în 2014. A apărut...

Antibiotice la mâna a doua

Suntem tentaţi să credem că majoritatea antibioticelor sunt distribuite către oameni prin farmacii și spitale. Realitatea însă este surprinzătoare.

Informarea reală este dialog

Colegilor din redacţia Semnele timpului le solicit minimum 3 surse pentru știri și minimum 2 cărţi pentru subiectele de analiză: una pro și una contra. Într-un proces normal, din lectura primelor două cărţi se va naște dorinţa de a căuta încă două, cel puţin, pentru ca distincţiile să fie mai clare. După aceea se va...

Antipapismul: realism sau paranoia? (III) Idolul și semnul „fiarei”

De la comentariile mass-media despre religia și opiniile doctorului Ben Carson și de la criteriile învăţaţilor privitoare la identitatea lui Antihrist, studiul nostru a analizat în două articole precedente („Ben Carson, papa, SUA și Antihristul” și „Antihristul”) posibilitatea scandaloasă ca Antihristul apocaliptic să fie chiar papalitatea, axa creștinismului istoric.

Strictul nenecesar. Superstiţii vechi și noi, la români

Ne-am obișnuit să ne mândrim cu reflexia statistică a credinţei românești. Însă cele 96,5 procente de români care cred în Dumnezeu ascund un apetit insaţiabil pentru născociri magice, a căror aparenţă de medievalism ar trebui să ne dea de gândit.

„Scriu zâmbind și probabil de aceea oamenilor le place ce scriu”

Probabil că au trecut 15 de ani de atunci, dar de când am citit primele articole ale lui Nathan Brown am fost frapat de concizia și de francheţea scrisului său, de curajul cu care lua în discuţie prejudecăţile și superficialitatea din religie și de naturaleţea cu care își invita cititorii să trăiască o viaţă spirituală...