Un singur stomac și o mulţime de motive să nu-l umplem până la refuz
Cum ar fi să mănânci 8,6 kilograme de alimente la o singură masă? Deși pare absurd să încerci să înghesui în stomac o cantitate atât de uriașă de mâncare, „experimentul” a fost făcut în 1981 de un fotomodel londonez în vârstă de 23 de ani.
Dacă șunca tip bacon poate ucide, de ce o mai mâncăm?
Studii efectuate în decursul a zeci de ani demonstrează că substanţele chimice folosite pentru producerea șuncii tip bacon provoacă apariţia cancerului. O investigaţie The Guardian dezvăluie strategiile adoptate de industria cărnii pentru a convinge totuși consumatorii că șunca este sănătoasă.
Știi ce cumperi? Înșelăciunile de la raionul de lactate
Un control al inspectorilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a descoperit multiple nereguli în ceea ce privește laptele și produsele lactate comercializate pe piaţa din România. În urma acţiunii a fost dispusă scoaterea din circuitul consumului a circa 500 de kilograme de produse „improprii consumului uman” și oprirea temporară a comercializării a circa 15...
Studiu Harvard: Jumătate din cazurile de cancer ar putea fi prevenite
Dacă oamenii ar adopta un stil de viaţă sănătos, atunci jumătate din totalul deceselor provocate de cancer și aproape jumătate din toate diagnosticele de cancer ar putea fi prevenite, potrivit unui nou studiu realizat de Școala de Sănătate Publică de la Harvard.
Poţi să fii și tu flexitarian
În cursa pentru salvarea planetei nu ducem deloc lipsă de invitaţii la adoptarea de diverse regimuri alimentare cu un impact cât mai redus asupra creșterii temperaturii globale. Dieta vegetariană este de departe cea mai menţionată, fiindcă elimină cu totul din ecuaţie fermele industriale de creștere a animalelor pentru carne, ouă și produse lactate, care au...
Surplusul de kilograme, un inamic pentru creier
Mult timp, obezitatea a fost percepută ca o maladie care afectează doar indicele de masă corporală. Până și experţii au acordat prea puţină atenţie modului în care surplusul de greutate ar putea afecta performanţele creierului. Un studiu recent ar putea să îi îngrijoreze pe cei care s-au acomodat cu kilogramele acumulate. Creierul nu scapă de...
Măsuri extreme pentru prevenirea obezităţii
Efectele unui regim alimentar nesănătos sunt mai nocive decât cele cauzate de ţigări, susţin reprezentanţii organizaţiilor Consumers International (CI) și World Obesity Federation (WOF). De aceea, ei fac un apel pentru înăsprirea reglementărilor din industria alimentară, după modelul restricţiilor impuse în cazul produselor din tutun.
Tribul cu inimi sănătoase, o lecţie pentru lumea „civilizată”
Membrii unui trib din America de Sud, cu un stil de viaţă foarte activ, au cele mai sănătoase artere coronariene dintre toate populaţiile studiate. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători din Statele Unite și publicat recent în jurnalul medical The Lancet.
Ce alimente ar trebui să consumi ca să te simţi plin de energie
Atunci când te simţi epuizat şi nu mai ai energie, poate cea mai la îndemână soluţie este ceaşca de cafea sau ciocolata. Există, însă, alternative mult mai sănătoase şi mai eficiente la care poţi apela.
Trei greşeli pe care le fac vegetarienii
Atât consumul de alimente nesănătoase cât şi consumul celor sănătoase în cantităţi greşite sau combinaţii nepotrivite pot avea efecte nedorite asupra organismului şi stării de sănătate.
Documentar PBS: Adventiștii de ziua a șaptea și sănătatea
Un scurt reportaj difuzat de televiziunea de stat americană, PBS, prezintă vegetarianismul ca secret al longevităţii, practicat simplu și eficient de adventiștii de ziua a șaptea. Vă invităm să urmăriţi reportajul și să citiţi transcrierea lui în limba română.
Fermele industriale, printre cele mai mari atrocităţi ale modernităţii
În 2009, existau 1,6 miliarde de păsări sălbatice în Europa. În același an, Europa a crescut 1,9 miliarde de găini pentru consum. Anul 2018 marchează primul an în care populaţia de porci din Spania a întrecut populaţia de oameni, cu 3,5 milioane. În ultimii 50 de ani, la nivel global, cantitatea medie de carne pe...
Carnea roşie scurtează viaţa. De unde să ne luăm proteinele?
O dietă bogată în carne roşie (carne de vită, de porc, de vânat, de oaie) poate scurta speranţa de viaţă, avertizează o echipă de cercetători de la Harvard Medical School. În urma unui studiu efectuat pe mai mult de 120.000 de persoane, cercetătorii au semnalat că persoanele care consumă de carne rosie prezintă un risc...
Obezitatea, „încurajată” de criticile din copilărie
Indiferent dacă sunt menite să încurajeze o schimbare pozitivă, ori sunt doar afirmaţii batjocoritoare, criticarea fetiţelor de numai 10 ani pentru greutatea lor corporală poate avea efecte devastatoare asupra sănătăţii lor mai târziu în viaţă, au observat experţii de la Universitatea din California, Los Angeles și Santa Barbara.
Cum să nu ai o dietă vegetariană mai nesănătoasă decât una omnivoră
„Este posibil să fii vegetarian, dar să ai o stare de sănătate foarte proastă”, a declarat Frank Hu, cercetător la Școala de Sănătate Publică a Universităţii Harvard. Reputatul om de știinţă a ţinut un discurs în deschiderea Congresului de Nutriţie Vegetariană, organizat recent de Spitalul Universitar Loma Linda, SUA.
Dieta care îţi păstrează inima sănătoasă
Bolile de inimă au devenit atât de frecvente în ultima vreme, încât nici tinerii nu mai sunt scutiţi de ele. Alimentaţia joacă, fără îndoială, un rol foarte important în sănătatea inimii. Iar anumite diete pot preveni bolile de inimă și pot scădea tensiunea pentru bolnavii hipertensivi.
Câte cuburi de zahăr conţin 10 alimente sănătoase?
Conform Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru prima dată în istoria omenirii, bolile cronice cauzate de dietă (precum afecţiunile cardiace, diabetul şi cancerul) ucid mai multe persoane decât bolile infecţioase. Cele mai recente date arată că 35 de milioane de persoane mor anual din cauza acestor afecţiuni.
Mai puţină carne consumată, mai multe beneficii
Reducerea până la renunţare a cantităţii de carne din dietă poate aduce multiple beneficii atât pentru sănătatea ta, cât și pentru mediul înconjurător. Iată doar câteva motive care te pot determina să faci o schimbare în regimul alimentar.
De ce să devii vegetarian part-time
Pentru cei obișnuiţi să mănânce zilnic carne, excluderea definitivă a acesteia din dietă poate fi o tranziţie dificilă sau chiar imposibilă. Așa a fost și în cazul lui Graham Hill, fondatorul platformei eco Tree Hugger, care, deși își dorea să devină vegetarian, a amânat timp îndelungat renunţarea la produsele animale. Într-un final, a găsit compromisul...
Studiu: Demenţa poate fi prezisă cu 10 ani înainte de apariţie
Demenţa este o cauză majoră de dizabilitate pentru cei mai mulţi adulţi de vârsta a treia din întreaga lume, iar, potrivit specialiștilor de la Universitatea din Copenhaga, Danemarca, până în prezent nu se cunosc tratamente cu rol în eradicarea bolii. Tratamentele actuale doar pot încetini progresul bolii.
Cât de periculoasă este margarina?
Recent, declaraţiile unui cunoscut jurnalist român, având drept ţintă o mare sportivă româncă, cel puţin la fel de bine cunoscută, declanșau un scandal mediatic care a reînviat o dezbatere probabil necesară: cât de sănătoasă este margarina?





























