Ce poate face biserica pentru enoriașii afectaţi de demenţă
Persoanele care suferă de demenţă și îngrijitorii acestora au nevoie de tot sprijinul congregaţional pe care-l pot primi, afirmă experţii și organizaţiile care se ocupă de sprijinirea acestei categorii de pacienţi.
Tinereţe fără de bătrâneţe și moarte fără de moarte
Experimentele criogenice pe oameni, mai degrabă subiect pentru cărţile și filmele SF, sunt la un pas de realizare. O echipă de chirurgi din Pennsylvania a anunţat că este pregătită pentru a transforma știinţifico-fantasticul în realitate.
Ce caută Iisus la El acasă?
O rochie neagră, un ruj roșu aprins și un anumit tatuaj pe mână. Doar de aceste trei lucruri aș fi avut nevoie pentru a participa la petrecerea de lansare a cosmeticelor Kat Von D, care a avut loc acum câteva zile în Biserica Anglicană din București.
Studiu: Proteinele animale și vegetale nu sunt identice
Proteinele animale și vegetale nu sunt identice, se arată într-un studiu realizat de cercetători din California și Franţa. În timp ce proteinele de origine animală sunt asociate cu un risc crescut al bolilor de inimă, proteinele din nuci și seminţe sunt benefice pentru menţinerea stării de sănătate a inimii, au constatat experţii.
Când viitorul nu mai încape în oglindă
Mai mult de o treime din întreaga populaţie a lumii se luptă cu problema kilogramelor în plus, potrivit celui mai recent raport întocmit de The Overseas Development Institute. Cifrele arată că ţările în curs de dezvoltare au înregistrat o creștere îngrijorătoare a numărului persoanelor supraponderale și obeze.
COVID-19: Cum să îi ajutăm pe copiii (dar și pe adulţii) care suferă de anxietate?
Chiar și în vremuri grele, există o mulţime de lucruri pe care le putem face acasă pentru a-i ajuta pe copii și pe adolescenţi să se simtă mai puţin îngrijoraţi.
Cutremur demografic în Japonia
De câte ori ţi s-a întâmplat să stai la serviciu după ce ţi-ai făcut treaba și teoretic s-a terminat și programul, doar pentru că ceilalţi mai stau și nu vrei să fii văzut ca „ăla” care pleacă primul acasă?
Ibuprofenul, factor de risc pentru bolile cardiovasculare
Experţii trag un semnal de alarmă cu privire la legătura dintre tratamentele cu antiinflamatoare nesteroidiene și creșterea riscului de infarct miocardic și de accident vascular cerebral.
Cele mai bune legume și fructe pentru păstrarea siluetei
Chiar și în cazul fructelor și legumelor, alimente asociate cu menţinerea unei greutăţi corporale normale, este important să știi pe care să le alegi pentru a-ţi păstra silueta sau pentru a slăbi.
Stigmatizat din cauza obezităţii
Dacă nu era de ajuns că obezitatea naşte probleme grave de sănătate, există şi o dimensiune socială a situaţiei. Deşi este adesea ignorată, aceasta se traduce, în cele mai multe cazuri, prin discriminare şi stigmatizare a persoanelor care se luptă cu kilogramele în plus.
Infarctul la femeile tinere ar fi putea fi nedureros
Unul dintre simptomele cele mai clare ale atacului de cord este durerea în piept. Dar conform unui nou studiu, în cazul femeilor tinere, nu este mereu valabil.
Cât de sănătos este să zâmbeşti
Atunci când viaţa ia o întorsătură nefericită, poate cel mai bun lucru pe care poţi să îl faci este să îţi menţii optimismul şi să... zâmbeşti. Pe lângă faptul că îţi îmbunătăţeşte sănătatea, acest gest te ajută să faci faţă mult mai uşor problemelor apărute. Află mai multe despre puterea zâmbetului în faţa situaţiilor negative.
Erorile medicale sunt a treia cauză de deces în SUA
Povești de groază despre diagnostice greșite, asistente care încurcă tratamente, chirurgi care nu sunt atenţi în sala de operaţii și altele au umplut titlurile ziarelor în ultimii ani. Oamenii își pierd rapid încrederea în sistemul medical și medicii se simt vizaţi în mod nedrept. Și, câteodată, așa și este. Greșelile unui om nu pot fi...
Cum afectează sărăcia creierul uman
Sărăcia se perpetuează singură în moduri pe care oamenii de știinţă abia încep să le descopere. Deși pentru cei mai mulţi dintre noi este tentant să credem că sărăcia ar fi un rezultat al deciziilor nefericite, există tot mai multe dovezi care indică spre faptul că tocmai lipsa banilor este cea care ne afectează în...
Neurobiologie – lipsa unei figuri paterne afectează creierul
Lipsa influenţei educative a unui tată, în perioada copilăriei, poate duce la dezvoltarea unor tipare comportamentale defectuoase, a unor abilităţi sociale precare și poate genera chiar defecte neuronale, susţin autorii unui studiu publicat luna aceasta în jurnalul Cerebral Cortex și citat de Christian Post.
De ce nu mai fac copii tinerii din generaţia 20+?
Una dintre marile provocări ale societăţilor contemporane occidentale este decizia familiilor tinere de a amâna naşterea primul copil. În timp ce tinerii din generaţia anterioară deveneau părinţi la 20 şi ceva de ani, acum vârsta este în jur de 30 de ani. Iar repercusiunile sunt cât se poate de serioase.
COVID-19: Un leac de singurătate
Deschid fereastra și amușin aerul, încercând să ghicesc previziunile acestui început de aprilie. În jur plutesc, amestecate, miresme și miasme deopotrivă, e greu să...
Ce cancere se vindecă prin chimioterapie?
Un test de laborator a scos la iveală o metodă prin care pacienţii bolnavi de cancer pot afla dinainte dacă merită să opteze pentru cura de chimioterapie pentru a se vindeca, scrie Technology Review.
La 102 ani, nu își poate imagina viaţa fără pantofii de alergat
La o vârstă la care alţi oameni se pregătesc să își încheie viaţa, Fauja Singh a început una nouă. Aproape de 90 de ani se simţea mai mult mort decât viu, după ce soţia și unul dintre fiii săi au decedat. Atunci a început să alerge, iar acum, la 102 ani, nu își poate închipui viaţa...
Studiu: ţigările electronice deteriorează celulele stem ale creierului
Ţigările electronice, promovate în special în rândul tinerilor și al femeilor însărcinate, generează un răspuns de stres din partea celulelor stem, care sunt de o importanţă critică pentru creier, arată o echipă de cercetători de la Universitatea din California, campusul Riverside.
Studiu: Oamenii darnici trăiesc mai mult
Dintotdeauna s-a spus că este mai ferice să dai decât să primeşti, dar acum ştiinţa demonstrează că beneficiile nu se limitează doar la mulţumirea sufletească, ci implică şi sănătatea fizică.
























