Emoţia care te ajută să fii sănătos
Aceeași emoţie în virtutea căreia vibrezi când asculţi muzică bună sau când te afli în faţa unui peisaj sublim este cea care îţi aduce numeroase beneficii pentru sănătate, potrivit unui studiu publicat în jurnalul Emotions.
Cum să ai o minte „în formă”?
Toţi ne dorim să fim „în formă” din punct de vedere fizic şi, pentru aceasta, căutăm tot felul de metode, care mai de care mai promiţătoare sau mai revoluţionare. Și mintea are nevoie de exerciţii pentru a se menţine în formă, iar cele găsite de cercetători sunt surprinzătoare.
GfK: Cele mai practicate obiceiuri sănătoase
Odihna primează în topul mondial al celor mai practicate obiceiuri esenţiale pentru menţinerea sănătăţii, potrivit celui mai recent studiu GfK.
Alimente-vedetă ale lunii iulie
Vara aduce cu sine o mulţime de fructe şi legume delicioase şi benefice pentru sănătate, iar luna iulie este un adevărat răsfăţ, atât pentru papilele noastre gustative, cât şi pentru întregul organism. Află care sunt super-alimentele acestei luni.
9 mituri legate de cancerul la sân şi realitatea aferentă
La fiecare trei minute, o femeie este diagnosticată cu cancer mamar. Rata de supravieţuire depășește 95%, atunci când boala e depistată din vreme.
Trecutul, prezentul, viitorul și legătura lor cu fericirea
Când vine vorba de psihoterapie, mulţi oameni își imaginează o canapea pe care clientul se așază pentru a-și răscoli cele mai urâte amintiri din trecut. Wall Street Journal raportează însă despre o metodă diferită de abordare, una care se concentrează pe prezent și viitor pentru a-i ajuta pe oameni să fie...
Studiu: un singur antrenament intens poate îmbunătăţi memoria vârstnicilor
Chiar și o singură rundă de 20 de minute de exerciţii fizice intense poate provoca schimbări semnificative în modul de funcţionare a creierului, iar schimbările imediate oglindesc rezultatele care vor fi obţinute după trei luni de exerciţiu fizic regulat, potrivit unui studiu preliminar prezentat în martie la întâlnirea anuală a Societăţii de Neuroștiinţe Cognitive.
De ce slăbeşte consumul de droguri motivaţia
Formă de refugiu din realitate, simplă distracţie sau obicei preluat din anturaj, consumul de droguri afectează în profunzime vieţile consumatorilor, care ajung la o degradare fizică şi psihică aproape ireversibilă.
O nouă cale de atac în cazul dependenţei de alcool: ocitocina
O terapie promiţătoare în tratarea dependenţei de alcool ar putea urma după ce oamenii de știinţă au descoperit că hormonul neuropeptidic ocitocină blochează consumul sporit de alcool la cobaii dependenţi.
Pericolele fumatului la mâna a treia
Fumatul la mâna a treia, prin reziduurile provenite din fumul de ţigară și impregnate în suprafeţe, ar putea deteriora sănătatea, cauzând hiperactivitate, încetinirea vindecării rănilor sau probleme la nivelul ficatului și plămânilor, arată rezultatele unui studiu publicat în PLOS One.
Un studiu anunţă decoperirea unei trăsături a psihopaţilor, care i-ar putea reabilita
Psihopaţii nu sunt lipsiţi de empatie, ci mai degrabă sunt capabili să își „închidă" regiunea cerebrală care i-ar putea ajuta să simtă ce simte celălalt, arată un studiu publicat de jurnalul Brain și citat de BBC.
Consumul de Ginko Biloba, o pierdere de timp și de bani (studiu)
Nu prezervă memoria, nu ascute atenţia și nu îmbunătăţește capacitatea de a rezolva problemele. Cu aceste verdicte, reclamele la Gingko biloba au de dat niște explicaţii serioase... persoanelor sănătoase. Potrivit unui studiu efectuat la Universitatea din Hertfordshire, Gingko biloba nu are niciun impact asupra funcţiilor cognitive ale persoanelor sănătoase.
Știi ce mănânci? Alimentele modificate genetic din farfurie
„Toţi mâncăm produse modificate genetic astăzi, chiar dacă știm sau nu știm", declara fostul ministru al Agriculturii din cabinetul Ungureanu, Stelian Fuia, într-o emisiune a postului Pro TV. În jurul siguranţei consumului de OMG sunt vehiculate păreri împărţite, însă efectele acestor alimente asupra organismului sunt încă prea puţin cunoscute.
Apendicele, departe de a fi doar un organ nefolositor
Apendicele păstrează o rezervă de bacterii „bune" ce se găsesc şi în sistemul digestiv, protejând atât organismul de germenii nocivi, cât și flora bacterienă saprofită (localizată în tubul digestiv) indică un studiu, confirmând astfel rolul important al acestui organ des considerat nefolositor.
COVID-19: Trista șansă a persoanelor fără adăpost
Mesajul cel mai des întâlnit în ultima perioadă în contextul pandemiei este clar, dar totodată tulburător: „Stai acasă, rămâi acasă, lucrează de acasă!” Ce se întâmplă însă cu cei care nu au o casă?
Cum să nu te mai îngrași după ce ai slăbit
Să dai jos kilogramele în plus este o mare provocare. Să te menţii însă la greutatea ideală și să eviţi așa-numitul efect yo-yo, prin care te îngrași la loc după o dietă, este și mai dificil. Dar nu imposibil, atunci când adopţi obiceiurile potrivite, atât în timp ce faci eforturi pentru a slăbi, cât și...
Sănătatea creierului, o cheie a vieţii fericite
Poate fi simplu sau complicat să găsim și (mai ales) să aplicăm strategii de creștere a nivelului de fericire. Cert este însă că, în această eternă și mereu actuală discuţie despre ceea ce ne face fericiţi, sănătatea creierului nu este un subiect care poate fi pus între paranteze.
Risc real de cancer la adolescenţii care utilizează ţigări electronice
La apariţia pe piaţă a ţigărilor electronice, acestea au fost promovate ca o alternativă sănătoasă la tutun. Un studiu demontează această idee, arătând că și e-ţigările pot provoca apariţia cancerului.
Cum reduci nivelul colesterolului fără pastile
În exces, colesterolul poate cauza grave probleme cardiace, precum un infarct sau un accident vascular cerebral. Iată câteva metode prin care îţi poţi reduce nivelul colesterolului în mod natural.
3 motive bune pentru a face sport
Durerile musculare, oboseala, puţinul timp liber pe care îl avem la dispoziţie sau chiar lenea sunt doar câteva motive pentru care neglijăm activitatea fizică, cu toate că aceasta este unul din lucrurile de bază care ne menţine sănătoşi, energici şi plini de viaţă.
5 metode naturale de a-ţi întări sistemul imunitar
Eşti condamnat să faci gripă în fiecare iarnă? „O fărâmă de prevenţie valorează cât tot leacul”, spune profesorul de microbiologie şi patologie, Philip Tierno, de la Centrul Medical Langone.























