Decesele din cauza bolilor hepatice provocate de alcool au crescut alarmant
Decesele cauzate de afecţiunile hepatice generate de consumul de alcool au crescut alarmant în ultimii ani în Statele Unite, potrivit unui studiu publicat în British Medical Journal. Decesele cauzate de ciroza în stadiu avansat au crescut cu 65% între 1999 și 2016, iar decesele cauzate de cancerul la ficat s-au dublat, potrivit studiului.
Lupta cu boala Alzheimer, o luptă pentru acum
„El nu mai este omul pe care îl știam eu.” Așa își începe confesiunea Sabina Shalom, al cărei soţ a fost diagnosticat cu boala Alzheimer. Femeia, ajunsă la o vârstă respectabilă, spune că totul a început cu niște subiecte serioase de ceartă: „Iar a uitat să plătească facturile!”, „Poftim, acum a pierdut actele!”.
Fumatul pasiv predispune copilul la afecţiuni pulmonare cronice la vârsta maturităţii
Chiar și adulţii care nu fumează au un risc crescut de deces provocat de afecţiuni pulmonare grave dacă au crescut cu părinţi fumători, conchide un studiu realizat de Societatea Americană de Cancer.
Ahile, pisica „paranormală” de la Cupa Mondială 2018
Dacă cineva credea că gândirea magică și superstiţia au fost demult îngropate în istoria Europei, nu are decât să se uite la pisica „paranormală” Ahile în jurul căreia rușii au organizat un eveniment public de „ghicire” a câștigătorului Cupei Mondiale la fotbal.
Epidemia concentrării pe propria persoană
Într-un timp caracterizat de neliniști, nesiguranţe și anxietate cvasigeneralizată, manierele în care înţelegem să avem grijă de viaţa noastră emoţională și de sănătatea noastră mintală îmbracă tot mai des forma unor tendinţe care vin și pleacă în valuri, multe luând cu ele banii, timpul și speranţele noastre și lăsându-ne într-o stare cel puţin la fel...
Descoperirea care prelungește viaţa
Cu toţii suntem de acord că trăim într-un mileniu al vitezei. Alergăm nu doar după lucruri materiale, ci și după sănătate. Mulţi sunt dispuși să își schimbe silul de viaţă și să renunţe chiar la plăceri ocazionale pentru recuperarea unei sănătăţi irosite.
Insomnia se asociază cu un risc crescut de atac de cord și AVC
Persoanele care suferă de insomnie au un risc mai mare de accident vascular cerebral, infarct miocardic sau alte afecţiuni cardiovasculare, potrivit unui studiu al cercetătorilor chinezi, publicat în jurnalul medical Neurology.
O revoluţie care nu mai poate aștepta – obiceiurile alimentare
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, braţul Organizaţiei Naţiunilor Unite care se preocupă cu starea de sănătate pe glob de 60 de ani, tocmai a declarat război celui mai periculos tip de grăsimi alimentare – grăsimile trans artificiale. Miza? Să salveze 500.000 de vieţi anual.
Dacă șunca tip bacon poate ucide, de ce o mai mâncăm?
Studii efectuate în decursul a zeci de ani demonstrează că substanţele chimice folosite pentru producerea șuncii tip bacon provoacă apariţia cancerului. O investigaţie The Guardian dezvăluie strategiile adoptate de industria cărnii pentru a convinge totuși consumatorii că șunca este sănătoasă.
Senzaţie pe teren, inspiraţie în afara lui: Jeremy Lin
Exemplul lui Jeremy Lin arată că lumea plină de bani a baschetului profesionist nu înseamnă doar maşini, bijuterii, petreceri, ci şi suferinţă şi sacrificii. Practic, condiţiile sale de viaţă sunt printre cele mai umile. Potrivit datelor GSP, Lin e plătit anual cu 800.000 de dolari, unul dintre cele mai mici salarii...
Cum se pot arde mai multe calorii, mai repede
De câţiva ani, cercetătorii au anunţat descoperirea unui nou tip de grăsime care poate să ardă caloriile și să menţină nivelul de zahăr din sânge constant. Vestea ar fi că s-ar putea să existe o cale de a transforma grăsimea albă, rea, în această grăsime brună, bună.
Preferinţele noastre culinare distrug planeta
Cu toate că reprezintă un infim procent de numai 0,01% dintre toate formele de viaţă de pe Pământ, omenirea, de la începuturile ei și până în prezentul celor 7,6 miliarde de locuitori ai planetei, a cauzat dispariţia a 83% dintre mamiferele sălbatice și a aproximativ 50% dintre plante, concluzionează o evaluare extinsă a Institutului Știinţific...
Cui îi pasă de noi
De cele mai multe ori, nu e uşor să faci primul pas şi să începi o relaţie cu cineva.
Lideri creştini atrag atenţia asupra spiritualităţii la modă
„A fi spiritual este la modă", afirmă Dr. Jonathan Lamb, conducătorul organizaţiei Langham Partnership International, citat de Christian Post. Dr. Lamb confirmă însă că, în ciuda faptului că foarte mulţi oameni sunt fericiţi să se declare spirituali, în lumea noastră vedem mai degrabă „o spiritualitate confuză". Afirmaţia a fost făcută la convenţia biblică Keswick din...
Implantul electric redă mobilitatea persoanelor paralizate
Un grup restrâns de pacienţi au fost capabili să meargă din nou, după ce au primit un implant cu un dispozitiv care stimulează electric măduva spinării.
Ţara cu „cei mai în formă oameni” din lume
S-ar putea să fie o surpriză pentru mulţi, însă ţara cu cei mai antrenaţi oameni nu este vreo ţară bogată, în care sălile de fitness sunt în plină glorie, ci o ţară săracă, în care oamenii își câștigă salariul prestând muncă fizică. Dar aceasta este doar o parte din explicaţia faptului că Uganda este naţiunea...
Obiceiul letal pe care îl practici zilnic
Tot mai multe studii avertizează asupra fatalităţii ascuns în spatele unui obicei pe care cei mai mulţi dintre noi îl practică ore în șir, în fiecare zi.
Cultura canapelei – Putem supravieţui fără sport?
„Eh, asta e bună! Doar nu a murit nimeni pentru că nu a făcut sport. Cu toţii ne mișcăm." Aceasta poate fi prima reacţie, aproape automată, atunci când citim un titlu care ne întreabă dacă în ziua de azi putem să ne așteptăm să trăim o viaţă lungă și sănătoasă fără să facem mișcare. Dar...
O bătrâneţe sănătoasă se construiește cu decenii bune înainte
„Dacă tinereţea ar ști, bătrâneţea ar putea”, spunea Cicero. Un adevăr reflectat de nenumărate studii, care arată că ajustarea stilului de viaţă la vârsta mijlocie (sau chiar mai devreme) favorizează tranziţia mai lentă spre o bătrâneţe mai sănătoasă
Tulburările de somn „ne micșorează creierul”
Calitatea somnului are un puternic impact asupra creierului, privarea de somn ducând chiar la diminuarea volumului cerebral, au descoperit experţii de la Universitatea Oxford.
Nebănuitele beneficii ale unei călătorii
Pentru cei mai mulţi, călătoriile sunt un sinonim pentru concediu. Studiile arată însă că excursiile aduc beneficii inedite pe multe planuri, dovedindu-se deopotrivă un exerciţiu eficient de dezvoltare personală și profesională și o metodă de îmbunătăţire a sănătăţii.

























