Drepturile omului

Drepturile omului

Cazul maghiar: Statul reglementează odihna de duminică

În Ungaria, duminica ca zi de odihnă va fi reglementată prin lege. Aceasta presupune ca agenţii comerciali să fie obligaţi să pună lacăt pe ușă în această zi. Cazul poate fi particularizat, însă implică o abordare generală, care ţine de dreptul la odihnă a angajaţilor. În această situaţie, legiferarea prin intervenţia statului este benefică?

Exerciţiu de civilitate

Aţi merge cu un autobuz al cărui șofer este un musulman aflat în postul Ramadanului? Un ministru din Danemarca e de părere că șoferul musulman pune în pericol viaţa celorlalţi, pentru că, fiind nemâncat, nu e în deplinătatea forţelor fizice când conduce autobuzul.

Un adolescent autist le-a dat bătăușilor lui o lecţie de toleranţă

Gavin Joseph, un adolescent diagnosticat cu sindrom Asperger (o tulburare din spectrul autist) a decis să nu depună nicio plângere împotriva unui grup de colegi de liceu care, enervaţi de felul lui „ciudat” de a se purta, l-au bătut până l-au lăsat lat, ca să „îi dea o lecţie”.

Esenţiale azi, 25 septembrie

Salariul minim pe economie crește la 2.050 de lei

Algoritmii care ne conduc viaţa

„Aceasta este America, ţara în care fiecare are dreptul la viaţă, la dragoste și la goana după faimă”, a spus memorabil Ryan Seacrest, în 2010, când era moderator la faimoasa emisiune American Idol.

Exonerat după 40 de ani de închisoare pe nedrept (video)

Iadul are multe feţe, iar una dintre ele este Penitenciarul Statului Ohio. Odată intrat acolo, poţi să îţi iei adio de la tot ce a însemnat pentru tine demnitate personală. Puţine lucruri se știu despre ce se întâmplă în spatele zidurilor acestei instituţii, însă unul dintre cele știute este că disciplina acolo este atât de...

Lupta pentru viaţă din maternităţile de stat

Jumătate dintre copiii născuţi prematur în România mor din cauza lipsei de echipamente care să îi ţină în viaţă.

Miracolul din Rwanda

Rwanda, cândva supranumită Elveţia Africii, a devenit un alt nume pentru genocid, pentru dezlănţuirea nimicitoare a urii și resentimentelor, pentru o manipulare criminală la scara naţională. Dar mai puţin cunoscut este miracolul iertării și reconcilierii între vrăjmașii de moarte din 1994.

Copţii, o comunitate prinsă într-un lanţ al persecuţiilor

Copţii revin în atenţia publică după ce, recent, mai multe persoane au fost ucise după explozia unei bombe în Catedrala ortodoxă coptă din Cairo, în timpul liturghiei. Catedrala reprezintă sediul papei ortodox copt.

Guvernul italian ia măsuri împotriva fenomenului „fake news”

Într-un efort de a preveni un posibil impact al știrilor false asupra alegerilor parlamentare din luna martie a acestui an, guvernul italian a creat un portal online unde oamenii pot raporta ceea ce li se pare a fi fake news.

Esenţiale azi, 21 iunie

România: în 2017, peste 800 de copii au fost părăsiţi în maternităţi și spitale

„Un timp întunecat pentru drepturile omului”- raportul Human Rights Watch 2019

Raportul anual al organizaţiei Human Rights Watch s-a concentrat încă din 1989, când a fost dat publicităţii, asupra statelor cu regimuri autoritare. Mai nou, în atenţia organizaţiei au intrat autocraţii și populiștii, dar și apărătorii democraţiei, care rezistă exceselor autocratice.

Cum își tratează China frica de internet

Putem fi intrigaţi de modul în care adevărul e distorsionat în societatea românească, în ciuda exploziei de informaţii și a accesului liber la ea. Cum ar fi arătat însă internetul dacă evenimentele din 1989 nu ar fi prăbușit comunismul? Răspunsul ar putea veni din modul în care China a îmblânzit forţa internetului, folosind braţele de...

Project Maramureș. Fotografie de grup cu România mioapă.

Din timp în timp, România își afișează consternarea (prin protestele cetăţenilor, declaraţiile instituţiilor și condeiul jurnaliștilor) faţă de evenimentele dramatice care au loc în propria-i curte, chiar dacă ele se derulează de ani și ani de zile, înainte ca să devină subiect de știre.

Lider de sindicat: Săptămâna de lucru de 4 zile este o ţintă realistă

Avansurile în tehnologie fac din săptămâna de lucru de patru zile o ţintă realistă pentru majoritatea angajaţilor până la finele acestui secol, a anunţat liderul Congresului Sindicatelor din Marea Britanie.

Șase copilași din Tanzania, uciși pentru ca „vrăjitorii” să le poată folosi mâinile

Corpurile neînsufleţite a 6 copii daţi dispăruţi în sud-vestul Tanzaniei în luna decembrie au fost găsite desfigurate sau dezmembrate în districtul Njombe. Autorităţile, care au arestat deja un suspect, spun că crimele au fost motivate de superstiţie.

Esenţiale de weekend

Referendumul pentru familie a eșuat

În UE, și democraţia merge cu două viteze

Germania. Cu toate acestea, sunt alte ţări europene unde extremele nu sunt evidente, dar ocupă deja puterea și abordează democraţia într-un stil iliberal. Pe această diferenţă în autenticitatea practicării democraţiei pare să se contureze o nouă falie de separare a ţărilor UE.

Traficul de carne vie, exemplificat de BBC prin drama unei românce

Pe fondul intensificării traficului de carne vie în Marea Britanie, BBC a difuzat un film documentar care are la bază povestea unei românce ce a fost răpită din Londra și dusă în Irlanda de Nord, unde a fost forţată să devină sclavă sexuală.

După ce Argentina a spus „nu“ avortului, mii de argentinieni spun „nu“ bisericii

Pe fondul protestelor masive pro- și anti-avort, care au arătat divizarea profundă a societăţii argentiniene pe această temă, senatorii au votat, în urmă cu o lună, împotriva legalizării avortului. Mii de persoane au găsit soluţia de a protesta împotriva implicării Bisericii Catolice în obţinerea acestui rezultat: apostazia.

Ţările democratice, trimise în banca acuzaţilor

Agresivitatea este o problemă nu doar a teroriștilor, ci a întregii societăţi umane. A spus-o foarte direct Hawking. A confirmat-o și Amnesty International. Raportul organizaţiei este chiar foarte sumbru. Nici România nu a scăpat de critici.