Educaţia sexuală în școală „promovează tehnica, nu castitatea”

De unde ar trebui copiii români să afle despre sex? Care e vârsta potrivită pentru a-i vorbi copilului despre sex şi care e cea mai bună metodă? Sunt întrebări legitime care își află un răspuns în primul manual auxiliar de educaţie sexuală creştină și care promovează „educaţia pentru castitate". ...

Săracii Bangladeshului – forţaţi să își vândă organele pentru a-și achita creditele

Pentru a-și plăti datoriile adunate din microcredite, Mohammad Akhtar Alam, un bărbat de 33 de ani din Bangladesh, a trebuit să își vândă rinichiul. În urma operaţiei, el a rămas parţial paralizat, cu o cicatrice de 38 de centimetri pe abdomen și în imposibilitatea de a mai munci. Aceeași soartă cruntă o au și alţi...

Românii „cu mâini mici”, o îngrijorare a Europei

O treime dintre tinerii infractori deţinuţi în Marea Britanie sunt străini, românii situându-se pe locul al doilea în rândul acestora, după somalezi, conform cotidianului The Sun. În Franţa, 2% dintre infracţiunile comise sunt atribuite românilor, iar aproape jumătate dintre delincvenţii români sunt minori, relatează Le Point.

Acordul, o artă ce merită deprinsă

Prin ferestrele largi ale apartamentului lor, lumina de după-amiază se prelinge lent, cuprinzându-i într-o aură caldă. Andreea răsfoiește broșuri de călătorii, în timp ce gândurile îi zboară la dosarele de la serviciu. Cu fiecare pagină, simte cum pragmatismul ei de avocat se ciocnește de dorinţa de a explora lumea alături de Daniel.

Rasismul bulgarilor faţă de romi, motivat cultural

Peste 2.000 de tineri bulgari au protestat la Plovdiv împotriva minorităţii rome, scandând lozinci precum „Nu vom uita, nu vom ierta" şi „Nu vrem să plătim pentru ţigani". Un cercetător american susţine că manifestările rasiste sunt influenţate într-o anumită măsură de mediul cultural.

Ce ar trebui să facem cu preconcepţiile?

Intrăm într-o cameră plină de oameni și din prima secundă tragem o concluzie cu privire la cum ne vom simţi în compania lor. Și, de multe ori, se întâmplă ce am intuit. Cum este posibil acest lucru?

Și după ce cresc, copiii săraci câștigă cu 26% mai puţin decât ceilalţi

Copiii care nu au parte de hrana și îngrijirea de care au nevoie vor menţine acest handicap de dezvoltare și mai târziu în timpul vieţii. Potrivit unui studiu publicat de prestigiosul The Lancet, copiii din medii defavorizate ajung să câștige în medie cu 26% mai puţin decât alţi oameni.

Un tablou cu Iisus a stârnit controverse în Statele Unite

O femeie din Montana a fost pusă sub acuzare după ce a distrus o lucrare de artă care Îl prezenta pe Iisus Christos în timpul unui act sexual. Katty Folden (56 de ani) a lovit tabloul cu o rangă, fiind arestată ulterior de poliţia din Loveland, Colorado. Femeia a condus 1.500 de km pentru a...

Miresele triste

Povestea Christinei Asima e tristă, dar deja clasică. Pentru adolescenta de 13 ani din Africa, viaţa de adult a început cu un an în urmă, când s-a măritat. Trebuia să o facă fiindcă, după ce mama ei și-a abandonat familia, nu mai avea cine să aibă grijă de ea și de fraţii...

China refuză predicile SUA despre drepturile omului

Guvernul chinez consideră că SUA nu are niciun drept să ţină lecţii de morală pe subiecte legate de drepturile omului. China dorește un „dialog bazat pe egalitate și respect reciproc, a declarat ministrul de externe chinez, Hong Lei, conform Reuters.

Studiu: Tindem să fim mai siguri pe noi decât e sigur

Pe lista erorilor de gândire, supraestimarea preciziei (sau încrederea excesivă în acurateţea convingerilor noastre) ocupă un rol mai important decât ne-am aștepta. Un studiu recent confirmă că supraestimarea preciziei personale este o formă răspândită și robustă de exces de încredere, generat, cel puţin în parte, de siguranţa nezdruncinată în propriile...

Fumatul pasiv predispune copilul la afecţiuni pulmonare cronice la vârsta maturităţii

Chiar și adulţii care nu fumează au un risc crescut de deces provocat de afecţiuni pulmonare grave dacă au crescut cu părinţi fumători, conchide un studiu realizat de Societatea Americană de Cancer.

Prima experienţă dă tonul întregii vieţi sexuale ulterioare

Mulţi sunt de părere că prima experienţă sexuală este, prin definiţie, ceva ce trebuie mai degrabă suportat, decât savurat.

Pasivitatea Bisericii Catolice costă între 15.000 și 130.000 de euro

Nu mai puţin de 131 de victime ale abuzurilor preoţești în Biserica Catolică din Austria au cerut despăgubiri în valoare de 15.000 până la 130.000 de euro, de persoană, a declarat Franz-Jakob Purkarthofer, purtătorul de cuvânt al organizaţiei „Victime ale violenţelor Bisericii”.

Topul celor mai fericite ţări din lume

Cea mai bogaţă ţară din lume nu are cei mai fericiţi locuitori, iar ţările cele mai fericite din lume nu se regăsesc în priorităţile emigranţilor. Concluziile se desprind dintr-un sondaj la nivel mondial realizat de Gallup, publicat vineri în Journal of Personality and Social Psychology.

Românii visează să devină miliardari peste noapte

Tot mai mulţi români îşi încearcă norocul la agenţiile loto şi la casele de pariuri sportive. De asemenea, mulţi caută să devină miliardari peste noapte participând la jocurile bingo televizate. Piaţa norocului a ajuns, în România, la 3.000.000.000 de euro.

Continuă șirul nefast al jurnaliștilor ruși uciși

Arkadi Babcenko, un cunoscut jurnalist rus de opoziţie și corespondent de război, a fost împuşcat mortal, în oraşul ucrainean Kiev, au anunţat autorităţile locale.

Adevăratul scop al vieţii

Am călătorit recent în Nepal. De multe ori, la întoarcerea dintr-o călătorie, simt o presiune să mă întorc cu povestiri interesante – experienţe-limită  și anecdote la care oamenii fac ochii mari și râd în hohote.

Relaţiile sunt mai importante decât ambiţia

Când s-a ivit ocazia să se mute la internatul din Louisiana, tânărul Rod Dreher a înţeles că e la un pas de visul lui de a părăsi Starhill-ul natal, plin de oameni intoleranţi și înguști la minte. Avea 16 ani când s-a hotărât să plece și să lupte pentru a deveni un...

De ce ne urăsc britanicii?

Am ajuns la sfârșitul unui an de campanie negativă, odioasă, „sub centură", proliferată de britanici împotriva românilor și bulgarilor. Indiferent de metodele folosite de canalele oficiale și neoficiale pentru a-i convinge pe englezi că românii nu se pregătesc să le invadeze ţara de la 1 ianuarie, situaţia rămâne neschimbată, exact după principiul „intră pe o...

Descoperirea secolului nostru: T = T

Motto: „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.“(Eclesiastul 3:1)