Noroc, ghinion și… cancer
Mulţi nu terminaseră încă de strâns resturile de pe masa de Revelion, aproape nimeni nu se reîntorsese la serviciu, politica era încă amorţită, iar jurnaliștii căscau de plictiseală pentru că pe 2 ianuarie aproape nu se întâmplase încă nimic.
Captivi între acele de ceasornic
Dacă în urmă cu aproape șapte decenii Hans Selye introducea noţiunea de stres în limbajul știinţific, astăzi conceptul a prins rădăcini solide în vocabularul nostru, invadând toate etajele cotidianului. O cauză frecventă a stresului, deși inegal distribuită între muritori, împletește suficiente fire în ţesătura ei complicată, pentru a nu putea fi evitată pe de-a-ntregul: relaţia...
Big Brother, Goliatul din faţa Comisiei Europene
Se împlineşte aproape un an de când Comisia Europeană a propus o reformă a normelor europene cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, norme ce datau din 1995. Însă subiectul este unul fierbinte, fiind dezbătut chiar şi la această dată, iar ajungerea la un acord pare mai dificilă decât oricând, în condiţiile în care...
Studiu: Femeile sunt mai religioase decât bărbaţii
Iisus, Moise, Buddha, Mahomed au fost cu toţii bărbaţi. Poate că și de aceea, cele mai multe culte religioase permit numai bărbaţilor să ocupe poziţii clericale. Partea surprinzătoare constă în faptul că femeile, totuși, sunt mai religioase decât bărbaţii, în special în creștinism, potrivit ultimului raport Pew Research.
Războiul Chinei cu Dumnezeu
Atunci când exercitarea controlului absolut asupra cetăţenilor este văzută drept singura cale spre progres, religia se prezintă ca o forţă retrogradă care trebuie oprită negreșit. Vechiul refren comunist este extrem de actual în Republica Populară Chineză, aflată permanent în război cu Occidentul și valorile lui, între care cea mai temută este creștinismul. Măsuri guvernamentale recente...
Cum a strâns un băieţel bani pentru salvarea prietenului său
Atunci când Dylan (6 ani) a aflat că prietenul său Jonah (7 ani) are o afecţiune hapatică rară, al cărei tratament costă un milion de dolari nici măcar nu a mai stat pe gânduri şi a căutat un mijloc prin care să-l ajute.
VIDEO: Dovada emoţionantă că altruismul sfidează orice limite
Evelyn a dus noţiunea de generozitate la un alt nivel. La aproape 98 de ani, ea demonstrează cu mult curaj că nimic nu poate sta în calea dorinţei de a-ţi ajuta semenii, nici vârsta și nici ce spun sau cred ceilalţi.
Copiii de azi sunt mai sedentari decât părinţii lor
Copiii din ziua de azi cu 15% mai puţin în formă faţă de cum erau părinţii lor la aceeași vârstă, susţin cercetătorii de la Universitatea din Australia de Sud, citaţi de Associated Press.
A murit „Mr Happy”, adventistul care aducea fericirea în Bermuda
Johnny Barnes, cunoscut mai degrabă ca „Mr. Happy”, a devenit un ambasador pentru micuţa insulă, obiceiurile sale zilnice făcând subiectul unui scurt documentar care a ajuns să fie cunoscut în toată lumea. Diviziunea Bisericii Adventiste din America de Nord a declarat că Barnes „a jucat un rol-cheie în a ajuta Biserica să prindă rădăcini...
Filmele pornografice „închid” porţiuni din creier. 1 din 4 copii români se uită la ele
Datele Centrului Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual - Focus arată că, în România, 29% dintre copii au fost expuşi imaginilor cu un conţinut sexual explicit, iar 24% au primit mesaje online cu conţinut pornografic, România înregistrând cel mai mare procent din UE în privinţa fenomenului de sexting.
S-a inventat verigheta care previne înşelatul
O companie a creat o verighetă care garantează că starea civilă a celui care o poartă va fi evidentă pentru toată lumea, în mod special pentru cei care vor să şi-o dea jos, cu scopul de a-şi înşela partenerul de viaţă.
Guvern regional din Elveţia interzice burqa și dă amenzi de 9.000 de euro
O lege care interzice purtarea portului tradiţional musulman în public a intrat în vigoare într-o regiune a Eveţiei și deja două persoane au încercat să protesteze, fiind imediat opriţi de poliţie și amendaţi.
Amazon.com „vinde conţinut ofensator” – teroare, ură şi violenţă
Gigantul Amazon.com a fost acuzat că face profit vânzând cărţi cu un conţinut ofensator, rasist şi cu subiecte periculoase, de la fabricarea de bombe la producerea de droguri, informează DailyMail.
Ben Carson și „prăjiturile otrăvite” pentru homosexuali
Dacă faimosul neurochirurg american Ben Carson va reuși să câștige simpatia electoratului care va vota la prezidenţialele din 2016, nu se știe încă. Ceea ce se știe însă este că, dacă o va câștiga, nu se va putea spune despre el că a fost ajutat de simpatia pe care o poartă comunităţii LGBT (Lesbiene, Gay,...
Pastile pentru vindecarea normalităţii
Nu dorm suficient, mănâncă prost, nu fac mișcare, nu petrec timp în aer liber și contactul vizual cu prietenii lor se rezumă la urmărirea profilului de Facebook. Se mai miră cineva că femeile, predispuse biologic la fluctuaţii de dispoziţie, sunt tot mai vulnerabile la depresie și anxietate?
De ce să îţi porneşti propria afacere?
Criza economică, sau dorinţa de independenţă financiară îi îndreaptă pe tot mai mulţi să ia în considerare demararea unei afaceri personale. La nivel european, românii par să fie primii care văd în antreprenoriat o șansă de a reuși în viaţă.
Gânduri toxice pentru relaţia de cuplu
Există multe lucruri care pot distruge relaţia de cuplu, însă printre acestea se află şi ceva mai greu de bănuit și de depistat: gândurile toxice.
Angajaţii, copleşiţi de „sindromul burn out"
Redresarea economică prea lentă are un impact major nu doar asupra ratei şomajului şi a programelor sociale, ci şi asupra angajaţilor, care sunt din ce în ce mai stresaţi şi mai obosiţi, sindrom de poartă numele de „burn out".
Retrospectiva marilor gesturi mici
Articolul de faţă conţine poveşti despre bunătate, curaj şi generozitate, care au demonstrat, prin simplitatea lor, că pentru a face bine nu este nevoie decât de o inimă deschisă la nevoile celorlalţi.
Singur (și fericit) – un statut tot mai frecvent în societatea modernă
Numărul persoanelor singure a crescut vertiginos în ultimele decenii în aproape 40% dintre ţările lumii. Deși unii se plâng de discriminarea economică la care sunt supuși, mulţi dintre cei care au ales acest stil de viaţă cred că sunt în posesia unui loz câștigător în alte segmente ale vieţii lor.
Ce spune profilul de Facebook despre tine
Informaţiile pe care le împărtășești cu prietenii de pe Facebook dezvăluie mai multe lucruri despre tine decât crezi sau poate chiar decât ai vrea să se știe.






















