15 ţări interzic femeilor să muncească fără acordul soţului
Dintre 143 de ţări analizate, 15 le interzic femeilor să lucreze dacă nu au acordul soţului, arată un raport al Băncii Mondiale, citat de AFP.
Ce să (nu) spunem atunci când ne cerem scuze
„Am greșit. Îmi pare rău” – aceste cuvinte pot avea efecte magice asupra unei relaţii în stare de avarie. Totuși, dacă nu reușim să manifestăm empatie, scuzele vor suna fals sau vor face și mai mult rău persoanei lezate.
Universităţile creştine prosperă datorită învăţământului la distanţă
Universităţile cu profil creştin sunt cu un pas înaintea universităţilor generaliste, atunci când vine vorba de învăţământ la distanţă, e de părere Richard Garrett, analist în domeniul învăţământului online, în cadrul grupului de consultanţă american Eduventures.
Fericirea care ne pune piedici
Trăim având convingerea că știm ce ne-ar face fericiţi. Știm că dacă am avea acea casă, diplomă, familie sau acel lucru la care am visat dintotdeauna am fi mult mai fericiţi. Dar dacă nefericirea și sentimentele de neîmplinire de acum vin tocmai din faptul că nu știm ce e fericirea?
(Mai mult decât) un moment de contopire
Ai încercat vreodată biscuiţii Melting Moment? Dacă nu, trebuie neapărat să îi încerci. Caută reţeta pe Google, fă o porţie și gustă! Vei descoperi că sunt incredibil de delicioși.
Prea mulţi sau prea lacomi? Un răspuns pentru suprapopularea planetei
„Bătălia pentru hrănirea întregii umanităţi este pierdută. În anii 1970 și 1980, sute de milioane de oameni vor muri de foame…Trebuie să introducem controlul populaţiei, pentru că acesta este singurul răspuns.” Deși par decupate dintr-o distopie, ideile de mai sus aparţin biologului Paul Ehrlich și au fost popularizate într-o carte cu un succes răsunător, Bomba...
Dumnezeul nedrept sau nedreptăţit?
Răsplata este un concept care ascunde o lume de bucurii, satisfacţii, emoţii plăcute și împliniri. Este corelată, de obicei, cu ceea ce facem, ce spunem, ce suntem etc. Este, prin urmare, expresia valorii sinelui în relaţie cu lumea care ne înconjoară. Răsplata poate fi însă umbrită de trăiri dureroase atunci când există o perioadă lungă...
Cursul de la Princeton care îi învaţă pe studenţi să fie altruiști
Când profesorul australian de bioetică Peter Singer a ajuns la Universitatea Princeton, miliardarul Steve Forbes a anunţat instituţia că își va retrage sprijinul financiar până când profesorul va pleca. Membrii comitetului administrativ al universităţii au refuzat să scindeze angajamentul luat faţă de controversatul filosof și au lansat astfel unul dintre cele mai populare cursuri din...
Primul kit de raportare a pornografiei infantile, din România
Centrul Român pentru Copii Dispăruţi „Focus" lansează azi primul kit de raportare a pornografiei infantile pe internet, din România.
Ce ar trebui să ştie un creştin despre depresie şi anxietate
De multe ori, depresia şi anxietatea sunt privite ca fiind două subiecte sensibile şi greu de abordat dintr-o perspectivă creştină, dar sunt din ce în ce mai multe persoane care suferă din această cauză, motiv pentru care ar trebui să ţinem cont de câteva aspecte importante ale acestor afecţiuni.
Iranianul condamnat la orbire ar putea scăpa
Iranianul care acum șase ani a orbit și a desfigurat o femeie pe care pretindea că o iubea, aruncându-i acid în faţă, ar putea scăpa de răzbunarea femeii. Deși judecătorii i-au permis victimei să îi aplice atacatorului câte 20 de picături de acid sulfuric în fiecare ochi, femeia spune că va...
VIDEO: Încurajările emoţionante ale copiilor cu Sindrom Down către o viitoare mamă
Când a aflat că bebelușul ei urmează să se nască cu Sindromul Down, o mamă a trimis un e-mail emoţionant către CoorDown, o asociaţie italiană pentru persoanele care suferă de această boală. Inspirată de cuvintele acesteia, organizaţia i-a răspuns într-un mod inedit și înduioșător, printr-un videoclip adresat atât ei, cât și tuturor celor care se...
O poveste fără Făt-Frumos: Căsătoriile de la 9 ani, aproape legalizate în Irak
Într-o bună zi, o oarecare fetiţă irakiană care de-abia a împlinit 9 ani se va trezi brusc întreruptă acasă din jocul ei. Vândută și căsătorită forţat cu un străin, ea va fi retrasă de la școală și despărţită de prieteni. Copilăria furată îi va fi înlocuită de violenţă domestică și abuz, iar inocenţa, de izolare...
1.300 de cercetași reuniţi pentru o Românie mai bună
O priveliște impresionantă îi întâmpină pe cei care trec zilele acestea prin Săliște (în zona Sibiului). Sute de corturi campate de o parte și de alta a drumului alcătuiesc prima Jamboree Naţională a Cercetașilor României din ultimii 75 de ani, un eveniment salutat chiar de președintele ţării.
Bombardamentul de informaţie irelevantă provoacă depresie
Volumul uriaș de informaţie care asaltează astăzi omul obișnuit este, în cea mai mare parte, „distracţie lipsită de valoare", susţine dr. Andrew Weil, citat de Time Magazine. Medicul este de părere că informaţia irelevantă pe care o primim nesolicitat ne face să ne simţim deprimaţi.
De ce copiii Amish sunt mai fericiţi?
V-aţi lovit vreodată de sentimentul că mai multe informaţii nu înseamnă neapărat și o viaţă mai fericită? Probabil că părinţii resimt cel mai acut acest lucru, fiind aproape zilnic loviţi de noi informaţii despre cum se crește cel mai bine un copil. Trebuie să pună la încercare diverse metode și să se întrebe dacă au...
Ben Carson: „Sprijin uniunile civile pentru cuplurile gay”
Problema căsătoriilor homosexuale este de extremă importanţă în Statele Unite și va fi cu siguranţă un punct de bifat pentru orice candidat la președinţie. În prezent, majoritatea electoratului american este pro-gay, chiar și majoritatea celor religioși. Ba chiar mai mult, americanii ar vota mai degrabă un președinte homosexual decât unul religios. Acesta este peisajul în...
România islamofobă? Frica de refugiaţi, un stil de viaţă
În timp ce România se pregătește deja în mod oficial pentru a primi o parte a valului de imigranţi, se înteţește și curentul celor care se opun acestui demers. Indiferent de motivele invocate, opozanţii par să sugereze că le este teamă. Este acesta un sentiment creat artificial sau se poate ghici în spatele lui existenţa...
Cum schimbă „milenialii” faţa societăţii
Sunt tineri, liberali, implicaţi și digitalizaţi. Idealiști și foarte încrezători în sine, conectaţi și dornici să își definească o identitate responsabilă. Ei sunt generaţia Y, sau milenialii, cei despre care se spune că schimbă faţa societăţii. Într-un mod pozitiv.
Puţinul suficient pentru a ţine un copil în familie. Interviu cu Ștefan Dărăbuș
Când a realizat că bebelușii din orfelinatul pe care îl vizita nu plâng, s-a mirat. Însă când a înţeles că nu plâng pentru că și-au dat seama că oricum nu le vine nimeni în ajutor, și-a găsit vocaţia.
Și-a transformat tema pentru școală într-un proiect caritabil în Africa
La doar 9 ani, micuţa Martha Payne, din Marea Britanie, se poate lăuda cu un succes online de invidiat. Cu un blog și cu multă perseverenţă, ea a reușit să transforme un proiect pentru școală, într-un veritabil fenomen web, în doar șase săptămâni.





















