Un milion de participanţi la Gay Pride, în Anglia
La 40 de ani de la înfiinţarea Gay Liberation Front, grupul de presiune care a organizat prima paradă Gay Pride, aproximativ un milion de oameni au defilat pe străzile Londrei, iar alte mii de susţinători ai drepturilor homosexualilor au organizat sâmbăta trecută acţiuni publice în Viena, Madrid şi Roma.
Apelul la tradiţie sau riscul de a repeta istoria
În viaţa de zi cu zi apelăm adesea la simpla repetare a ceea ce s-a mai zis sau s-a mai făcut. Însă nu tot ceea ce este vechi este autentic sau corect. Atunci când ne raportăm la tradiţie cu încrederea totală că modul în care s-a înţeles și s-a acţionat în trecut este de la...
Cu toţii suntem chinezi
„Întotdeauna există umanitate și intimitate, chiar și în cele mai restrictive condiţii.“ (Ai Weiwei)
De ce au nevoie bărbaţii de femei?
Ce îi face pe unii bărbaţi să fie mai zgârciţi și pe alţii mai generoși? Ce îl motivează pe Bill Gates, de exemplu, să investească mai mult de 28 miliarde dolari în gesturi filantropice, în timp ce mulţi dintre colegii săi miliardari își conservă averile personale, se întreabă jurnaliștii de la...
Americanii legalizează căsătoria gay, deşi o consideră imorală (sondaj Barna)
Un sondaj Barna Group, realizat după decizia Curţii Supreme de Justiţie a SUA de acceptare a căsătoriei între persoanele de același sex evidenţiază segmentele de populaţie care susţin drepturile LGBTQ (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transgender, confuzi). Concluziile studiului indică schimbări surprinzătoare în societatea americană. Prin comparaţie cu indicatorii unei alte cercetări realizate cu 10 ani în...
Traducerea NIV naște probleme pe chestiuni de gen
Traducerea New International Version a Bibliei, cunoscută și ca Biblia NIV, a stârnit reacţii critice din partea unor teologi care denunţă modificarea unor pronume în varianta din anul 2011 a traducerii.
Cum reacţionezi când ești jignit?
În Predica de pe Munte, Iisus S-a declarat categoric împotriva insultei și a agresiunii, considerându-le condamnabile. Așadar, cum reacţionezi când ești jignit?
A crescut speranţa de viaţă în Israel
Noile date ale Ministerului Sănătăţii din Israel arată că speranţa de viaţă a evreilor a crescut faţă de acum 10 ani.
Cum capătă o credinţă potenţa de a vindeca
Există momente în viaţă în care tânjim după miracole ca după aer, de cele mai multe ori din nevoia de vindecare. La un moment dat, unii au parte de ele, dar cei mai mulţi nu. În final însă, cu toţii rămânem cu întrebări despre noi.
Dictatura toleranţei
„Creaturile Borg[1]. O specie extrem de evoluată de prădători. Nu au conștiinţă. Nu au moralitate. Foarte probabil, ţi-au infestat deja comunitatea, școala și chiar copiii. Această ameninţare din lumea reală se numește «noua toleranţă», două cuvinte simple ce descriu o doctrină modernă complexă.“[2] (Josh McDowell)
Suferinţa nu este permanentă
Roger și Kathy Hernández, coordonatori de misiune pentru zona de sud-est a Statelor Unite, sunt de cele mai multe ori împreună, o familie dinamică, cu un entuziasm contagios. Rareori îi găsești în biroul lor din apropiere de Atlanta – ei fie instruiesc pe alţii pentru misiune, fie sunt direct angajaţi în evenimente publice. Adesea tema...
O femeie din India e măritată cu cinci fraţi
O femeie din India este căsătorită cu cinci bărbaţi, care sunt fraţi. Rajo Verma, în vârstă de 21 de ani, locuiește într-o singură încăpere cu cei cinci soţi, dormind împreună pe pături așezate direct pe podea. Ea este mama unui băieţel în vârstă de 18 luni, dar nu știe care dintre cei cinci soţi e...
O școală internaţională din Nigeria acceptă plata taxelor în sticle de plastic
O școală din Nigeria acceptă ca părinţii și tutorii copiilor să plătească taxele de școlarizare cu sticle de plastic goale, în loc de bani. Iniţiativa, numită Recycle Pay, este rezultatul unei colaborări între organizaţiile African Clean Up Initiative și WeCyclers, pe de o parte, și școala Morit International din Ajegunle, Lagos, pe de altă parte.
România – „raiul” traficanţilor de persoane
România este ţară de origine, tranzit şi destinaţie pentru traficul de persoane în scopul muncii forţate sau exploatării sexuale, aproximativ o treime dintre victime fiind copii, precizează Departamentul de Stat al SUA, în raportul pe 2013 privind acest fenomen.
Cultura căsniciei ar putea salva economia Americii
Recuperarea economică a Statelor Unite este strâns legată de restaurarea culturii familiei tradiţionale, susţine un studiu recent publicat de Marriage and Religion Research Institute (MRR) din cadrul Family Research Council.
Studiu: Școlile religioase au rezultate mai bune decât cele de stat
Școlile private religioase au rezultate mai bune decât cele publice, iar școlile finanţate din bugetul de stat nu prezintă rezultate mai bune decât cele publice obișnuite, arată un studiu realizat de William Jeynes, profesor de Educaţie la California State University și, totodată, membru al Institutului Witherspoon de la Princeton, conform Christian Post.
Valul populismului scufundă libertatea presei
Trei rapoarte recente realizate de organizaţii nonguvernamentale diferite, cu metodologii de calcul diferite, converg asupra aceleiași concluzii: pe măsură ce democraţiile se erodează și populiștii apar din nou pe listele electorale ca opţiuni credibile pentru guvernare, libertatea presei este pusă serios în pericol. Iar când se întâmplă asta, istoria arată că nu mai durează mult...
Sclavii moderni nu lucrează în corporaţii
Sclavia nu a dispărut în negura istoriei, ci are o incidenţă deconcertantă pentru secolul în care trăim – 40,3 milioane de sclavi la nivel global, 71% dintre aceștia fiind femei, potrivit Indexului Global al Sclaviei 2018, realizat de organizaţia pentru drepturile omului Walk Free Foundation.
Unde trăiesc cei mai fericiţi pensionari?
În timp ce, la nivel global, speranţa de viaţă este în creștere, o parte semnificativă din ţări nu sunt pregătite să le asigure pensionarilor condiţii optime de trai. Există însă câteva regiuni unde vârstnicii se pot bucura de o bătrâneţe fericită.
Acel un lucru pe care să îl iei cu tine din anul vechi în cel nou
Sfârșitul de an se apropie cu inevitabilele lui evaluări și promisiuni că la anul va fi mai bine. Pentru fiecare, acest „mai bine” înseamnă altceva. Pentru mulţi dintre noi însă poate însemna același lucru: să facem loc în viaţa noastră iertării, dacă nu dintr-o responsabilitate religioasă, măcar pentru că psihologii nu contenesc să enumere beneficiile...
Pornografia online crește violenţa sexuală offline
Pornografia pe Internet face ca practicile sexuale deviante să devină din ce în ce mai acceptate în societate.






















