Veniturile celor mai bogaţi 100 de oameni puteau pune capăt foametei de 4 ori

Veniturile totale ale celor mai bogaţi 100 de oameni ai lumii, doar în anul 2012, s-au ridicat la uimitoarea sumă de 240 de miliarde de dolari. Suma ar fi fost suficientă pentru a acoperi de patru ori costurile necesare pentru a pune capăt sărăciei din ţările defavorizate.

„Fă-ţi viaţa spectaculoasă”

Fragmentul următor este decupat din filmul „Jack” (1996), care îl are ca protagonist pe Robin Williams.

Provocarea de a fi părintele unui copil cu dizabilităţi

A avea un copil cu dizabilităţi este o provocare căreia părinţii trebuie să-i facă faţă la fiecare pas şi care, de cele mai multe ori, îi copleşeşte. De aceea diferite organisme oferă consiliere, sfaturi şi chiar formare profesională pentru mame, cu diferite scopuri.

Depresia ca boală a civilizaţiei

În urmă cu cinci decenii, când s-a înfiinţat Organizaţia Mondială de Psihiatrie Socială, mulţi au luat-o ca pe o glumă proastă, iar alţii, mai analitici, au încercat să demonstreze că bolile psihice nu pot fi decât individuale.

Previziuni demografice spectaculoase pentru 2050

India va fi, în 2050, ţara cu cei mai mulţi locuitori, depăşind China la acest capitol undeva în jurul anului 2025. China va ocupa locul secund, în timp ce SUA se vor menţine pe poziţia a treia, deşi vor înregistra o creştere a populaţiei cu cca. 115 milioane de locuitori. India şi China vor rămâne...

Sănătatea elevilor sacrificată pe altarul performanţei

O cercetare recentă a demonstrat că elevii care au prea multe teme de făcut acasă riscă să se îmbolnăvească. Două ore pe zi ar fi în limitele optime. Constatarea poate naște controverse în România. Cu atât mai mult, cu cât, pe fondul eșecurilor repetate de la examenele finale, profesorii și părinţii...

Demonstrat știinţific: Inteligenţa o moștenim de la mamă

Te-ai întrebat vreodată de unde ai moștenit inteligenţa? Răspunsul îl oferă oamenii de știinţă a căror noi cercetări, prezentate în Psychology Spot, arată că oamenii se nasc cu gene care funcţionează diferit în funcţie de provenienţă (de la mamă sau de la tată), iar când vine vorba despre inteligenţă, genele sunt transmise de către mamă.

Cum ne-au schimbat reţelele sociale creierul

Facebook, Instagram, Twitter, Google +, LinkedIn și celelalte reţele sociale pe care am ajuns să le folosim zilnic ne-au influenţat profund și fără să ne dăm seama multe aspecte ale vieţii, inclusiv modul în care funcţionează creierul, dar și sănătatea mentală.

România are cei mai puţini absolvenţi de studii superioare din UE

Din nou România se situează pe ultimul loc în Europa. De data aceasta, situaţia este generată de numărul scăzut al absolvenţilor de instituţii superioare.

Lumea din afară și bulele din minţile noastre

Poate că Platon a fost printre primii care au gândit astfel, dar în sociologia modernă Walter Lippmann este cel care a rămas în istorie pentru ideea că oamenii nu au acces la realitate în toată complexitatea ei, ci operează cu imagini pe care și le construiesc singuri despre această realitate.

Criza familială nu poartă mască în timpul pandemiei

Ce pot face cuplurile care descoperă că virusul de care se temeau că le-ar putea periclita sănătatea le pune în pericol ceva aparent chiar mai dificil de protejat: bunăstarea relaţiei?

Top 7 cei mai deştepţi oameni din lume

Coeficientul de inteligenţă (IQ) este o metodă destul de controversată de măsurare a inteligenţei. Mulţi oameni nu au fost niciodată testaţi, în timp ce alţii au făcut testul de mai multe ori pentru a-şi îmbunătăţi scorul. Cu toate astea, psihologii consideră că, deocamdată, rămâne metoda cea mai viabilă de măsurare a inteligenţei.

Ce definiţii surprinzătoare apar în noul DEX

La începutul acestui an, o nouă ediţie a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române a fost tipărită într-un nou tiraj, ce conţine o serie de modificări efectuate la solicitarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

STV a lansat platforma video Hope discovery

Televiziunea creștină Speranţa TV a lansat ieri o platformă de video care găzduiește producţii scurte, de doar câteva minute fiecare, pe teme profunde și complexe de spiritualitate.

Pedofilia în Afganistan – Politica americană a ignorării

În ultima convorbire pe care a avut-o cu tatăl lui, caporalul Gregory Buckley Jr. i-a destăinuit acestuia că, din patul său din baza militară ridicată în sudul Afganistanului, putea auzi cum ofiţerii afgani, partenerii americanilor, abuzau sexual mai mulţi băieţi pe care îi aduseseră în tabără. „Noaptea îi auzeam ţipând, dar nu aveam voie să...

Cum să îţi croiești prieteniile dintr-un material care rezistă

Vârtejul de activităţi și termene-limită în care ne aruncă viaţa de adult ne face adesea refractari la apropiere. Abandonăm vechi prietenii și neglijăm construirea de noi relaţii, până când, inevitabil, vine și ziua în care începem să ne simţim apăsaţi între zidurile de singurătate pe care le-am ridicat cu mâinile noastre.

Divorţul ca moştenire de familie

Cum influenţează părinţii mariajul copiilor lor?

Cum se construiesc argumentele valide

Argumentele trebuie să convingă și, pentru a convinge, trebuie să fie cel puţin valide – condiţia minimă a persuasiunii.

Înainte să moară, un bătrânel i-a lăsat vecinei lui cadouri cât pentru 14 Crăciunuri

O bătaie în ușă e tot ce au auzit din partea vecinilor, înainte de a fi emoţionaţi până la lacrimi de ceea ce aveau să afle. Au deschis și au văzut-o în prag pe fiica vecinului lor, cu mâna încleștată pe un sac mare și negru. „Am crezut că mă roagă să scot eu gunoiul...

Impactul meselor în familie asupra copilului

A mânca împreună a devenit un lucru tot mai rar în familiile moderne. Adoptarea sau revenirea la acest obicei are însă o puternică influenţă pozitivă asupra copiilor.

Procrastinarea: de ce amânăm și cum se câștigă războiul cu noi înșine

Procrastinarea reprezintă o modalitate de a ne agresa pe noi înșine, susţine psihologul Piers Steel. O agresiune de care putem deveni dependenţi, dacă nu detectăm motivele din spatele ei și mai ales strategiile eficiente de a o contracara.