Bisexualitatea, încă o „normalitate” contemporană
„Nu vreau să-mi neg sexualitatea ca să pot fi eu. Nu vreau să trebuiască să mă definesc în funcţie de asta. Mă opun cu tărie prelucrării mele pentru a fi populară sau pentru a mă face plăcută. Chiar nu-mi pasă”, a declarat Amber Heard, cea care recent a intentat divorţul de Johnny Depp. Actriţa în...
Uimitoarele mecanisme ale memoriei
Când ai încercat ultima dată să-ţi aduci aminte ceva, dar n-ai reușit cu niciun chip? Dacă faci parte din majoritate, destul de recent. Memoria...
În tandem cu suferinţa — ce nu te omoară te face mai fericit
Cărţi despre cum ar putea fi obţinută fericirea au devenit bestselleruri. Speculaţii filosofice și căutări teologice au încercat să furnizeze răspunsuri concrete uneia dintre cele mai mari nevoi umane. A afirma însă că tragediile vieţii pot contribui la dezvoltarea fericirii constituie un paradox. Și totuși, chiar aceasta este concluzia surprinzătoare a unei noi cercetări.
Studiu ACCEPT relevă discriminarea elevilor LGBT la liceu
Unul din patru elevi de liceu consideră că homosexualii şi lesbienele sunt nişte fiinţe inferioare, relevă un studiu al asociaţiei ACCEPT, care militează pentru drepturile comunităţii de homosexuali și de transsexuali.
Secretul pentru a îmbătrâni frumos
Dincolo de adoptarea unui stil de viaţă sănătos, experţii de la Universitatea Yale au descoperit un nou aliat pentru îmbunătăţirea sănătăţii fizice și mintale la o vârstă înaintată - puterea gândirii pozitive.
ONU: Violenţa asupra femeilor, la cote alarmante
În India, o femeie este violată la fiecare 20 de minute. Conform unui documentar, interzis în India, violul este responsabilitatea femeii, care ar trebui să „tacă și să îndure”. În regiunile de conflict din Africa, femeile sunt abuzate de către ambele tabere, în Orientul Mijlociu sunt folosite ca sclave sexuale de către jihadiști, iar în...
Copiii cu potenţial, anihilaţi de școală și societate
Suntem impresionaţi întotdeauna de poveștile copiilor care au reușit nu doar să învingă vicisitudinile vieţii, ci să ajungă pe înalte culmi de performanţă, în ciuda sărăciei sau contextului nefavorabil cu care s-au confruntat. Exemplul lor este încurajator pentru cei care trec prin situaţii similare. La fel de reală, însă, este și situaţia mai mult decât...
Ce ar trebui să știe orice părinte singur
Să fii deopotrivă mamă și tată este o provocare pentru orice persoană care își crește singur copilul. Fără partenerul de viaţă, părintele depune un dublu efort în misiunea sa, este de două ori mai presat de griji și mai expus stresului. Însă acest lucru nu îi împiedică pe părinţii singuri să își crească eficient și...
Părinţii care fură viitorul copiilor lor
Ceea ce pare a constitui tabloul unei familii fericite poate ascunde germenii unei profunde suferinţe. Părinţii care se „sacrifică" pentru binele copiilor cad adesea în capcana de a-și forţa copilul în realizarea aspiraţiilor pe care ei înșiși au fost în imposibilitatea de a le îndeplini. Așa se configurează categoria părinţilor narcisiști, informează Psychology Today.
Legalizarea căsătoriei gay are susţinere în majoritatea bisericilor americane
Liderii mișcării politice conservatoare americane consideră că opinia publică este de partea lor, în ce privește legalizarea căsătoriilor gay, privinţă în care Curtea Constituţională urmează să ia o decizie care va reglementa problema la nivelul tuturor statelor americane. Acești lideri mizează pe forţa religioasă, însă se înșală. Sondajele arată că dintre americanii afiliaţi unei religii...
Călătoria spirituală a lui Rembrandt
Rembrandt este un nume demn de a rămâne în amintire. Nu doar pentru faptul că a fost un mare artist al secolului al XVII-lea, ci și pentru că în spatele artei sale sălășluiește o călătorie spirituală.
Miracolul din Rwanda
Rwanda, cândva supranumită Elveţia Africii, a devenit un alt nume pentru genocid, pentru dezlănţuirea nimicitoare a urii și resentimentelor, pentru o manipulare criminală la scara naţională. Dar mai puţin cunoscut este miracolul iertării și reconcilierii între vrăjmașii de moarte din 1994.
Ce anume „zace” în noi?
„Ce este omul, ca să-ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el, să-l cercetezi în toate dimineţile și să-l încerci în toate clipele?” (Iov 7:17,18)
Adolescenţii și sextingul
Un studiu britanic atrage atenţia asupra unui fenomen periculos și frecvent întâlnit în rândul adolescenţilor: sextingul. Circa 60% dintre tinerii intervievaţi au mărturisit că li s-au cerut fotografii sau materiale video cu caracter sexual, iar un sfert dintre aceștia au trimis astfel de imagini folosind un telefon mobil, arată BBC.
Acum româncele abuzate de soţi pot să ceară ordin de restricţie
Noul proiect pentru combaterea violenţei în familie a fost votat marţi în Camera Deputaţilor (for decizional) cu 166 voturi „pentru", trei voturi „împotrivă" şi două abţineri. Proiectul prevede că victima violenţei în familie poate cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor, potrivit Mediafax.
Persoanele anxioase „au nevoie de o distanţă personală mai mare”
Spaţiul personal este acea zonă pe care fiecare şi-a delimitat-o mental în jurul său pentru a se „apăra" de „intruşi", iar încălcarea acestuia poate stânjeni sau poate fi perceput ca o ameninţare. În cazul persoanelor anxioase, acest spaţiu imaginar este mult mai mare, arată un studiu britanic,citat de Live Science.
Studentul american eliberat de Phenian a murit
Otto Warmbier, fost student al Universităţii din Virginia, repatriat în SUA săptămâna trecută după ce a fost închis mai bine de un an în Coreea de Nord, a murit.
Hoţii și stăpânii timpului
Cum a ajuns expresia „timpul înseamnă bani“ să ne fure adevărata semnificaţie a timpului? Timpul nu înseamnă bani, înseamnă viaţă.
Soacre și nurori. Ingredientele unei interacţiuni pozitive
Relaţia dintre soacre și nurori pare a sta sub semnul unor sensibilităţi deosebite. Care sunt probleme frecvente și cum pot fi soluţionate?
Lumea de azi, un „loc de joacă” prea violent pentru copii
Inocenţa a zeci de milioane de copii din întreaga lume este victima violenţei. În mod abuziv, copilăria și, mai departe, șansa copiilor la un viitor bun le sunt furate în cele mai crunte moduri – de la disciplinare prin violenţă, abuzuri sexuale, fizice sau emoţionale și până la crimă, potrivit celui mai recent raport întocmit...
Mai mult decât praf de stele | Bunicii și moștenirea lor spirituală
Bunicii au în general un impact semnificativ asupra vieţii nepoţilor, însă bunicii care își trăiesc în mod autentic creștinismul pot avea un impact incredibil.

























