Etichetă: politica

Timpul în care toată lumea urăște pe toată lumea

Cu toţii am trecut prin momente de reverie, când ne-am imaginat cum ar fi dacă ne-am întâlni faţă în faţă cu vreun politician sau persoană oficială cu care nu suntem de acord (cel puţin). Ce i-am spune? Ce i-am face? Am încerca să o convingem în mod civilizat că greșește? Sau doar ne-am exprima liber...

Retrospectiva lunii iulie

Politica Statelor Unite în lume – vizibilă luna aceasta la summitul NATO, la prima întâlnire bilaterală dintre SUA și Rusia din ultimii opt ani, dar evidentă și prin ameninţările lui Trump privind un posibil război comercial mondial – a ţinut prima pagină a presei în luna iulie. Aceasta, cât timp titlurile principale nu au fost...

Trump renunţă la politica de separare a familiilor de imigranţi

După ce o planetă întreagă – de la lideri politici la papa Francisc, la organizaţii internaţionale, precum ONU, la publicaţii internaţionale și naţionale și până la oameni de rând – și-a exprimat indignarea faţă de noile politici ale administraţiei Trump care prevăd separarea copiilor imigranţi de adulţii cu care intră ilegal în ţară, președintele a...

Numele meu este „Uitare”

Prezentul nu se întâmplă niciodată în vid, dar premisele lui nu sunt întotdeauna la vedere. Cel mai adesea, ele sunt ascunse între extrema ignoranţei și cea a cercetării zeloase în pseudosurse pline de pseudoinformaţie. În echilibrul obositor al investigării consensurilor stă cel mai fidel portret al realităţii.

Strigăte către cer

25.674 este numărul victimelor care au murit în urma atentatelor teroriste în anul 2016. Atacurile asupra ţintelor civile au crescut cu 17% faţă de anul precedent, iar numărul ţărilor afectate direct de terorism a ajuns la 77, faţă de 65, în 2015.

Coreea de Nord: tărâmul tenebrelor, vegheat de Soarele umanităţii

Văzută din satelit, Coreea de Nord e doar o pată neagră, reliefată și mai clar de imaginea scânteietoare a statului vecin, cu care a făcut corp comun până acum șapte decenii. Există însă un întuneric pe care sateliţii nu îl pot surprinde – cel din sufletul milioanelor de oameni oprimaţi, pe care un cuvânt sau...

Cel mai sărac preşedinte din lume

Mediul politic este unul din care ne ferim să ne alegem modele. Poate şi pentru că lista de exemple negative şi de motive pentru care nu ar trebui să le căutăm acolo este lungă şi intens analizată. Am fi sărăciţi însă dacă nu am învăţa de la acei oameni politici care, în ciuda imperfecţiunilor lor,...

Președintele Trump și Ziua Naţională de Rugăciune

Președintele american, Donald Trump, a declarat 3 septembrie Zi Naţională de Rugăciune pentru victimele uraganului Harvey, care a răvășit comunităţi întregi de pe teritoriul a două state, Texas și Louisiana, ucigând câteva zeci de persoane.

Donald Trump în Polonia: „Îl vrem pe Dumnezeu”

Președintele american este la a doua sa vizită în Europa, după ce prima a fost catalogată de analiști drept un dezastru. Este însă la prima sa vizită în Polonia, unde a ţinut un discurs croit pe măsura ţării care i-a lansat invitaţia specială.

Ce putem învăţa din dispariţia clasei de mijloc americane

Victoria lui Donald Trump în Statele Unite încă ne preocupă. Toată ordinea globală este afectată de deciziile sale, care schimbă alianţe, afectează relaţii, au impact asupra mediului înconjurător. Încă ne întrebăm ce s-a întâmplat cu America de și-a ales un președinte atât de controversat.

Mașina de ucis adevărul are mai multe viteze

Prima întâlnire dintre Emmanuel Macron și Vladimir Putin, la Versailles, trebuia să marcheze 300 de ani de la stabilirea relaţiilor ruso-franceze. Însă printre politeţuri și convenienţe, Macron i-a bătut obrazul omologului său rus, acuzând presa aservită Kremlinului de propagandă.

SUA se retrage din acordul de mediu de la Paris și predă conducerea lumii

A trecut 1 iunie și este oficial vară. În România, meteorologii au anunţat că în lunile următoare trebuie să ne așteptăm la extreme meteo, cu temperaturi ridicate, însoţite de furtuni și inundaţii. Imaginile preluate de sateliţi arată că o suprafaţă de 5.000 de kilometri pătraţi din calota de gheaţă a Antarcticii este fisurată și stă...

Obama marchează 500 de ani de la Reformă la Berlin

Fostul președinte american a fost primit ca „un star rock” la Berlin, unde, împreună, cu cancelara Angela Merkel a participat la ceremoniile de aniversare a 500 de ani de la Reforma Protestantă. Zeci de mii de oameni s-au adunat la Poarta Brandenburg pentru a-l auzi pe fostul președinte vorbind despre democraţie, egalitate și credinţă.

Generaţia „What”: Pasivism și implicare pentru tinerii de azi

Generaţiile X, Y și Z încep să iasă din scenă. O nouă generaţie se profilează la orizont. Sunt tinerii din generaţia „What”, care au o încredere tot mai scăzută în mediul politic.

Biserica Adventistă, în fruntea eforturilor globale de menţinere a păcii

Nu este o exagerare să afirmăm că trăim timpuri de mari frustrări naţionale și internaţionale, care au rezultat încă de la începutul anului în proteste masive de stradă, iar lucrurile nu par să se liniștească prea curând.

Propaganda L-a ucis pe Iisus. De la propaganda de ieri la cea de azi

În mintea noastră, propaganda face parte din peisajul celor două războaie mondiale, este ceva înţepenit în timp, care nu poate acţiona ca atare și azi, în democraţie, în era libertăţii informaţiilor garantată de internet, nici măcar într-o ţară ca România. Dar funcţionează, din moment ce în aceste zile societatea este fragmentată în grupuri care se...

Trump predică religia unui Dumnezeu furios

Donald Trump este departe de a fi un om religios, conservator sau principial în viaţa sa particulară. Însă în afacerile de stat a preluat stindardul dreptei religioase, anulând tradiţionala separare între religie și stat.

Un stat fără morală, ca un sat fără câini

Sunt acolo să ne protejeze. Câinii. Dar și cei pe care i-am ales să ne reprezinte și să ne guverneze. Când câinii lipsesc, se instalează haosul. Oricine intră în sat, face ce vrea, ia ce vrea, pleacă. Atunci când lipsește compasul moral din guvernare se instalează haosul global și, în final, nimeni nu mai scapă....

La final de 2016, Trump domină topul „Pinocchio”

Politicienii mint? Este o întrebare aproape fără sens, în condiţiile în care evitarea adevărului este un aspect inerent oricărei campanii electorale.

Noi nu vrem rezultate!

Nu vrem încă salariile și pensiile care ne-ar fi de ajuns. Nu vrem încă spitale fără infecţii și fără plicuri, nici școli moderne și eficiente.

La 15 ani de la 9/11

Au trecut deja 15 ani de când au căzut Turnurile Gemene. Pentru mulţi americani, dar și pentru alţi cetăţeni ai lumii globalizate care au prins trasmisiunile TV live ale incidentului, senzaţia este că timpul a zburat, dar amintirile au rămas de parcă s-ar fi petrecut ieri. Iar când timpul zboară, dar tu rămâi prins într-un...