rugaciune

Îmi ascultă Dumnezeu rugăciunile?

Dacă există o răscruce de unde pornesc atât drumul credinţei, cât și cel al îndoielii sau al necredinţei în Dumnezeu, atunci aceasta este rugăciunea. Această...

Profesor, devenit erou naţional după ce a salvat 13 elevi din flăcările care i-au ucis...

Maghiarul Gyorgy Vigh, profesor de educaţie fizică, a devenit erou naţional în Ungaria după ce s-a luptat cu îndârjire și disperare să salveze cât mai mulţi copii prinși într-un autocar incendiat în urma unui tragic accident pe autostrada Veneţia-Verona.

Cum funcţionează rugăciunea de mijlocire?

„Rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.“

Dincolo de ce pot ochii vedea

Sunt momente în care simţim că viaţa e grea şi că unele provocări sunt peste puterile noastre. Dacă privim însă în jurul nostru, la oameni precum Ben Underwood, realizăm că suntem prea puţin conştienţi de darurile pe care le-am primit, dar şi de puterea imensă de a ne bucura de viaţă chiar şi atunci când suntem lipsiţi de aceste daruri.

Papa Francisc, despre secretul „bateriei” creștinului

Creștinul nu trăiește pentru el însuși. Această concluzie recentă a suveranului pontif poate suna banal, neaducând nimic nou în ecuaţie, însă afirmaţia lui Francisc are darul de a ne aduce aminte că forţa creștinului nu rezidă în faptele bune pe care le face, dacă acestea nu sunt însoţite de un ingredient vital.

Studiu: Femeile sunt mai religioase decât bărbaţii

Iisus, Moise, Buddha, Mahomed au fost cu toţii bărbaţi. Poate că și de aceea, cele mai multe culte religioase permit numai bărbaţilor să ocupe poziţii clericale. Partea surprinzătoare constă în faptul că femeile, totuși, sunt mai religioase decât bărbaţii, în special în creștinism, potrivit ultimului raport Pew Research.

Studiu: Numărul adventiștilor din SUA crește constant, deși numărul creștinilor scade

Biserica Adventistă este mică, diversificată, dar cu o creștere constantă, conform unui studiu al PEW Research Center.

Știinţa documentează impactul rugăciunii asupra stării bolnavilor de cancer

Aparent, rugăciunea şi boala nu au nimic în comun, ele făcând parte din două sfere cu totul diferite. Se pare însă că ştiinţa confirmă din ce în ce mai mult efectele rugăciunii asupra bolnavilor.

Minunea din Coreea: Biserici pline în fiecare dimineaţă

Atunci când cineva este foarte legat de religia sa riscă să fie etichetat ca fiind conservator sau chiar bigot. Însă, atunci când oamenii sunt prezenţi în fiecare zi la biserică, cu noaptea în cap, cum ar trebui denumit fenomenul? Acest obicei este prezent în Coreea de Sud și ne creează dificultăţi de a înţelege esenţa propriei noastre spiritualităţi.

Miracole și dileme: Mama s-a rugat, copilul a înviat

Într-o epocă dominată de știinţă, miracolul pare să fie un intrus. Totuși, el se întâmplă. Cel puţin acesta este miezul poveștii unui adolescent care a fost în moarte clinică 45 de minute. Rugăciunea mamei l-ar fi readus la viaţă. De aici încep însă dilemele.

Rugăciunea, o formă de etalare a egoismului?

Rugăciunea poate fi considerată un indiciu al unei spiritualităţi profunde. Și dacă nu este așa? Un sondaj efectuat recent dezvăluie niște aspecte importante cu privire la conţinutul rugăciunilor americanilor. Impresia generală după analizarea datelor este că obiectivul rugăciunii, pentru mulţi americani, pare să fie altul decât cel așteptat.

Beneficiile neașteptate ale rugăciunii

Rugăciunea face parte din tradiţia multor popoare, însă, de multe ori, este folosită doar în situaţii-limită. În afară de argumentele biblice în favoarea rugăciunii, ştiinţa mai oferă şi ea câteva motive pentru care aceasta este recomandată.