Etichetă: schimbari climatice
Catastrofa anului 2013: ciclonul Hayan
Privind retrospectiv la ultimii ani, este din ce în ce mai clar că fenomenele meteo extreme au fost tot mai numeroase, ceea ce ne determină, așa cum am făcut-o și în anii precedenţi, să ne întrebăm nu dacă, ci mai degrabă cine și ce anume va avea de suferit în 2014 din pricina catastrofelor naturale.
Problema deficitul de apă va crește îngrijorător din cauza schimbărilor climatice
Până la sfârșitul secolului, la nivel global, fenomenele de încălzire globală, evaporarea apei și modificările precipitaţiilor vor crește numărul oamenilor care se confruntă cu problema „deficitului de apă absolut" cu circa 40%, faţă de situaţia în care nu ar avea loc schimbări climatice, susţin experţii de la Institutul pentru Cercetarea Impactului Climei Postdam.
Top patru locuri afectate de schimbarea climei
Problema încălzirii globale a fost de la început privită cu scepticism de către publicul larg, care acuză tot felul de interese politice și comerciale, care ar sta în spatele acestei „minciuni". Cu toate astea, pe glob se înregistrează semne măsurabile ale efectelor schimbărilor climatice.
Încep negocierile în vederea unui acord în domeniul schimbărilor climatice
Zilele acestea se întâlnesc la Varşovia, Polonia, negociatori din 190 de ţări, care vor încerca să ajungă la un acord în ceea ce priveşte schimbările climatice.
Scurgeri de informaţii din viitorul raport IPCC fac previziuni sumbre
Un raport recent privind evoluţia climei de-a lungul secolului al XXI-lea prevede un viitor sumbru omenirii. Cel puţin asta reiese din mai multe documente care au parvenit presei în urma unor presupuse scurgeri de informaţii, înainte de lansarea raportului Comitetului Interguvernamental al Experţilor privind Schimbările Climatice (IPCC), din cadrul ONU.
Oficial ONU impresionat până la lacrimi de efectele încălzirii globale asupra generaţiilor viitoare
Christiana Figueres, secretar executiv al Convenţiei Cadru a ONU privind Schimbările Climatice, a plâns în timp ce vorbea despre impactul major al încălzirii globale asupra generaţiilor următoare, în cadrul unei conferinţe desfășurate la Londra, scrie BBC.
Fenomenele meteorologice extreme ar putea afecta progresul în eradicarea sărăciei
Un raport publicat de Overseas Development Institute avertizează asupra pericolelor pe care schimbările climatice le pot produce, subliniind că fenomenele meteorologice extreme ar putea crește numărul persoanelor afectate de sărăcie din multe zone ale planetei.
Ce încetineşte procesul de încălzire globală
Răcirea apelor Oceanului Pacific ar putea fi fenomenul natural care a contribuit la încetinirea procesului de încălzire globală încă din 1998, susţin cercetătorii americani citaţi de BBC.
Fiecare grad în plus la temperatura mondială crește cu 2,3 metri nivelul mării
Încălzirea globală ar putea determina o creştere record a nivelului apelor, cu aproximativ 2,3 metri la fiecare grad Celsius care ridică mercurul din termometre, avertizează cercetătorii germani într-un raport publicat luni, informează Reuters.
Încălzirea globală creşte alarmant temperatura oceanelor
Schimbările de climă care apar pe fondul acţiunilor oamenilor determină o creştere îngrijorătoare a temperaturii apei din adâncurile mărilor şi oceanelor, arată o analiză a cercetătorilor de la Centrul American de Cercetare Atmosferică, informează Discovery News.
5 consecinţe dramatice ale încălzirii globale asupra lumii
Efectele încălzirii globale asupra planetei noastre sunt tot mai evidente şi mai dramatice. Creşterea alarmant de rapidă a temperaturilor, apariţia fenomenelor meteorologice extreme şi impactul lor devastator asupra vieţilor umane, toate conturează tot mai clar un tablou pesimist pentru starea Pământului.
Obama: America plătește deja preţul schimbărilor climatice
„Americanii, din toate părţile ţării, plătesc deja preţul lipsei de acţiune (n.r. în ceea ce privește încălzirea globală)", a declarat președintele Barack Obama, înainte de a prezenta un plan pentru reducerea acestor efecte.
Banca Mondială: Schimbările climatice ameninţă milioane de oameni cu sărăcia
Efectele asupra mediului produse de schimbările climatice ar putea conduce la sărăcirea a milioane de oameni, arată un raport publicat miercuri de Banca Mondială, informează Associated Press.
Amprenta omului asupra mediului nu se estompează prin ignorare
Noi cercetăti știinţifice confirmă consensul specialiștilor de mediu cu privire la pagubele aduse climei Pământului de creșterea emisiilor, ca urmare a arderii combustibilului fosil. Aceasta în ciuda numeroșilor militanţi sceptici, deseori bănuiţi de fidelitate faţă de interese industriale.
Record la emisiile de CO2 din sectorul energetic
Aproximativ 31,6 miliarde de tone de dioxid de carbon au rezultat anul trecut prin activitatea din sectorul energetic, atingând un nou record, informează Agenţia Internaţioanlă pentru Energie (IEA), citată de Huffington Post.
Încălzirea globală evacuează sute de milioane de oameni
Sute de milioane de oameni sunt în pericolul de a trebui să îşi părăsească ţara, din cauza încălzirii globale, notează The Guardian.
Încălzirea globală ar putea aduce foamete
Viaţa a milioane de oameni este pusă în pericol de efectele devastatoare ale încălzirii globale, afirmă cercetători citaţi de The Guardian.
2013, un an cu soluţii pentru schimbările climatice?
În timp ce liderii lumii se strâng la Forumul Economic Mondial din Davos, economia globală dă semne de refacere. La nivel mondial, clasa de mijloc se extinde cu un număr de 100 de milioane de oameni pe an, iar calitatea vieţii pentru milioane de africani şi asiatici este în creştere continuă. Cu toate astea ameninţările...
ONU vrea să salveze lumea, dar statele nu cooperează
Ieri a început la Doha, în Qatar, o conferinţă sub egida ONU, la care timp de două săptămâni, 15.000 de delegaţi din 193 de state vor căuta soluţiile de salvgardare a echilibrului climei terestre.
Cele mai recente avertismente de Apocalipsă vin de la … Banca Mondială
Un raport realizat de Banca Mondială, intitulat „Turn down the heat" (Reduceţi căldura) şi publicat zilele acestea avertizează că Pământul se află pe o traiectorie distructivă şi că Pământul se va confrunta cu un val de dezastre fără precedent, dacă guvernele lumii nu iau măsuri urgente în privinţa încălzirii globale.
Bananele vor deveni aliment de bază în urma încălzirii globale
Schimbările climatice ar putea produce modificări dramatice în alimentaţia popoarelor sărace de pe glob. Un raport emis de grupul CGIAR (Consultative Group on International Agricultural Research) susţine că bananele ar putea deveni o sursă principală de hrană pentru milioane de oameni, depășind, din acest...













